Nu aveam DEX. Încercam să înţeleg sensul cuvintelor necunoscute doar din alcătuirea propoziţiilor. Mai târziu am început să notez fiecare cuvânt neştiut şi să merg cu lista la prietena mea, care era mândră deţinătoare de dicţionar explicativ. La întoarcerea acasă reciteam pasaje întregi din cărţi pentru a pricepe “ce a vrut să spună autorul”.

Aşa se face că în mintea mea de copil cuvântul amant a fost pentru o vreme ceva tare interesant, ce aducea femeilor trăiri intense, lacrimi sfâşietoare, fericire. Mult timp am visat să am un amant precum contele Vronsky (Anna Karenina) sau cavalerul La Mole (Regina Margot), deşi habar nu aveam ce presupunea asta!

După ce au trecut fiorii adolescentini şi visurile fără suport în realitate, l-am descoperit pe Eliade. M-a fascinat stilul său, m-au încântat scrierile sale. Am iubit nuvela Şarpele (“Incercând să desluşim tainicele înţelesuri ale prozei fantastice eliadeşti, ne trezim în mod ireversibil prinşi în jocul aparenţelor, fiecare lasâdu-se pradă mirajului propriei insule de fericire.” – Roxana-Aurora Mărăcine Duţă), am plâns lacrimi amare pentru Maitreyi, m-am rătăcit Pe strada Mântuleasa, am numărat de două ori 19 trandafiri, am savurat literă cu literă în Noaptea de Sânziene.

elefant.ro

După o vreme am început să mă întreb dacă există vreun dram de adevăr în poveştile despre reîncarnare. Am devorat carte după carte. În minte nu mi-a rămas nici un titlu, ci doar ideea că unii se mint singuri, iar alţii îi mint pe naivi. La scurt timp după ce m-am lămurit că, oricât de frumoase sunt poveştile despre reîncarnare, ele rămân simple poveşti, am schimbat macazul şi mi-am aţintit privirea spre budism.

După ce am apreciat seninătatea celor ce au îmbrăţişat această religie, am dat peste romanele scrise de Sandra Brown, în mare vogă pe atunci. Am citit câteva şi apoi mi s-a făcut lehamite de bărbaţi înalţi, cu păr grizonat, cu priviri tăioase, plini de bani şi aparent inaccesibili… până apărea ea, mereu tânără, frumoasă, mândră, repede împiedicată şi căzută la pat.

Sătulă de atâta dragoste consumată ca în filmele xxx, mi-am îndreptat atenţia către cărţile sf şi de atunci ele îmi sunt partenere credincioase. Singurul meu regret este că nu îmi pot aduce aminte la recomandarea cui am făcut acest pas (tu ai fost, Albert?). Cert este că sf-ul îmi pune mintea la treabă, mă relaxează şi mă face să visez.

Cei care mă citesc de mult ştiu că am fost profund marcată de întreaga serie Dune, scrisă de Frank Herbert (volumul meu preferat rămâne Împăratul-Zeu al Dunei), pe care o recomand atât iubitorilor de sf (să mai fie vreunul care nu a citit-o?), cât şi celor care susţin că nu sunt atraşi de acest gen literar.

A trecut aproape un an de când Octavia mi-a lansat provocarea pe care, la rândul său, o primise de la Cristina. Un an în care, spre ruşinea şi supărarea mea, am citit foarte puţin. În această leapşă blogosferică ar fi trebuit să înşir zece cărţi care m-au marcat. Am ales să menţionez doar câteva şi ţin să închei amintind o carte dragă inimii mele, o carte care probabil m-a marcat mai mult decât sunt dispusă să recunosc – La răscruce de vânturi.

Pe voi ce cărţi şi-au pus amprenta?