Povestiri creștine cu morală. Povestiri cu tâlc pilde creștine

Povestiri creștine cu morală. Povestiri cu tâlc pilde creștine

Povestiri creștine cu morală. Povestiri cu tâlc pilde creștine. Credința față de Dumnezeu și de cele sfinte reprezintă ceva intim, ceva unic pentru fiecare om. Și totuși, în același timp reprezintă ceva comun tuturor credincioșilor. Aceste 10 povestiri creștine

cu morală sunt povestiri cu tâlc din care fiecare poate învăța câte ceva sau își poate aminti. Pildele creștine reprezintă o cale ușoară de a învăța copiii să aibă credință și dragoste față de

Dumnezeu. Cert este că fiecare om ar trebui să fie bun, milos, respectuos și iubitor de Dumnezeu. Povestiri creștine cu morală. Povestiri cu tâlc pilde creștine.

Carti crestine ilustrate pentru copii

 

 

Povesti pentru copii in limba romana

1.Cele patru piersici. Povestiri creștine cu morală. Povestiri cu tâlc pilde creștine

O dată, un ţăran a vrut să-i încerce pe cei patru fii ai săi. I-a chemat dimineaţa la el şi i-a dat fiecăruia câte o piersică. A plecat apoi la câmp, lăsându-i să-şi vadă de treburi şi să-şi împartă ziua

cum cred ei de cuviinţă. Seara însă, când s-a întors, i-a chemat pe toţi patru în tindă şi l-a întrebat pe cel mai mare:

– Spune-mi, ce-ai făcut cu piersica ta?

– Ce să fac, tătucă, am mâncat-o şi-ţi mulţumesc. A fost tare bună. Am luat apoi sâmburele, l-am plantat în spatele casei, am udat locul şi nădăjduiesc să crească acolo un piersic frumos şi

roditor.

– Bine ai făcut, băiatul tatii, sunt sigur că tu o să ajungi un bun gospodar. Dar tu, îi zise celui de-al doilea, ce-ai făcut cu piersica ta?

– Am mâncat-o. A fost atât de bună, coaptă şi fragedă…

– Şi apoi?

– Păi, am aruncat sâmburele şi m-am dus la mama să-i mai cer câteva, că tare bune erau.

– Fiule, zise atunci omul cu întristare în glas, ai grijă să nu ajungi un om lacom că “lacomul mai mult pierde şi leneşul mai mult aleargă”. Dar ţie ţi-a plăcut piersica, a fost bună? l-a întrebat

ţăranul şi pe cel de-al treilea fiu al său.

– Nu ştiu.

– Cum nu ştii, da’ ce-ai făcut cu ea?

– Am vândut-o. M-am dus cu ea în târg şi am dat-o cu zece bani. Uite-i!

– Fiule, tu sigur o să ajungi mare negustor, dar ai grijă că nu toate sunt de vânzare în viaţă; mai ales, nu ceea ce ai primit de la părinţi.

În sfârşit, ţăranul l-a întrebat şi pe ultimul băiat, cel mai mic dintre toţi.

– Dar ţie ţi-a plăcut piersica?

– Nici eu nu ştiu, tătucă.

– Cum, şi tu ai vândut-o?

– Nu, tată. Eu m-am dus în vizită la prietenul meu de peste drum, care e bolnav, şi i-am dus-o lui. S-a bucurat mult pentru ea şi mi-a mulţumit din suflet.

Cu lacrimi în ochi, tatăl şi-a luat copilaşul pe genunchi şi i-a spus:

– Nu ştiu ce te vei face tu în viaţă, dar ştiu că, indiferent ce drum vei urma vei fi un bun creştin şi asta e tot ce contează.

În Sfânta Scriptură e scris „Lăsaţi copiii să vină la Mine!”

Despre ingrijirea sufletului – Sfantul Nectarie din Eghina

 

 

VEZI DETALII AICI

 

2. Dragoste de mamă – Povestiri creștine cu morală. Povestiri cu tâlc pilde creștine

O tânără domnişoară s-a întors acasă într-o după-amiază. Avusese o zi grea, cu multe probleme şi acum era obosită şi supărată. Mama ei, femeie în vârstă, s-a grăbit să-i iasă în întâmpinare. S-

au aşezat împreună la masă, dar, ca orice mamă, a văzut de îndată tristeţea din sufletul fetei şi a căutat să o liniştească.

