Valul albastru, rece şi furios, mă purta în sus şi în jos ca pe o biată meduză, niciodată singură, niciodată în armonie cu însoţitorii. Curenţii din larg mă izbeau uneori de reciful albastru şi mă umpleam de vânătăi albastre. Eram o entitate fără culoare într-un albastru rece, metalic, ireal, creaţie luată în râs de propriile dorinţe albastre.
O stea de mare albastră m-a văzut rătăcind prin valurile înspumate, de un albastru ultramarin şi m-a prins de mână. Cu o mişcare viguroasă m-a aruncat în sus, acolo unde soarele bătea în apa mării, făcând-o să semene a peruzea. Pe măsură ce urcam, apa devenea tot mai deschisă la culoare. Acum era de un albastru pal, aşa cum doar cerul senin ar fi putut fi. Nu îmi mai era teamă şi albastrul nu mi se mai părea rece.
Am scos capul din apă şi am privit în jur. Valurile erau albastre, cerul era albastru şi în depărtare se vedeau copaci albaştri. M-a cuprins o dorinţă stranie. Într-un vis de o puritate albastră mi-am dorit să devin şi eu albastră, aşa cum deja îmi era sufletul. M-am strecurat prin iarba deasă şi m-am oprit pe un dâmb, unde un copil cu ochi albaştri privea în zarea luminoasă, pierdut în gânduri prea gândite.
Am profitat de neatenţia lui şi i-am furat din ghiozdanul albastru călimara cu cerneală. Mi-am înmuiat picioarele în ea şi am lăsat lichidul albastru să urce prin vene tot mai sus. Cuprinsă de emoţii nestăpânite, am privit cum cerneala se strecoară prin piele şi mă transformă într-o entitate albastră. Eram albastră într-o lume ca un vis de un albastru egiptean. Păşeam prin iarbă şi lăsam în urmă amprente adânci, de un albastru curat, nemaivăzut.
Priveam în jur, căutând din ochi semeni de-ai mei, entităţi albastre cu care să mă contopesc într-un dans sincron, pe ritmuri albastre. Speriată, mi-am dat seama că eram singură, că toţi ceilalţi erau roşii, galbeni, cenuşii. Încercam să nu fac zgomot, pentru a nu atrage atenţia asupra mea. Mă trădau urmele albastre lăsate pe iarbă. Eram o ciudată albastră într-o lume pestriţă
Atunci m-a văzut ea şi mi-a făcut semn să o urmez în lumea-i albastră, o lume în care toţi oamenii sunt albaştri. Aici visele se metamorfozează în realităţi albastre, realitatea devine un vis albastru, râsul este albastru şi aripile ce cresc nestingherite devin albastre.
Şi-am zis verde de albastru… şi-am ales să trăiesc… albastru în albastru.
Frumos…albastrul asta e culoarea noptii, a linistii, a odihnei… ;)
Tocmai mi-am cumparat o camasa albastra! :)
Vienela, m-am preaalbastrit ! Asta-mi trebuia, o supradoza :) Frumos!
culoarea mea preferata :)
O metamorfoza … in albastriri…
imi plac fotografiile care induc la tot felul de idei si sa iti lasi imaginatia sa curga
…cam atat
frumos :)
Albastrul este una dintre culorile mele preferate, deci mi’a placut tare povestioare ta:x
Fantezia ta îmi depăşeste imaginaţia! Ai puteri albastre, clar!…spuse un om tot albastru, pe alocuri…
Vienela, o sa zici ca sunt ciudata, da povestea ta m-a dus cu gandul direct la Avatar :)))
Asadar ai ales albastrul. Pana la capat. Hm, si eu ador albastrul inifinit al marii si seninul cerului. Am chiar si bijuterii albastre. :P Albastrul indeamna la visare, incredere, armonie si liniste. Sa fie el tot ceea ce avem noi acum nevoie?
Da, e una din culorile mele preferate.
Si mie imi place culoarea albastra in toate nuantele ei, plus am aflat ieri pe blogul lui Spanac, coroborat si de o sursa secundara din wikipedia, ca exista o specie de meduza care poate fi teoretic nemuritoare, un soi de exceptie la acest nivel de dezvoltare organizata complexa a regnului animal ! Asa ca am citit aceasta poveste cu si mai mare incantare !
In lumea albastrului exista numai loc de plutit.
Credeam ca nu imi place albastru!
Albastrul ma linisteste, albastru imi da putere, ma invioreaza. Imi place aceasta culoare caci imi induce puritate si pace, in minte.
Draguta povestire. Ti-am mai zis eu ca ai o imaginatie de mai da Doamne!
Albastru infinit! Adevarata poveste albastra, unde totul e – cum altfel? – albastru! :)
Fiecare entitate isi gaseste mediul cel mai prietenos in care sa traiasca! :)
Minunata povestea ta albastra!
Hai ca mi-ai dat o idee, Vienela. Ce ar fi sa scriu si eu albastru?:)
Si de cand ti-am citi articolul am inceput si eu sa pun cap la cap cateva nunate de albastru…uite, vezi, ma inspiri.
Îmi plăcea mult albastrul cerului de dimineaţă şi al zileleor senine de toamnă. Acum, după povestea ta, realizez că poate fi o întreagă lume de albastru.
+1 pentru material, Vi! Excelent!
O simfonie a albastrului, aici! M-a fermecar de-a dreptul…! Cred că m-am albăstrit şi eu un pic… :)
Vise albastre! :)
:) Nu stiam ca si tu ai scris albastru :)
Am mai citit o poveste despre si cu… dar la postarea-mama n-am fost asa ca nu stiu ce cerinte erau. Nu am timp sa mai vad si asa sunt intr-o criza acuta de timp. Am avut prea multe treburi zilele trecute…
O stare albastra mi-ai dat. Albastrul e foarte frumos :)
Am citit un articol minunat, din nou! :)
L-am scris cu o placere deosebita si il recitesc cu aceeasi placere. Multumesc frumos! :)
Albastru, culoarea linistii…frumoasa povestea