După ce am lucrat un an în Italia sperând să îi pot oferi copilului un trai mai bun, după ce i-am umplut şifonierul de haine scumpe şi burta de dulciuri trimise cu Atlassibul, am reuşit să înţeleg că nu astea sunt lucrurile importante de care are nevoie. Drept urmare, mi-am dat demisia şi m-am întors acasă, apoi am dat un an din viata pentru o plimbare.
Banii pe care am reuşit să îi pun deoparte în acest timp erau prea puţini totuşi pentru a face ceva concret, iar privirea copilului când povesteam despre locurile văzute în Italia era atât de uimită încât, sub impulsul momentului, am pregătit actele(aprobare de la tatăl lui şi paşaport), am cumpărat bilete de avion şi i-am propus să facem o plimbare.
Eram emoţionată şi îngrijorată de reacţia pe care o va avea Ionuţ în avion, caci nici cei sapte ani de acasa, nici alte evenimente nu il pregatisera, ştiind că pentru mine primul zbor a fost traumatizant. Dar de cum s-a ridicat avionul în aer, băiatul meu, care avea atunci aproape 13 ani, nu a găsit altceva mai bun de făcut decât să doarmă timp de 2-3 ore, cât a durat zborul.
Prima oprire a fost la Napoli, unde am petrecut o zi şi o noapte mâncând pizza de la mama ei, admirând insula Capri şi minunându-ne de mormanele de gunoi adunate pe străzile unui oraş atât de frumos.
De acolo am luat trenul spre Roma, unde prietena mea Adriana ne-a fost ghid, ne-a purtat paşii prin locuri celebre şi ne-a pus la încheierea turului să aruncăm câte un bănuţ în Fontana di Trevi(din păcate, nu aveam mult timp la dispoziţie).
La Vicenza ne aştepta buna mea prietenă Claudia şi soţul ei Angelo, care ne-au oferit o săptămână de neuitat. Ne-am plimbat cu Guzzi 750 :-P (ca de obicei inconştientă-200 km/h), am vizitat Amfiteatrul Roman din Verona, Casa Julietei şi ne-am distrat de minune în parcul Zoo Safari (Parco Natura Viva).
Aş repeta oricând aventura, trebuie doar să găsesc un sponsor. :-P
E foarte frumos din partea ta sa spui asta! Si foarte instructiv! Sper sa inteleaga cat mai multi parinti ca nu traiul mai bun e important ci traiul alaturi de cei dragi, ca asta formeaza si modeleaza viitorul adult!
Mi-a tebuit si mie destul timp sa imi dau seama… Am pierdut un an din viata copilului meu. :((
sa va fie de bine plimbarea! Astea is cele mai faine momente.
Asa este, imi sunt atat de dragi amintirile de atunci.
Asta e problema cu cei plecati. Ei cred ca oferindu-le copiilor un trai bun e ok. Doar ca ei se multumesc doar cu prezenta parintilor langa ei
Vorbeam in fiecare zi cu el la telefon si credeam ca e ok asa, dar nu a fost. Eu am suferit enorm de dorul lui, el era dezorientat, relatia dintre noi se deteriora in fiecare zi.
Copii nu-si doresc mai mult decat sa-i aibe pe parinti langa ei ! Sau cel putin asa gandesc eu, care sunt tot un copil.
Cred ca incerca si el sa-mi spuna asta un pic mai voalat: mami, nu imi mai trimite nimic, nu am nevoie…
Ma bucur ca ti-a placut.Si ce bine e cand ai copilul langa tine,asa-i?!
Inca nu poti simti adevarata senzatie. Stai sa vezi cand vei avea copii. Chiar si acum, dupa 6 ani, imi dau lacrimile cand ma gandesc cum l-am lasat singurel(fara mama) si ce fericire am simtit cand l-am strans iar in brate.
in asa vacante as pleca si eu dar vorba ta unde e sponsorul :))
Sta bine ascuns, dar si daca il gasesc… :))
Ionut nu avea nevoie decat de prezenta ta ! Ma bucur ca ati reusit sa vizitati Italia ( o parte). Cine stie, poate o sa te invite el intr-o excursie peste cativa ani !
La vremea aia nu mi-a spus nimeni asa ceva, toti pareau incantati ca plec sa castig bani, de parca banii erau mai importanti decat trandafirasul meu, care se ofilea in lipsa mea.
Nu prea il tenteaza strainatatea… Acum un an i-a plecat o buna prietena in Spania, la mama ei si ii suna mereu sa-i povesteasca cat se simte de singura, cat ii e de greu fara prieteni.
Eu ziceam de o excursie Vienela! Cu bilete cumparate de el ! :))
:)) Am inteles ideea si nu spun ca nu mi-ar placea, dar el in perioada asta nu vrea sa auda nici macar de excursii in afara tarii… Poate mai tarziu…
La Roma am fost si eu, este minunata, Amalfi si Positano…e frumoasa Italia
Mie nu imi venea sa mai plec, dar vazusem la o prietena ce se intampla cu copiii mutati in alta tara la o varsta periculoasa.
