Ziua Copilului este în fiecare zi!

Ziua copilului este in fiecare zi! Copilul, sursă inepuizabilă de griji şi de bucurii pentru părinţi, este sărbătorit astăzi (1 iunie) în multe ţări. Copilul, această minune a naturii, cu sinceritatea şi candoarea lui unică, ne îmbogăţeşte trăirile, ne aduce zâmbetul pe faţă, ne învaţă să vedem lumea prin ochii inocenţei.

Şi totuşi, mie personal, această zi nu îmi aduce prea multă bucurie. Părinţii ar trebui să ofere copiilor în fiecare zi momente de neuitat, distracţii şi mai ales sprijin, nu doar la o dată fixă. Ziua copilului este în fiecare zi, nu doar pe 1 iunie!

De ce trebuie să existe o zi anume în care să ne aducem aminte că trebuie răsfăţat, plimbat şi răsplătit? De ce uneori părinţii nu pot fi părinţi? De ce sunt pe pământ copii abandonaţi fără păreri de rău?

Pentru un părinte bun, care îşi vede copilul ca pe o stea ce-i luminează viaţa, ca pe soarele ce îi încălzeşte inima, această zi ar trebui să fie clipa în care să-şi amintească de micuţii care nu au avut tot atâta noroc, de cei ce nu au părinţi care să le ofere dragoste.

Astăzi măcar am putea fi mai buni, oferind un strop de dragoste micuţilor care nu au avut parte de această hrană magică. Copiii noştri dispun în fiecare zi a vieţii lor de iubirea noastră necondiţionată, dar mulţi dintre ei nu ştiu că în alt colţ de lume cresc chinuiţi copii ai nimănui.

Nu-mi spuneţi că s-a stabilit o zi şi pentru ei, că nu mă interesează. Eu doar mă întreb de ce nu putem să ne amintim în fiecare zi de aceşti copii, de ce nu îi putem ajuta? Câţi dintre noi vor renunţa astăzi la un balon, o ciocolată sau o jucărie pentru a le oferi celor care nu au părinţii lângă ei? Ştiţi câţi dintre părinţi ar vrea să dea timpul înapoi, să-şi  poată oferi în continuare inima rănită copiilor pierduţi?

37 thoughts to “Ziua Copilului este în fiecare zi!”

  1. Ar trebui să fim buni în fiecare zi, nu doar de ziua copilului, de ziua mamei, etc… Si sa ne aratam bunatatea in fiecare zi, dar nu se poate…

  2. Mami meu, pe care o ador, si acum cand sunt pe picioarele mele si aparent m-am maturizat inca-mi face cadouri de ziua mea, inca-mi spune zilnic cat sunt de importanta si inca-mi trimite pe card bani de buzunar. :)))
    Azi e ziua copiilor cu numele si oficiala dar zilnic suntem copilasi si ar trebui, vorba ta, sa fim sarbatoriti. :)

    1. Suntem copii atata timp cat ne traiesc parintii, atata timp cat ne putem bucura de lucrurile marunte, atata timp cat incercam sa fim mai buni.
      Sa traiasca mami tau, sa fie sanatoasa!!!

  3. ah, tati imi pune banii deoparte si mi-i da cand ajung acasa, sa fie el mai cu mot. :)) Cred ca de acest obicei nu se vor lasa niciodata chiar de-mi merge bine.
    Oricum, de surprize nu sunt nici ei lipsiti!

  4. Noi avem nevoie de astfel de zile pentru a da importanta lucrurilor de genul….avem nevoie de 14 si 24 februarie sa’i aratam persoanei de langa noi cat inseamna pentru noi , avem nevoie de 1 si 8 martie sa ne amintim ca avem o mama pe care trebuie sa o pretuim…avem nevoie de 1 iunie sa ne amininteasca de copii…avem nevoie de 1 decembrie sa ne amintim ca suntem romani, etc…pentru ca daca nu ar fi aceste zile…probabil nici macar o data pe an nu s’ar acorda importanta acestor lucruri

    1. Exact. Poate este in firea omului sa fie asa egoist, sa faca gesturi simple doar pentru ca asa se face, uitand ca gesturile simple ne aduc momente de fericire.

  5. Pai eu unul zic ca un copil care n-are parinti are probleme multa mai stringente decat un balon sau o ciocolata. Fie ele zilnice sau anuala. De ce are mult mai mare nevoie e de educatie si protectie si din pacate astea nu se pot face doar cu bani. Degeaba ii dai unuia o ciocolata (fie si zilnic) sau hrana. Majoritatea dam fiindca suntem egoisti si vrem sa ne simtim noi bine ca am facut ceva. Dar cam pe aici inceteaza “responsabilitatea civica”. Cu ce-i ajuta copilului aluia ca are burta plina cu ceva bun timp de 5 minute, daca el mananca bataie in fiecare seara de la ceilalti ca el dar nitel mai mari si cand face 18 ani ia un sut in fund in strada sa se descurce cum poate si ajunge sa dea in cap la bietele babute. Copiii astia, serios vorbind, n-au nevoie de o jucarie si din cand in cand de o doamna draguta care sa-i pupe pe frunte. Au nevoie de bani investiti in fundatii care sa se ocupe sa-i instruiasca incat sa ajunga functionali in societate cand sunt adulti. Fiindca o data ajunsi adulti, cand nu mai sunt asa draguti si cand violeaza sau dau in cap, aceleasi femei care ii cainau cu 15 ani in urma si le dadeau o ciocolata (ca sa se simta ele bine) se intreaba acum cu voce tare de ce a disparut pedeapsa cu moartea sau de ce nu-s castrati. Am auzit cu urechile mele doamnele de la blocul copilariei urmand exact tiparul asta cu copiii de la casa de copii. Intai mila, apoi cand sunt adulti, ura. Eu sunt pro-educatie si instructie. Nu bani aruncati pe gesturi simbolice. Iar donatiile nu-s zilnice. Daca insa intr-o zi pe an se strang bani pentru fundatii care sa-i educe, atunci cu totii (inclusiv ei si copiii lor) o vom duce in timp mai bine.

