Întâi m-am înfuriat. Rău. Atât de rău încât vorba mi-a devenit agresivă, nepoliticoasă. Apoi am simțit cum mă lasă puterile. Ochii mi s-au umezit. M-aș fi trântit în iarbă, undeva cât mai departe de oameni, și-aș fi plâns toată amărăciunea adunată. Nu am avut niciodată ocazia. Am fost nevoită să rămân pe loc, să ridic capul sus, să zâmbesc mai mult sau mai puțin tăios și să las impresia că nimic nu mă poate doborî. Probabil sunt o bună actriță. Sau poate că știu bine doar acest rol, căci l-am jucat de multe ori în viață.
Cert este că puțini, mult prea puțini au reușit să vadă dincolo de barierele pe care le-am ridicat. La fiecare lovitură primită de la oameni încă o barieră, și încă una, și încă una, până când în jurul meu s-au format pereți groși, imposibil de străpuns. Acolo unde mai toți vedeau o femeie rece, arogantă sau cum dracu mi-au mai spus, eu știam că nu e decât o biată ființă slabă, cu o sensibilitate ieșită din comun. Dacă gestul tău, dacă vorba ta m-a lovit, dacă mi-ai lăsat răni în suflet, de ce ți-aș permite și a doua oară să faci asta?
Read More