Că vrem sau că nu vrem, ne lăsăm de mici indoctrinaţi de ideile părinţilor, de mentalitatea poporului din care facem parte şi unii dintre noi nu reuşesc să treacă acest prag niciodată. Într-una din zilele vacanţei petrecute în Italia, prietenii mei au decis să mă uimescă cu un preparat despre care ştiau că românii nu îl acceptă, cel puţin în prima clipă. Prosciutto crudo con melone(şuncă de Praga crudă cu pepene galben).

 

Nici prin cap nu îmi trecea să combin carnea cu un fruct atât de dulce şi am refuzat vehement să gust din acel amestec. Prietena mea, româncă, îmi povestea că i-a fost la fel de greu şi ei la început, dar a luptat cu propria scârbă, cu prejudecăţile şi a rămas surprinsă descoperind că amestecul avea un gust divin.

Încurajată de experienţa ei şi mai ales pentru a nu mă lăsa mai prejos, am mâncat prosciutto crudo con melone. Mint, nu am mâncat, ci am devorat o jumătate de pepene galben şi nu mai ştiu câte felii de prosciutto. Divin, absolut divin, exact cum îl recomandase Claudia.

Seara a venit rândul italienilor să îşi testeze curajul, încercând să mănânce slană românească, brânză sărată şi ceapă. Ei, care nu suportă să vadă nici pieliţa prăjită de pui, pentru că are prea multă grăsime, ei, care se feresc de alimente foarte sărate. :))

Dar era un fel de schimb de cultură gastronomică, pe care nu îl puteau refuza. Au pus pe limbă, s-au strâmbat, au scuipat, au luat bucăţi mai mari de şuncă şi au simţit gustul. Şi ne-au lăsat nemâncate!!! Au înghiţit pe nemestecate toată slana. Şi Angelo a telefonat în România, la mama Claudiei, să mai ceară. :))

Nu ştiu însă dacă aş reuşi să fac un asemenea schimb cu cineva care obişnuieşte să mănânce gândaci prăjiţi, lăcuste, paianjeni, scorpioni sau chiar larve de insecte.