    1. Nu asteptam raspuns la intrebarea aia, tocmai pentru ca nu suntem educati sa ne implicam in problemele altora. Ma gandeam daca se preocupa cineva MACAR astazi si de ei, in afara celor platiti sa o faca. Gandul meu nu era la balonase si jucarii, ci la faptul ca suntem egoisti, ne gandim doar la ai nostri. Ma gandeam la dragostea pe care am putea sa le-o oferim, dar nu o facem. Pentru ca dragoste inseamna tot.
      Am ras toti de Tudorel “sa dam drumul la treaba”, fara sa ne gandim prea mult ca locul de unde vine l-a marcat, si-a pus amprenta asupra lui.
      Am cunoscut oameni crescuti de stat, am auzit povesti de groaza si totusi nu am facut nimic. La fel si altii ca mine.

      1. Pai e greu sa fii altruist cand nici copiii personali nu o duc prea bine, eu asa imi inchipui. E usor sa fii atent cu toti copiii, ba sa te preocupe si aia din africa cand esti Evletian, ai casa cu gradina, barca pe lac, 3 masini si copiii la scoala privata. Atunci ai timp si resurse sa te gandesti si la cei mai amarati. un roman de clasa medie (ma refer financiar) isi permite cam un sfert din cate isi permit occidentalii pentru copiii lor. Ii sta gandul sa-i ajute pe ai lui, nu pe ai altora. Cand resursele sunt limitate se aplica automat legea cu “supravietuirea celui mai puternic”. Nu-i o problema de civilzatie. Ci de resurse.

        1. Avem si noi destui oameni bogati, dar nu prea se inghesuie sa arunce banii pentru copiii necajiti sau o fac doar ca sa isi mai faca un pic de reclama. Ai vazut M. Badea? Avea de gand sa doneze niste bani daca ar fi castigat biletul de la pariuri sportive. De ce nu a donat direct banii aia daca tot vrea sa il credem filantrop?

          1. Pai da, dar sunt proaspat imbogatiti. Pe scurt, abia au dat de ban si tin zdravan cu dintii de el :D. In tarile unde cultura de a fi bogat (sau macar sa-ti permiti cam tot ce vrei) are mai multe generatii in spate, acolo se fac acte filantropice serioase. Si nu zic numai de persoanele cu foarte multi bani ci si de clasa de mijloc care e si ea un contribuitor serios. Ori asta in Romania sau Rusia s-a format numai de vreo 20 de ani asa. Nici inainte de revolutiile comuniste nu exista (de unde am avut revolutie comunista si nu burgheza ca occidentalii). Bogatanii de acum din Romania sunt ca pisoii aia care au crescut fara mancare si pe urma s-au trezit brusc in camara. Toata e a lor si stau cu frica ca o pierd si iar le va fi fomica la burtica. E grea viata de nouveau riche, zau asa :)). In aceeasi idee gesturile lor caritabile, gen cel descris de tine mai sus, sunt asa…de fofo. Ca sa se dea “filantropi”, sa arate inca o data ca au de unde si ca de fapt ei nu-s parveniti ci suflet mare. E show, dar e un show important pentru ei fiindca traiesc pentru imagine. E un anumit gen de narcisism ar zice a mea mama :D. Adica n-are legatura cu obiectul donatiei ci cu nesigurantele lor. Sunt demni de mila nu de dispret totusi. Copiii copiii copiiilor lor vor fi mult mai bine si real educati. Dar trebuie sa treaca generatii peste o familie, nu se poate face spontan. Oricum e un proces interesant de studiat.

          2. Probabil de acolo vin si ifosele lor, din faptul ca nu au avut mereu si trebuie sa afle lumea cine au devenit peste noapte. :))

  6. Cred ca si azi majoritatea se preocupa asa, in gand, mai mult ca intentie.
    Nu cred ca trebuie sa existe astfel de zile. Mi se par o ipocrizie. La 1 Martie si 8 Martie m-am revoltat pe blog… m-am plictisit. Se urmeaza acelasi tipar. Majoritatea, in mass media si blogosfera scriu articole frumoase despre ziua copilului. Cu urari, chestii diafane, asa, de ti se apleaca. De parca i-ar incalzi pe copii cu ceva.
    Adevarul e ca poate fi un subiect delicat, complicat.
    Mi-amintesc ca si atunci cand eram copil mi se parea o inutilitate aceasta zi a copilului. Eu o simteam in fiecare zi…intr-un anume fel…

    1. Nici eu nu m-am topit vreodata dupa ziua copilului, tocmai pentru ca in fiecare zi era ziua mea. ;)
      Este aproape imposibil sa faci ceva concret pentru copiii astia, din pacate.

Părerea ta e importantă pentru mine