Nu prea departe de blocul copilăriei mele era graniţa ce separa civilizaţia de natură. Ceva de genul aceste îmi plăcea să îmi spun în gând, neglijând faptul că şi liniile ferate călcate de trenuri gălăgioase reprezentau o parte importantă a civilizaţiei. Nu mai reţin exact, dar probabil acest gând apăruse atunci când am descoperit deluşorul plin de flori şi de guşteri, pe vârful căruia stăteau ruginite şi uitate şinele de cale ferată ale “liniei moarte” de la vest.
În iarba aspră de pe acel mal înalt de pământ făceam popas când ne întorceam din plimbările epuizante. