Ceai în Sahara, carte scrisă de Paul Bowles

Despre Ceai în Sahara, carte scrisă de Paul Bowles, pot spune că mi s-a părut a fi o carte foarte interesantă, cu o poveste de-a dreptul tulburătoare și cu o mulțime de informații despre Africa de Nord.

Plus informații despre condițiile pe care călătorul le putea găsi acolo imediat după cel de-al Doilea Război Mondial, despre deșertul parcă nesfârșit, despre obiceiurile mai mult sau mai puțin ciudate ale celor care își duceau traiul prin zonele respective.

Port și soția sa, Kit, oameni sofisticați, călătoresc prin Sahara însoțiți de un prieten, Tunner, “un individ cât se poate de simplu, atras irezistibil de tot ceea ce rămânea dincolo de capacitatea sa de înțelegere”. Aparent lipsiți de sentimente, cei trei occidentali reușesc totuși să captiveze cititorul, să îl țină legat de paginile cărții atât prin gândurile și conversațiile pe care le au, cât și datorită aventurilor prin care trec.

Cărți ieftine și bune găsești pe libris.ro – vezi preț

Povestea ceaiului băut în Sahara, împletită cu presimțirile care o macină permanent pe Kit, își va dezvălui sensul abia la final, sub penița lui Paul Bowles.

Lumea arabă, fascinantă prin tot ceea ce o diferențiază de lumea europenilor sau a americanilor, este înfățișată în tablouri mici, dar bine creionate. Magistral descrise mi s-au părut scenele în care Port suferă din cauza febrei tifoide.

M-a uimit și m-a făcut să spun că “așa ceva nu se poate întâmpla în realitate” episodul în care cei doi negustori arabi își împart o femeie și îi oferă loc de dormit la umbra cămilelor, în plin deșert.

Chiar mai de necrezut pare modul în care Belqassim o introduce mai apoi în lumea lui, aproape ca într-un basm relatat de Șeherezada. La final am rămas cu gândul că totul s-a petrecut numai în mintea lui Kit.

Am selectat două citate din cartea Ceai în Sahara, însă vreau să vă spun că întreaga carte, deși deseori deprimantă, merită atenția noastră.

Apoi am văzut și filmul Un ceai în Sahara. M-a dezamăgit rău. Vă sfătuiesc să nu pierdeți vremea cu el, cel puțin nu înainte de a citi cartea. Lipsesc părțile care mie mi s-au părut esentiale, are o mulțime de scene de dragoste care în carte nu există și totul este făcut parcă superficial. E adevărat, cartea conține foarte multe pasaje fără dialog și acțiune, adică lucruri greu de redat într-un film de două ore.

“-Înainte să fi împlinit douăzeci de ani, adică, îmi închipuiam că viața era ceva care își lua continuu avânt, cu fiecare clipă. Că devenea mai bogată și mai profundă în fiecare an. Puteai să înveți tot mai multe, să devii tot mai înțelept, să ai mai multă intuiție, să mergi mai adânc spre adevăr…

Păru să ezite.

Port izbucni în râs.

-Și acum îți dai seama că nu e așa, nu? Seamănă mai degrabă cu fumatul unei țigări. Când tragi primele fumuri, are un gust minunat și nici nu-ți trece prin cap că o să se termine. Apoi începi să o iei ca atare, bună sau rea. Și dintr-odată descoperi că ai fumat-o până aproape de filtru. Abia atunci devii conștient de gustul ei amar.”

“-Știi, îi spuse Port, iar vocea lui păru ireală, cum sunt vocile după o pauză lungă de rostire, cerul aici e foarte ciudat. Am adesea senzația, când îl privesc, că e ceva solid acolo sus, care ne protejează de ce e dincolo.

…

-Știi ceva? zise el cu mare încredere. Cred că amândoi ne temem de același lucru. Și din același motiv. Nici unul dintre noi n-a reușit vreodată să intre cu totul în viață. Atârnăm în afară, de buni ce suntem, convinși că vom cădea la următoarea lovitură.”

“O capodoperă stranie și hipnotică”, spune David Lodge despre Ceai în Sahara, iar eu înclin să spun că se apropie de ceea ce am simțit citind-o.

Ceai în Sahara a apărut la editura Polirom în 2015, tradusă fiind de Alex. Leo Șerban.

—