Bine că ți-ai dat seama la timp de faptul că avea nevoie de tine, nu de dulciuri sau haine scumpe.
Bine ar fi ca tot mai mulți părinți să înțeleagă lucrul acesta și să fie alături de copiii lor. Nimeni nu le mai poate da înapoi anii pierduți departe de ei.
Aș vrea și eu o așa vacanță, dar dacă nu găsesc sponsorul degeaba … :)
Un an din viata copilului nu a fost chiar putin. Norocul a fost ca am reusit sa ne refacem relatia.
Ce e material trecere repede…un parinte care e langa tine cand gresesti sau cand reusesti…aia e mai important…si nici pe mine nu m’ar supara prezenta unui sponsor:-“…daca gasesti timite’l si la mine:)))
Da, nimeni nu te poate sustine mai mult decat un parinte.
Va voi anunta pe toti cand gasesc sponsorul, poate plecam impreuna. :))
Ba mie, desi o iubeam si o iubesc la nebunie pe mama, imi placea grozav cand era la conferinte sau stagii. Singura chestie care imi strica fericirea era faptul ca trebuia sa ma descurc cu banii (mai precis achizitionarea mancarii). Insa cand era mama prietenelui meu cel mai bun acasa o parazitam pe ea si era Rai :D. Dupa mine daca ar fi plecat un an…ce bine ar fi fost, dar pleca maxim 3 luni. Preferam sa o respect si iubesc de la distanta. Imi placea grozav singur acasa. Fratele meu suferea dupa ea, dar el avea motive. Eu nu. Nici unul din noi n-avea avantaje materiale din iesirile ei (asta ar fi fost bomboana de pe tort…cred ca i-as fi asternut presh rosu sa plece). De fapt sunt nitel nedrept ca statea cu zilele la slujba, deci era oricum ne-existenta. Cu toate astea daca erau belele la scoala inca puteau sa o contacteze si urmau represalii nasoale. Si cum scoala mea era o continua belea, eram mort de incantare cand ii tortura pe nemti, nu pe mine :D.
Cu mama nu am avut niciodata probleme, nu ma pedepsea, nu se baga peste mine. Cu tata era necazul… :((
Pai, ce altceva (constructiv) poti sa faci in avion, decat sa dormi?
Pana si pentru un neinitiat zborul deasupra norilor este de-a dreptul plictisitor.
Mie imi place la nebunie sa ma uit de sus la nori… Si cu baiatul meu ne jucam candva(uneori si acum) incercand sa ne imaginam diverse din forma norilor.
mie Napoli mi s-a parut precum scena aia din Cartile Junglei in care Mogli este furat de maimute si dus in castelul ala parasit. Ala este Napoli.
Napoli… acolo m-am simtit cel mai “acasa”… Toti erau cu ochii dupa furat, gunoaie peste tot… :))
Ăsta e unul dintre cazurile fericite în care e mai bine mai târziu decât niciodată. Și faptul că ți-ai dat seama și ai ales ceea ce ai simțit că e mai bine, e foarte de lăudat. Toate cele bune și la cât mai multe plimbări. Care să coste mai puțin decât un an din viață.
Multumesc. Iti doresc sa ai si tu parte de plimbari cel putin la fel de frumoase cum a fost a mea.
Frumos articol si orice comentariu de-al meu ar fi de prisos .
Chiar asa? Ai ramas tu fara cuvinte? :-P
Nu chiar, a fost ceva de moment :D
Frumos să călătoreşti! Momentan mă mulţumesc cu ceea ce văd în România 8->
Ai destul timp sa vezi lumea… Am vazut Italia, dar mi-au scapat multe locuri frumoase din Romania… :((
si nevasta-mea a vizitat ceva din italia, adica ceva din roma, o zi doar.
dar i s-a parut un chin drumul cu avionul. mai ales la golurile de aer.
si eu sunt pentru o plimbare in locuri straine.
dar asta dupa ce-as vizita Romania de la un cap la altul, din cea mai ad\nc[ pestera pana pe cel mai inalt pisc.
Avem o tara foarte frumoasa, pacat ca tarfele de le avem la ministerul de turism isi bat joc…
Asa am patit eu la primul drum, a fost ingrozitor, avem niste dureri de cap infernale, de parca cineva incerca sa-mi smulga venele de la tample. La urmatoarele zboruri nu mi-a mai fost teama si nici rau.
Despre ministerul de turism sunt prea multe de spus…
Ti-a luat destul de putin. Ma refer la acel an. Sa stii ca-s altii care nici dupa 5-6 ani n-au inteles un lucru atat de simplu. Si si-au pierdut familiile, si-au indepartat copii…fara voie, desigur. Dar efectele sunt devastatoare. Cunosc insa si cazuri care au trecut cu bine peste…
Situatiile difera de la familie la familie.
Chestia cu sponsorul mi-a placut ;)
nu stiu cum naiba am scris “copii” in loc de “copiii” :))
Nu scapa nimeni, stai linistita. Tuturor ni se mai intampla sa gresim. :))