Omul de zăpadă

Începuse să ningă de la primă oră a dimineții, pe când copiii încă mai dormeau, înfofoliți în pături călduroase, la adăpost de frigul nemilos al iernii. Un strat pufos de nea acoperise dealul, lăsând la vedere numai bradul imens ce stătea de strajă, anotimp după anotimp, deasupra satului. Covorul alb ca spuma laptelui ascundea pământul înghețat și iarba de mult îngălbenită.

Liniștea dimineții a fost spartă de valuri de copii veseli, cu obrajii ca merele. Urcau pe deal printre steluțe argintii de o frumusețe ireală, steluțe ce cădeau necontenit din cerul parcă de plumb, precum niște fluturi gingași ce zboară printre flori.

Din trei bulgări tăvăliți prin zăpadă, copiii au făcut un om de zăpadă înalt și mândru. O oală spartă îi ferea capul de strașnicul ger ce coborâse pe pământ, un fular roșu îi acoperea gâtul grațios, în timp ce doi nasturi așezați în locul ochilor priveau curioși spre copii. Căldura din priviri nu l-a ajutat pe bietul om de zăpadă. Copiii nu știau ce să facă lângă el, iar cușme de omăt abia așternut îi îndemnau la săniuș.

Omul de zăpadă, rămas singur la poalele dealului, privea cu tristețe spre puii de om ce patinau sau coborau în viteză cu săniile. Își dorea să poată alerga cu ei, să se joace cu bulgări înstelați și să se bucure de cristalinele glasuri ce tăiau liniștea satului amorțit. Știa că niciodată nu va putea. A înțeles că orice om de zăpadă vine pe lume doar ca să bucure, pentru o clipă, copiii plini de voioșie.

Compunerea a fost scrisă de nepoata mea Lorena, după o imagine reprezentând un deal pe care aleargă copiii și un om de zăpadă parcă trist, stând la poalele dealului. A folosit atât expresiile din manual (cele bolduite), cât și expresii din portofoliu (cele cu litere italice).

Dacă doriți și alte compuneri, am scris aici despre Oameni de zapadă.