Poezia despre vacă, armăsar și bou

Într-un joc oarecare, jucat de băiatul meu, cineva a trimis ca mesaj o poezie, fără să specifice autorul sau sursa. Mi-am aruncat un ochi pe net, însă tot nu am priceput de unde a apărut. Cu părere de rău că nu îi pot mulțumi autorului, vă las să citiți poezia despre vacă, armăsar și bou. Intre timp am aflat ca unii o numesc poezia vacii fericite. 🙂

Într-un sat, o vaca grasa,
Cum sunt vacile tâmpite,
Dar frumoasa si laptoasa,
S-a gândit sa se marite.

Boii, de la mic la mare,
Au venit cu tot belsugul,
Toti voiau sa se însoare,
Ca-s deprinsi sa traga jugul.

Vaca, însa, ca o fata,
Cu avere si trusou,
Îi respinge îngâmfata :
“Cum sa ma marit c-un bou ?”

“E un cal prin curti vecine,
Care patimas ma strânge,
El e genul meu, tip bine,
Armasar sadea, pur-sânge !”

Vaca, tot facându-i curte,
Îsi atinse idealul,
Dupa tratative scurte,
S-a casatorit cu calul.

“Ah, ce sansa pe mireasa !”
Comenta în pom o cioara,
“El – aristocrat de rasa.
Ea – o biata pierde-vara.”

Dar curând, ce tragedie !
Vaca se certa cu calul,
Pân’departe-n deal la vie,
S-auzea întreg scandalul.

În zadar, când stingea lampa,
Vaca-n fiecare noapte,
Se plimba facând pe vampa,
Cu ispitele-i de lapte.

Ba, mai mult, se întâmplase,
Ca jucând pe îndragostita,
Calul, furios, îi trase,
Doua palme cu copita !

Si atunci, cu dezolare,
Vaca prinse a pricepe,
Cum ca sotul ei mai are,
Trei amante, toate iepe.

Asta-i prea de tot, îsi zise,
Îl dau dracului de cal.
Si-ntr-o seara parasise,
Domiciliul conjugal.

Slaba, galbena, uscata,
De necazuri si nevoi,
Vaca noastra, resemnata,
Se întoarse printre boi.

Dup-atâta chin si jale,
Vaca multe a-nvatat.
Primul bou iesit în cale,
Îl accepta de barbat.

Nunta lor a fost vestita,
Ca s-a dus prin vai ecoul,
“Ce pereche potrivita !
Vaca noastra si cu boul.”

Ea comanda, el asculta.
El cu banii, ea tapaj.
Este, fara vorba multa,
Tipul clasic de menaj.

Totusi, vaca (ne sopteste,
un magar), c-asa-i magarul,
Prin paduri mai zaboveste,
Uneori cu armasarul.

Dar, eu cred ca-i calomnie,
Magaria ce ne-o spune.
Totul e, ca-n casnicie,
Treaba merge de minune.

Vaca poate, stie satul,
Chiar si grajdul sa-l rastoarne.
Boul nu-i decât barbatul.
Ca dovada, poarta coarne !

Si asa, trec ani si ani,
Si precum am prins de stire,
Au facut si trei juncani,
Si traiesc în fericire.

În povestea mea, de fata,
Nu e nici un lucru nou,
Pentru orisicare vaca,
Sotul ideal e-un BOU.

Mai bine și-ar fi luat de soț un cămiloi. Dar în acest caz poezia despre vacă, armăsar și bou nu ar mai fi avut sens.