Era deja jumătatea lui ianuarie 2014 și iarna refuza să coboare peste orașul prăfuit. Oamenii petrecuseră sărbători ciudate, mult prea călduroase, fără pic de zăpadă. Copiii suferiseră cel mai tare. Așteptaseră vacanța de iarnă convinși că se vor juca în zăpadă, că se vor bulgări și vor înalța cazemate, că vor face derdelușuri și oameni de zăpadă. Numai că ciudata iarnă le dăduse toate planurile peste cap. Stăteau ascunși în case și își aminteau peripețiile din anii trecuți. De ce nu mai venea zăpadă? De ce nu mai ningea?

În oraș era cineva care știa răspunsul, dar cine stătea să asculte, când toți erau grăbiți, preocupați de propriile probleme? Văzând că prea puțini se opresc să îi asculte vorbele, fata care avea răspunsul s-a gândit că ar fi bine să îl scrie pe blog. Era convinsă că atât copiii, cât și adulții, în pauze ar fi intrat pe internet, în căutarea adevărului. Oare vor ajunge pe blogul ei, întrebând de ce nu mai ninge? Vor avea răbdare să citească povestea oamenilor de zăpadă?

Fusese un an geros, cu zăpezi abundente. Adulții se săturaseră de atâta ghețuș, de facturile prea mari plătite pentru încălzirea caselor, de prea multele răceli tratate cu medicamente. Se uitau dimineața spre cer și se întrebau cât mai are de gând să ningă peste pământul deja acoperit de straturi alternative de zăpadă și gheață. Dar ei, copiii, nu își încăpeau în piele de fericire. Moș Crăciun fusese darnic, le adusese tot ce îi ceruseră, iar baba iarna le făcea surprize noapte de noapte, așternând noi pături de omăt.

Numai că orice bucurie se mai domolește, dacă vine la fel în fiecare zi. După un timp destul de îndelungat, copiii s-au plictisit de fulgii care cădeau pe obrajii înghețați, de patinoarele improvizate în fața blocurilor, de oamenii de zăpadă ce semănau cu niște bătrâni nemișcați, apatici. Au început să arunce cu bulgări în ei, să îi lovească cu picioarele, să le scoată ochii și nasurile, să îi trântească la pământ. În acea noapte, toți oamenii de zăpadă din oraș s-au adunat sub bradul din centru. Fiecare avea o poveste și o lacrimă de împărtășit cu ceilalți.

Au plâns și s-au rugat. S-au rugat la bunica lor, iarna cea aspră. S-au rugat la mama lor, zăpada pură. Au jurat că vor face orice, numai să nu mai ajungă între copiii orașului prăfuit. Erau atât de răi și de nepăsători la suferințele oamenilor de zăpadă! Iarna s-a retras pentru o zi și a stat mult de vorbă cu fiica sa, neaua imaculată. La final, au decis să construiască un orășel curat și vesel, în care să se adăpostească toți oamenii de zăpadă. Este un loc ascuns, ce nu poate fi găsit de nici un adult. Puțini copii află unde se ascund acum oamenii de zăpadă.

Acești copii sunt cei buni, sunt norocoșii, sunt aleșii. Ei nu au batjocorit sau distrus niciodată oameni de zăpadă. Doar lor le este dezvăluit locul secret în care se distrează astăzi iarna, zăpada și oamenii cu ochii din nasturi negri. Acum, că ați aflat de ce nu mai ninge, trebuie doar să faceți o mică promisiune, pentru a afla unde este orașul oamenilor de zăpadă. Trebuie să jurați că nu veți mai distruge oamenii de zăpadă, iar eu vă voi da adresa orășelului!

oameni de zapada