– Mai lasă-mă în pace, mamă! Crezi că toate se pot rezolva aşa, cu una, cu două? Nici nu ştii despre ce-i vorba.

– Dar îmi poţi povesti – i-a răspuns cu răbdare mama. Poate te-aş putea ajuta…

– Cu ce să mă ajuţi, cu sfaturi? M-am săturat de atâtea întrebări şi sfaturi. Lasă-mă în pace! a mai strigat tânăra fată şi a plecat în grabă, trântind uşa.

Spre seară, când s-a mai liniştit, când şi-a dat seama de greşeala ei, de supărarea pe care i-o pricinuise, cu siguranţă, mamei, s-a întors. Acasă însă, şi-a găsit mama aşteptând în fotoliul din faţa

ferestrei, cu capul în piept, parcă ar fi adormit. Dar ea murise, murise de inimă chiar în după-amiaza aceea. Zadarnice au fost lacrimile ce au urmat, zadarnică a fost toată durerea fetei. Mama

murise şi ultimele cuvinte pe care le auzise de la copilul ei fuseseră: “Lasă-mă în pace!”. Acest lucru o durea cel mai tare pe tânăra fată: mama murise fără ca ea să-i fi spus, de fapt, cât de mult o

iubeşte, câtă nevoie are de prezenţa ei, de sfaturile ei, de dragostea ei – dragoste de mamă.

Fericitul Ieronim a spus “După Dumnezeu, nu iubesc pe nimeni atât de mult ca pe mama.”

Cunoaste-te pe tine insuti sau despre virtute – Sfantul Nectarie din Eghina

 

 

VEZI DETALII AICI

3. Nemurirea sufletului. Povestiri creștine cu morală. Povestiri cu tâlc pilde creștine

Într-o şcoală, la ora de religie, profesorul le vorbea elevilor despre nemurirea sufletului. Văzând chipurile nedumerite ale micuţilor, domnul profesor scoase un ceas mare de masă şi îl arătă

tuturor:

– Vedeţi cum merge acest ceas? Ca şi un om care trăieşte, tot astfel ceasul ticăie şi rotiţele lui se învârt. După aceea, a pus ceasul pe catedră, i-a demontat cu grijă carcasa de metal şi a scos

mecanismul plin de rotiţe mici care continuau să se învârtă.

– Vedeţi, chiar dacă am scos motoraşul din carcasă, el continuă să meargă. Tot aşa şi sufletul, când părăseşte trupul, după moarte, continuă să trăiască. Sufletul este nemuritor şi, de aceea,

trebuie să ne îngrijim nu doar de trupul nostru, ci şi de suflet. Aşa cum aveţi grijă să nu vă murdăriţi hainele sau să nu vă răniţi lovindu-vă, tot aşa trebuie să fiţi mereu atenţi ca nici sufletul

vostru să nu se “murdărească” de păcate sau să fie doborât de ispite şi neputinţă. Sufletul trebuie să fie mereu curat, fără răutate şi fără păcat, fiindcă doar aşa el poate primi lumina

binecuvântată a dragostei Dumnezeieşti. Doar aşa sufletele noastre pot iubi şi pot fi iubite.

De la Sfântul Ioan Gură de Aur citire “Sufletul trăieşte veşnic şi nu poate muri, căci este suflare din suflarea lui Dumnezeu, iar la Judecata de Apei, sufletul iarăşi se va uni cu trupul. ”

Dumnezeu si inima omului – Pr Constantin Necula

 

 

VEZI DETALII AICI

4. Răsplata – Povestiri creștine cu morală. Povestiri cu tâlc pilde creștine

Într-un sat de munte, era un om vestit pentru hărnicia sa. Dar, pe cât de muncitor era omul, pe atât de leneş era fiul său. Toată ziua ar fi stat degeaba şi tot nu s-ar fi plictisit. Numai că, într-o

după-amiază, se duse la tatăl său şi îi spuse:

– Tată, am văzut pe uliţă nişte băieţi încălţaţi cu ghete noi, foarte frumoase. Aş vrea şi eu aşa ghete.

