Unii oameni au foarte mult timp liber şi îl folosesc pentru a purta discuţii interminabile, mai ales daca au un telefon bun. Beau o cafea cu două linguriţe de zahăr la ora 7 dimineata,  apoi te sună să îţi povestească până la ora 9 cum a fost cafeaua şi la ce s-au gândit în timp ce o beau.

Până acum câţiva ani eram dependentă de telefon, dormeam cu el sub pernă, mă trezeam şi primul gând era să văd dacă am mesaje sau apeluri. Vorbeam ore în şir cu prietenele fără să mă plictisesc. Nici ele nu păreau plictisite. Dar acum am scăpat de această dependenţă şi chiar mă mir de alţii, care îmi răpesc timpul, mie sau altora, povestind la telefon despre tot ce este pe la ei.

Despre un astfel de om am aflat astăzi o istorioară. Tipul obişnuieşte să îşi sune prietenii la tot felul de ore nepotrivite, să vorbească mult, să discute la telefon până îşi zăpăceşte interlocutorul, pana il enerveaza maxim. Din acest motiv, prietenii au început să îl evite, să nu mai răspundă la apelurile lui.

Aşa s-a întâmplat şi acum câteva zile, când şi-a sunat prietenii toată seara, fără ca vreunul să îi răspundă. Chiar îşi spuneau: dacă mă sună la ora 21, scap de el la miezul nopţii. Mai bine găsesc mâine o scuză, că am dormit sau că am avut telefonul pe silenţios.

A doua zi au aflat că tipului îi luase casa foc în acea seară şi avea nevoie de prietenii lui.

A fost nevoie de un asemenea necaz ca să înveţe că nu trebuie să răpească timpul nimănui. A fost nevoie de un asemenea necaz ca prietenii lui să înveţe că este mai simplu să răspundă şi să se scuze, decât să nu răspundă şi să rămână cu regrete.