Viața în oraș, ca la țară. Toți spun că este oraș, însă mie, venită dintr-un loc unde toate clădirile au cel putin patru etaje, iar autobuzele circulă parcă haotic, ducând și aducând oameni grăbiți, cu plase în mâini, acest loc, cu două străzi importante, trei blocuri fumurii și un stadion, îmi dă impresia că am ajuns într-un sat mai mare. Cum aș putea crede că sunt într-un oraș, când picioarele mi se afundă în păcură atunci când cobor din tren, pe la poarta mătușii trec dimineața și seara vaci cu talanga de gât, iar piața este la o jumătate de oră de mers pe jos?
Dacă acesta este oraș, atunci nu voi putea nicicând să spun că am rude la țară, așa cum spun colegii mei. Ajung destul de rar aici, cam o dată la doi, trei ani, habar nu am de ce. Nu mă pot acomoda cu acestă mătușă bătrână și severă, pe care o deranjează cam tot ce fac. O prefer pe cealaltă, care locuiește în alt capăt al orașului. Am fost pe deal cu o fată din vecini, să ne plimbăm. Am cules niște floricele violet, am cântat fără teamă, am alergat ținându-ne de mână, în timp ce vântul ne răcorea obrajii.
La întoarcere, mi-am băgat în tricou câte corcodușe au încăput. La poarta mătușii este mereu un covor de fructe vineții peste care ești obligat să calci pentru a intra în curte. M-am strecurat în curticica unde stau găinile și vițelul abia fătat. M-am așezat în leagănul vechi, cu scândurile vopsite cândva în verde, ca și gardul. Acum se mai vede vopseaua doar pe alocuri, unde ploile și soarele au bătut mai puțin. Mănânc de zor corcodușe și scuip sâmburii în praful curții. Găinile curioase vin de fiecare dată aproape, sperând să găsească ceva bun.
Nu pot sta mult timp departe de vițelușul maroniu, cu pată albă în frunte. Buzele mele se apropie de botul lui cald și umed. Îl prind de gât într-o îmbrățișare tandră, așa cum fac și la bloc cu cățeii. Mătușa mă vede și începe să țipe. Pentru ea, vițelul este doar un animal oarecare, o comoară care va fi valorificată mai târziu și care acum trebuie lăsată să crească. Ce faci aici? mă întreabă mătușa. Mă va certa iar, știu, așa că răspund obraznic: treaba mea! Să îți mănânci treaba, îmi răspunde râzând. Nu știu ce vrea să spună, dar simt că nu e prea măgulitor pentru mine.
Cine a mai auzit ca un copil să stea bot în bot cu animalele? Mătușă, eu nu am bot, îi spun revoltată. Și atunci de ce pupi vițelul ăla? Nu l-ai văzut pe unde bagă botul? Mai bine iei o mătură curată și mai aduni din corcodușele alea de la poartă. Să iei și găleata, că facem țuică din ele. Dorind să mă răzbun, fug în casă și îi ascund una dintre pozele vechi, făcute de un fotograf pentru nunta din trecut. Fur o panseluță din ghiveci și mi-o prind în păr.
Ies pe portiță și odată cu mine ies două găini. Mătușa țipă iar, plină de mânie. Alerg după una dintre găini, dar pare mai deșteaptă și mai iute decât mine. Încerc cu cealaltă găină. Cu ochii la ea, calc în niște urzici și încep să urlu. În curte e balamuc. Vițelul plânge după vacă, găinile joacă leapșa, mătușa râde, eu sunt năucită și bășicată toată. Poate spune cineva că viața în oraș, ca la țară, nu este frumoasă?
E frumoasa. Ai surprins bine farmecul vietii la tara :)
Pacat ca nu esti prietena cu matusa, doar poate peste cativa ani ….
:) Dupa marimea impozitelor iti dai seama sigur de-i oras sau sat!
Foarte fain ai povestit! Nu conteaza ca-i oras sau sat cat timp veselia e la ea acasa! Sigur ca se te urzici nu-i o veselie dar face bine impotriva reumatismului. Nu ti-a zis matusa?! :)
Seara frumoasa iti doresc! Spor!