– Măi băiete, i-a răspuns omul, dacă ai munci şi tu cât de puţin, ţi-aş da banii, dar aşa, pe degeaba, zi şi tu, e drept?

N-a mai spus nimic copilul, dar a plecat supărat. Tare şi-ar fi dorit asemenea ghete, aşa că a doua zi iar s-a dus să-i ceară bani tatălui său. Dar şi de data aceasta părintele l-a refuzat. Când a

venit şi a treia zi să-i ceară bani, ţăranul i-a spus:

– Uite, măi băiete, văd că nu mai scap de tine! Eu am treabă aici, în grădină. Dar în pod e o grămadă de grâu ce trebuie vânturat, că altfel se umezeşte şi se strică. Pune mâna pe lopată,

vântură tu grâul şi pe urmă vino aici şi-ţi dau bani să-ţi cumperi ghetele.

N-a mai putut băiatul de bucurie. S-a urcat repede în podul casei, dar nu prea îl trăgea inima la muncă. Aşa că s-a culcat pe un braţ de fân, a tras un pui de somn, după care a alergat în curte,

strigând:

– Gata, tătucă, am vânturat tot grâul. Acum îmi dai banii?

– Nu! a răspuns omul categoric. Ţi-am spus să vânturi grâul, nu să pierzi vremea. Treci în pod şi fă ce ţi-am spus!

A plecat iar băiatul, dar nu putea înţelege de unde ştia tata că el nu vânturase grâul. Probabil că l-a surprins dormind şi nu l-a trezit, că altfel cum se poate… Aşa că, după ce s-a urcat iarăşi în

podul casei, s-a pus la pândă în loc să aibă grijă de grâu. A stat el preţ de jumătate de ceas, cu ochii aţintiţi spre tatăl său, care muncea de zor în curte, şi, socotind el că-i de ajuns, se duse iarăşi

în grădină.

– Tată, am terminat toată treaba, n-a rămas bob de grâu neîntors. Acum îmi dai banii?

– Măi băiete, după ce că eşti leneş, mai eşti şi un mare mincinos. Nu ţi-e ruşine? Să ştii că, dacă nici de data asta nu te duci în pod şi nu faci treaba cum se cuvine, nu mai vezi nici o gheată. Ai

înţeles?

Când a văzut băiatul că altfel nu se mai poate, s-a urcat în pod, a pus mâna pe lopată şi a început să vânture grâul. Dar, cum a băgat lopata în grămadă, a găsit ascunsă în grâu o pereche de

ghete nou nouţe, exact aşa cum îşi dorea el. De bucurat, s-a bucurat, cum era şi de aşteptat, dar, în acelaşi timp, îi crăpa obrazul de ruşine pentru minciunile sale de mai’nainte. Fără să-l mai

pună nimeni, a vânturat tot grâul, după care s-a dus şi în grădină să îşi ajute tatăl. Acum simţea, într-adevăr, că merită ghetele, dar, mai mult decât atât, simţea cât de bine este să fii alături de

părinţi şi să îi ajuţi.

În Sfânta Scriptură e scris „Creşteţi-vă copiii în învăţătura şi înţelepciunea Domnului! ”

 

5. Copilul bine crescut. Povestiri creștine cu morală. Povestiri cu tâlc pilde creștine

Într-un sat din câmpie, s-au întâlnit la fântână trei femei. Două dintre ele nu încetau să-şi laude băieţii. Cea de-a treia însă, nu spunea nimic, cu toate că avea şi ea un băiat de care nu s-ar fi

putut plânge. Au luat cele trei femei câte o găleată cu apă şi au plecat împreună înapoi, spre casă. Pe drum, s-au întâlnit cu cei trei copii, care se jucau într-o livadă.

– Ia uite-l pe-al meu, a zis prima femeie. E aşa de puternic!

– Dar al meu, zise şi a doua, e priceput la toate.

Nici de această dată, cea de-a treia femeie nu a spus nimic, însă copilul ei, văzându-şi mama, s-a grăbit să vină şi să ia el găleata. Ceilalţi doi băieţi au început să râdă şi au rămas să se joace mai

departe. Acum se vedea adevărul. Din modestie, cea de-a treia femeie nu se lăudase cu feciorul său, dar, în locul ei, vorbeau faptele…

“Învaţă-te, fiule, să fii totdeauna simplu şi fără răutate! ”

 

6. Timpul schimbării

La un bătrân călugăr a venit într-o zi un tânăr pentru a se spovedi şi a-i cere sfat. Din vorbă în vorbă, tânărul îi spuse:

– Părinte, sunt destul de rău. Aş vrea să mă schimb, dar nu pot. îmi pierd uşor răbdarea. Atunci când mă enervez, vorbesc urât şi multe altele. Am încercat să mă schimb, dar nu am putut. Totuşi,

eu sper că după ce voi mai creşte, voi putea să mă schimb, nu-i aşa?

– Nu, i-a răspuns bătrânul. Vino cu mine!

L-a dus pe tânăr în spatele chiliei, unde începea pădurea, şi i-a spus:

– Vezi acest vlăstar? Știi ce este?

– Da, părinte, un puiet de brad.

-Smulge-l!

Tânărul a scos brăduţul imediat. Mergând mai departe, călugărul s-a oprit lângă un brăduţ ceva mai înalt, aproape cât un om.

– Acum, scoate-l pe acesta.

S-a muncit băiatul cu pomişorul acela, dar cu puţin efort a reuşit până la urmă să-l scoată. Arătându-i un brad ceva mai mare, călugărul i-a mai spus:

– Smulge-l acum pe acela.

– Dar e destul de mare, nu pot singur.

– Du-te şi mai cheamă pe cineva.

Întorcându-se tânărul cu încă doi flăcăi, au tras ce-au tras de pom şi, cu multă greutate, au reuşit, în sfârşit, să-l scoată.

– Acum scoateţi bradul falnic de acolo.

– Părinte, dar acela este un copac mare şi bătrân. Nu am putea niciodată să-l smulgem din rădăcini, chiar de-am fi şi o sută de oameni.

– Acum vezi, fiule? Ai înţeles că şi relele apucături din suflet sunt la fel? Orice viciu sau orice neputinţă pare, la început, inofensivă şi fără mare importanţă, dar, cu timpul, ea prinde rădăcini,

creşte şi pune stăpânire din ce în ce mai mult pe sufletul tău. Cât este încă mică, o poţi scoate şi singur. Mai târziu vei avea nevoie de ajutor, dar fereşte-te să laşi răul să ţi se cuibărească adânc

în suflet, căci atunci nimeni nu va mai putea să ţi-l scoată. Nu amâna niciodată să-ţi faci curăţenie în suflet şi în viaţă, căci mai târziu, va fi cu mult mai greu.

Sfântul Grigorie Dialogul a spus “Degeaba tăiem crengile păcatului în afara noastră, dacă în noi rămân rădăcinile care vor creşte din nou.”

 

7. Viaţa

De mult, a venit la un călugăr un om tare necăjit şi l-a întrebat:

– Ce este rău cu mine? De ce nu îmi găsesc liniştea? De ce nu sunt mulţumit de viaţa mea?

Bătrânul călugăr a luat, atunci, o sticlă şi, după ce a umplut-o pe jumătate cu apă, a pus-o în faţa omului şi l-a întrebat:

– Cum e această sticlă?

– Este pe jumătate goală!

– Vezi, i-a mai spus călugărul – eu o văd pe jumătate plină. În viaţă, trebuie să vezi partea frumoasă a lucrurilor. Nu este greu, mai ales că în toate există ceva frumos; Dacă vom şti să privim

natura, vom vedea frumuseţe şi bogăţie. Dacă vom şti să-l privim pe om în adâncul lui, vom vedea bunătate şi dragoste. Privind astfel viaţa şi oamenii, devenim noi înşine mai frumoşi, mai

bogaţi şi mai buni.

De la Sfântul Ioan Gură de Aur citire – “Fii totdeauna cu Dumnezeu, dacă vrei ca Dumnezeu să fie totdeauna cu tine!”

