2016 – anul în care am citit foarte mult, atât de mult încât nu cred că îmi voi putea aminti chiar toate cărțile. Regret că am fost puturoasă și nu am scris despre fiecare dintre ele imediat ce am terminat de citit, când aveam proaspete în minte poveștile și impresiile. Mă uit prin lista de mai jos și descopăr o ciudățenie.
M-am grăbit să scriu pe blog despre cărțile cărora, cu mici excepții, nu le-aș da note mai mari de 7 și am ocolit cu grijă tocmai volumele care m-au făcut să visez, să zâmbesc, să sper, să mă bucur sau să mă întristez. Nu aș putea spune că am făcut recenzii, ci mai degrabă că am notat impresiile de după lectură. Poate în 2017 mă voi implica mai mult și voi așterne mai în amănunt și fără exagerări părerile despre cărțile pe care le-am citit sau le voi citi.
Vânturile de la marble arch (volumul 2), carte scrisă de Connie Willis
Mărețele maimuțe, carte scrisă de Will Self
Bibliografia generală, carte scrisă de Mircea Horia Simionescu
Catarul, carte scrisă de Stanislaw Lem
Ciberiada, carte scrisă de Stanislaw Lem
Reguli de aur pentru fiecare zi, carte scrisă de Omraam Mikhael Aivanhov
Comisarul și cei șapte pitici, carte scrisă de Sergiu Someșan
Omul pictat, carte de nota 10, scrisă de Peter V. Brett
Terry pe urmele lui Kon-Tiki, carte scrisă de Bengt Danielsson
Calea regilor (are două volume), carte de nota 10, scrisă de Brandon Sanderson
Mireasa prințului, carte scrisă de William Goldman
Sulița deșertului (al doilea volum al seriei Demon – primul fiind Omul pictat), carte scrisă de Peter V. Brett
Sufletul împăratului, carte scrisă de Brandon Sanderson
Casa somnului (o citisem în urmă cu niște ani – acum doar am recitit-o), carte scrisă de Jonathan Coe
Ascultă-ți pisica și vorbește-i pe limba ei, carte scrisă de Sarah Whitehead
Nabou, carte scrisă de Gunther Krupkat
Furtună de vară, carte scrisă de Dan Virgiliu
Umbrele Transilvaniei, carte scrisă de Alexandru V. Dan
Arhanghelul Raul, carte scrisă de Ovidiu Eftimie
Pisicile războinice (primele două volume), scrise de Erin Hunter
Dosarele Dresden (primele două volume – Nori de furtună și Luna nebună), scrise de Jim Butcher
Cum m-am lăsat de gândit, carte scrisă de Hannes Stein
Șapte flori erotice, carte scrisă de Sergiu Someșan
Numărul fiarei, carte scrisă de Sergiu Someșan
Să n-o săruți pe Isabel, carte scrisă de Sergiu Someșan
Carte de magie, carte scrisă de Sergiu Someșan
Am lăsat pentru final cărțile care mi-au plăcut cel mai mult și despre care am simțit vreme de câteva luni că nu pot scrie pe blog, căci le-aș răpi din magie. Cărți de nota 10 plus. Acum îmi dau seama că am greșit, că trebuia să las pentru o clipă sentimentele deoparte și să povestesc lumii, dacă nu într-o recenzie serioasă, măcar în câteva rânduri, despre cum m-am îndrăgostit de cele cinci cărți scrise de Robin Hobb, despre cât de mult mi-au plăcut, despre cum mi s-au lipit de suflet și nu mai vor să se dea duse:
-Ucenicul asasinului
-Asasinul regal
-Răzbunarea asasinului
-Misiunea Bufonului
–Bufonul de aur
Ca să mă citez pe mine: “M-am simțit prinsă în povestea bastardului FitzChivalry, l-am urmat pas cu pas în multele sale aventuri și am trăit, parcă aievea, momentele în care comunica telepatic cu Ochi Întunecați. Cale de vreo cinci cărți fantasy nu mi-a fost foame, nu mi-a fost sete, nu mi-a fost somn, n-am știut dacă ninge sau e caniculă, dacă e noapte sau zi. Mai vreau!”
Aș vrea să scriu câteva rânduri despre fiecare carte citită în 2016. Sper să găsesc pe undeva timp și energie la începutul anului 2017. Suntem deja în 29 decembrie și eu nu am reușit să îmi ofer o zi cu adevărat liberă, să mă pot odihni. Dar o voi face!
Haide ca imi place lista ta! Sunt destule carti interesante aici, unele necitite de mine chiar daca le am, altele nici macar nu ma gandeam ca exista. Ia spune tu asa, scurt pe 2, cum e Ascultă-ți pisica și vorbește-i pe limba ei, carte scrisă de Sarah Whitehead? :)
Daca ai pisicuta, e tare potrivita, mai ales pentru copii. Are diverse informatii legate de comportamentul pisicii, de limbajul sau, are si poze, si teste prin care iti poti verifica toate cunostintele in legatura cu cresterea si comunicarea dintre om si mica felina.