Acesta este începutul unei poveşti de dragoste care durează de aproape zece ani, dintre un italian şi o româncă, ajunsa acolo dupa ce sora ei nu a putut folosi biletul de avion cumparat.

-Mamă, trebuie să înţelegi că avem nevoie de cineva care să ne ajute. Nu putem continua aşa la nesfârşit. Nu spun că eşti neputincioasă, dar ştii ce am simţit când  m-am întors acasă şi te-am găsit căzută pe podea, inconştientă? Am 39 de ani, am servici, mai ies cu câte o fată sau cu prietenii, mai urc la munte cu motocicleta, nu pot sta doar în casă, păzindu-te. Îţi voi căuta pe cineva care să gătească, să aibă grijă de tine şi de casă. Ai nevoie de o badante.

Aşa a intrat în viaţa noastră liniştită o fată de 24 de ani, mereu veselă şi fără griji. Mă uitam la ea şi mă întrebam de unde a venit mitul despre româncele atât de frumoase. Asta era de-a dreptul urâtă, deşi încearca prin machiaje să ascundă imperfecţiunile. Probabil nu mâncase nimic de două luni, că nu avea mai mult de 40 de kg, părea înfumurată şi cam bleguţă.

Dar dacă mama o plăcea şi o accepta, cu atât mai bine. Am fost totuşi atent la fiecare mişcare pe care o făcea. I-am explicat că mama are diabet, că anumite alimente îi sunt interzise, că vreau să fie tratată regeşte pentru banii ăştia.

După şapte luni, când mama a căzut la pat, eu mă simţeam ca un intrus în lumea lor, la fel şi asistenta pe care am adus-o. Această româncă slabă(parcă s-a mai îngrăşat între timp) se înţelege de minune cu mama mea, sunt ca două prietene care au pus la cale un complot. Dar este încercănată, obosită. Ce ar fi să o scot în seara asta la un restaurant?

După înca o lună, când animozitatea dintre mine şi româncă dispăruse definitiv, mama a încetat din viaţă. În acea noapte, când plângeam amândoi fără lacrimi la căpătâiul ei, mi-a spus adevărul.

Mama a convins-o de la început că nu vrea să mai trăiască 20 de ani ţinând regim, refuzând dulciurile şi mâncărurile preferate. A promis că îşi va lua tratamentul dacă fata îi va da să mănânce tot ce vrea, să poată muri împăcată. Şi conspiraţia a avut succes. Mama a mai trăit doar opt luni, dar s-a stins fericită. Eu nu mi-am înţeles mama, nu am ascultat dorinţa ei, din egoismul de a o avea cât mai mult lângă mine. Această fată, care acum îşi pierde serviciul pentru că mi-a iubit mama şi a înţeles-o, este o persoană deosebită, pe care o văd abia astăzi cu adevărat. Şi ce ochi frumoşi are… S-a rotunjit, nu este machiată, dar de ce mi se pare atât de frumoasă? Şi cum se uită la mine, de parcă ar vrea să mă soarbă din priviri…