Skip to main content

Știa

Pe marea agitată a vieții se legăna, împinsă de furtună, o palidă umbră a celei ce fusese cândva. Mesajul scris pe-o scoarță de copac, bine închis în sticla de rubin, din care pulverizase parfum de tinerețe peste întreaga ei ființă, luase calea apelor sălbatice, în drum spre nicăieri. Știa! Știa că mesajul ei nu va găsi destinatar, că se va pierde printre alte milioane de mesaje rătăcitoare pe apa tulbure a vieții, prin unde ce încrețesc oglinda apei și pielea fină a femeii.

Strigătul ei, închis în sticla călătoare, nu era cu nimic deosebit față de celelalte strigăte. Cui îi păsa de dorurile ei, de neîmpliniri, de speranțe îngropate de-un tăvălug nemilos? Cine să o salveze de ea, de temerile ei, de bătrânețea ce-i bătea puternic în ușă, de pustiul pe care îl simțea tot mai acut? Pribeagă pe marea cea mare a vieții, agățându-se de fiece pai plutitor, cutreiera în lung și în lat, în căutarea pământului ferm.

A știut! Din clipa în care l-a zărit, a știut ce este. Pe o plajă pustie, pe nisipul aspru, undeva la capătul timpului, a văzut cimitirul. Cimitirul speranțelor închise în sticle. Plaja era plină de mesaje venite din ape agitate. Aruncate pe uscat, poticnite în nisipul auriu, degradate de sarea lacrimilor ce alcătuiau marea, abandonate, mesajele încercau să își ascundă literele de soarele arzător al amiezii. Știau! Știau că soarta le era pecetluită, că pentru ele nu exista speranță, nici bucurie… Se prefăceau că nu știu…

mesaj ascuns in sticla, pe nisip

Voi știti că acest text face parte din colecția Gând din cuvânt, frumos așezată pe blogul Irealiei?

26 thoughts to “Știa”

  1. Da, ştiam! Dar ce nu ştiam, stă în abordarea ta. Cimitirul mesajelor din sticlă e nisipul auriu al plajelor îndepărtate, zici? Păcat! Mi-ar plăcea să existe rezolvări concrete cu astfel de mesaje, Îmi aminteşte totul de un film ce tare mi-a plăcut!

  2. nici eu nu stiam, dar tu stiai ca vreau sa pun si eu un mesaj intr-o sticla si s-o arunc in mare la un moment dat? :D da o sticla de sticla, nu un pet tampit :D

  3. După ce am citit ” Toate pânzele sus” am pus şi eu un mesaj într-o sticlă încredinţată mării într-o vacanţă.
    În fiecare zi am încercat şi tot în fiecare zi fratele meu mai mic mi-o aducea triumfător pe seară.
    Deh, de unde să ştiu eu de curenţi! :)

    1. Ha, ha, cat de tare e asta! M-ai facut sa rad! Lasa, ca vin intr-o zi la tine si mergem impreuna sa aruncam sticle, intr-un loc de unde curentii sa nu le trimita inapoi… :)

  4. Zilnic aruncăm mesaje în sticle şi sperăm ca marea să le ducă la mal, iar cineva să le citească şi, eventual să ne salveze. E atât de greu, uneori, să navighezi căci vântul şi briza te poartă altundeva decât ţi-ai dori…e la fel ca în viaţă: ne propunem ceva dar societatea, întâmplările ne duc în cu totul alte direcţii decât n-am dori.
    Mi-a plăcut foarte mult!

Leave a Reply