 

8. Criminalul

La începutul primului război mondial, pe vârful unui munte, se afla cea mai temută închisoare. Nimeni nu reuşise să evadeze vreodată de acolo. În general, cei trimişi aici erau fie condamnaţi la

moarte pentru crime sau jafuri deosebit de grave, fie ispăşeau o pedeapsă foarte mare. Deşi era atât de bine păzită, într-o seară un criminal a scăpat. Toată noaptea gardienii l-au hăituit cu

câini, însă, spre dimineaţă, i-au pierdut urma într-o pădure.

Fugarul, obosit după atâta goană, a văzut într-o poiană o luminiţă la fereastra unei case. Desigur că acolo putea găsi ceva de mâncare şi haine. Cu disperare, a năvălit în odaia mică, unde o

imagine cu totul neaşteptată l-a ţintuit în loc: o tânără femeie plângea lângă un copilaş micuţ, care, de asemenea, scâncea. Pe masa goală, un rest de lumânare lăsa în mica încăpere o lumină

slabă, în care se vedea, totuşi, chipul palid şi slăbit al femeii.

Parcă trezit dintr-un coşmar, evadatul o îndemnă pe tânăra mamă să nu se sperie, se aşeză alături şi o întrebă ce probleme o fac atât de nefericită. Aceasta, printre lacrimi, i-a răspuns că soţul ei

a murit pe front, că nu mai are nici un ban şi că, de foame şi frig, copilaşul s-a îmbolnăvit.

– Lasă femeie, îi spuse puşcăriaşul, o să te ajut eu.

– Nu vreau să furi pentru mine şi nici să sufere cineva nu doresc.

– Nu-ţi face griji, nu va suferi nimeni! – i-a răspuns omul şi a luat-o pe femeie cu el. Când au ajuns împreună în faţa poliţiei, aceasta l-a întrebat mirată:

– Ce faci?

– Lasă, ţi-am spus că n-o să sufere nimeni. Vino!

Intrând cu ea în clădirea poliţiei, omul s-a predat, iar când şeful poliţiei a venit să vadă cu ochii lui dacă periculosul puşcăriaş este, în sfârşit, prins, acesta îi spuse:

– Femeia aceasta m-a găsit în casa ei, când încercam să fur câte ceva şi m-a adus aici. Dă-i recompensa pusă pe capul meu, o merită!

Cu lacrimi de recunoştinţă în ochi, femeia n-a mai spus nimic. Era o recompensă foarte mare, deoarece puţini credeau că cineva l-ar putea prinde şi preda pe criminal. Bucuros că îl avea acum

prizonier, şeful poliţiei a plătit imediat femeii suma enormă, după care l-a trimis pe fugar înapoi la închisoare, sub pază strictă.

După câteva zile, însă, femeia, cerând o audienţă la directorul puşcăriei, i-a povestit acestuia totul, aşa cum se întâmplase cu adevărat. Uimit de bunătatea deţinutului său, cu ocazia Sfântului

Crăciun ce se apropia, directorul l-a graţiat, căci era obiceiul ca, o dată pe an, să fie eliberat puşcăriaşul care s-a purtat cel mai bine.

Timpul a dovedit că omul acela se schimbase cu adevărat, căci niciodată nu a mai făcut ceva rău.

Oamenii trebuie să se ajute unii pe alţii. Nu te ajuţi pe tine decât ajutându-i pe ceilalţi. Dumnezeu vede cu ce preţ cauţi binele altora şi nu pe al tău. Dacă un asemenea om – cu lanţuri la mâini

şi la picioare, obosit şi dornic de libertate, ce nu ducea cu sine decât o groază de păcate – a putut să o ajute pe femeia aceea, cu atât mai mult noi îi putem ajuta pe cei din jurul nostru. Să ne

rugăm la Dumnezeu să ne dea ocazii de a face bine, fiindcă binele îl putem face cu siguranţă. Şi nu e zi fără să nu se ivească un asemenea prilej. Nu trebuie decât să-l vedem.

“Nu dărui celorlalţi după cum merită, ci după cum au nevoie.”