Am vazut si in Bucuresti si in Constanta vacute cu talangi la gat si carute trase de cai sau magari pe bulevarde! :) Am si poze facute bineinteles cu telefonul meu! :)
Promit ca daca ma insor la fotograful tau ma trag in poza! :)
Eu cred ca de fapt matusa cea hatra te cam place. Si tu pe ea :)
M-am distrat. Lumea ta e din ce in ce mai colorată şi diversificată, Vienela. Si ai dreptate. Pentru ţăranii de la sate animalele nu înseamnă decât folos. Dar vai şi amar ca ele sa patească ceva, atunci să auzi cum se jeluiesc…
Cei multi de la oras, hraniti mai mult cu plastic, sa nu aiba un soc alimentar la tara! :)
:))) e cea mai frumoasa. verile mele la Salas sunt cele mai frumoase amintiri, cele mai mari comori ale mele :D
Haios ai povestit, faza cu razbunarea mi-a adus aminte de un pocinog facut de mine cu ani in urma intr-un sat uitat de lume. I-am ascuns andrelele unei babute intr-un butoi plin cu apa din curte. Nici azi nu stiu daca le-a mai recuperat… De urzici ma feream cat de mult puteam, ca stiam ce le poate pielea. :))
Vienela, m-ai facut să râd de-a binelea. Ai vazut ce frumoasă și palpitantă poate fi viața la țara? Mi-a plăcut faza cu vițelul. Și eu aș fi stat bot în bot cu el și sigur ar fi fost mai inteligente și mai iuți de picior găinile. De ce să nu evadeze și ele puțin spre libertate?
Vienela, nu conteaza. Eu aș face la fel și acum, al varsta mea. Pot să îți spun că din Germani vorbeam cu pisica la telefon și acum, acasă fiind, fac baie cand vrea ea, că miaună în baie în disperare. În copilărie ma iubeau toate găinile și plângeam cand mama trebuia să taie vreuna. Am incercat să fac pisica noastră de atunci să vorbească dar nu a vrut. A fost un experiment eșuat.
Vina este doar a mea! Am uitat sa specific faptul ca m scris povestea din perspectiva copilului care eram acum 30-35 de ani. Matusa a murit de vreo 15 ani. :(
Mi-ai adus aminte de vacanţele de vară, de la ţară. Doar că stăteam la o mătuşă, care era super de treabă. Pe vremea aia eram mort după câini, toată ziua îi alergam prin pădure, făceam pe cercetaşul.
Ai relatat atat de autentic viata la tare, ce pacat ca muti dintre ei nu vor sa evolueze si sa mearga la oras.
Mătușa ta aia atotștiutoare ar fi trebuit să afle că țuica de corcodușe e toxică, cu prea mult metanol.
Iar cu animalele, cam asta e percepția omului de la țară. Și poate că nu-i greșită. E utilitară 100%. Ce s-ar face dacă s-ar atașa afectiv de fiecare animăluț pe care apoi ar trebui să-l pună la treabă sau în cratiță? :)
E extraordinar ce senzatie de bine produc amintirile din copilarie ! Cand citesc asemenea amintiri, ma simt mai apropiata de cel sau cea care le-a scris si retraiesc si eu intamplari asemanatoare din copilaria mea. Mai vreau ! :D
Sanatate si weekend placut, Vienela !
Oare de ce ni se păreau atât de bune corcoduşele verzi furate de la străini?
Când eram mai mare şi am mâncat corcoduşe verzi căpătate pe cale legală,
nu mi s-au mai părut atât de bune. Poate lipsea dulceaţa fructului oprit…
Presupun că aşa-i pentru toată lumea.
Vienela, in zona unde locuiesc eu e cam la fel, vacile trec pe drum sau unii au turme de oi sau capre prin curti. Iar pana la piata tot cam jumatate de ora fac si eu :))
Sigur ca, copil fiind, matusa iti parea aspra dar nu era asa. Asa trebuia sa fie. Femeia avea griji si treburi pe care orice copil nu le-ar fi inteles :)
Am impresia ca asta se intampla in peste 50% din asa-zisele orase autohtone..