 

9. Cele două vâsle

Demult, trăia un bătrân, om cu fiica lui Dumnezeu, ce-şi câştiga traiul trecând călătorii, cu barca sa, de pe un mal pe celălalt al unui râu. Într-o zi, în timp ce moşul îl trecea cu barca pe un tânăr,

acesta observă că pe fiecare vâslă este ceva scris şi întrebă:

– De ce ai scris pe o vâslă “credinţă” şi pe cealaltă “fapte bune”?

– Fiindcă acestea două mă conduc în viaţă, răspunse bătrânul.

– Nu cred că omul are nevoie de amândouă, spuse cu îndrăzneală tânărul. Este de ajuns doar una după care să îţi călăuzeşti viaţa: dacă faci fapte bune, eşti de folos celorlalţi, dacă ai credinţă, îţi

eşti ţie însuţi de folos.

Bătrânul nu a spus nimic, dar a început să vâslească cu o singură vâslă. Barca nu a mai avansat nici un pic, învârtindu-se în loc. În felul acesta a înţeles tânărul ce-a vrut să spună omul: că acela

cu suflet curat, adică luminat de credinţă, va avea şi o viaţă curată, adică încărcată de roadele bunătăţii şi milei creştineşti. Cum este sufletul omului, tot aşa îi este şi viaţa.

Credinţa fără bunătate nu este decât ipocrizie. Cel cu adevărat credincios îl iubeşte pe Dumnezeu, iubindu-i pe oameni. Faptele bune şi credinţa sunt cele două aripi cu ajutorul cărora sufletul

nostru se înalţă spre Dumnezeu. Cu o singură aripă nu poţi zbura!

De la Sfântul Simeon Noul Teolog citire – “În fapte se arată credinţa. Credinţa fără fapte nu există. ”

 

10. Cine-i drept înaintea Domnului?

Demult, un om l-a întrebat pe un bătrân călugăr:

– Părinte, cine-i drept înaintea lui Dumnezeu? Am auzit povestindu-se despre o mare minune: un om care putea să zboare, să se înalţe singur în văzduh. Este acesta semn că-i drept înaintea lui

Dumnezeu, asemenea sfinţilor?

– Nu, fiule, nici vorbă!

– Dar am auzit povestindu-se şi despre un om ce putea să meargă pe apă. Este acesta drept înaintea lui Dumnezeu?

– Nici acesta.

– Dar atunci, cine este drept?

– Este cel ce-şi duce viaţa liniştit, în credinţă şi în frică de Dumnezeu. Dacă Dumnezeu ar fi vrut ca noi să zburăm, atunci ne-ar fi dat aripi. Rostul nostru este de a fi buni creştini. Pentru a fi sfânt

nu trebuie să te înalţi văzduh cu trupul; doar sufletul să ţi se înalţe spre cer prin rugăciuni şi fapte bune. Nici nu trebuie să mergi pe ape; dar sufletul tău să rămână mereu deasupra

păcatelor şi nu se afunde în ele. Doar aşa, cu un suflet curat, poţi avea o viaţă curată. Doar aşa te poţi chema bun creştin şi poţi spera în mântuire. Cel drept se va cunoaşte, astfel, după viaţa

sa liniştită şi după traiul cumpătat. Iar acel om va fi drept şi înaintea oamenilor, şi înaintea lui Dumnezeu.

“Îi cinstim pe sfinţi, imitându-i. “, a spus Sfântul Ioan Gură de Aur

 

Sper ca aceste pilde înțelepte să vă fie de folos și să vă îndrepte pașii către lucrurile cu adevărat importante. Dacă v-au plăcut aceste pilde creștine scurte și vreți să mai auziti și altele, puteți să vă abonați la canalul meu de youtube. Nu uitați să apăsați clopoțelul ca să aflați de îndată când postez ceva nou.

Vă mulțumesc pentru vizionare! Numai bine!

Povești și pilde creștine. Povești cu tâlc

Povestiri creștine cu morală. Povestiri cu tâlc pilde creștine

 

 

 

Afla de aici totul despre uleiuri esentiale.

Cele mai bune idei de cadouri pentru diferite ocazii.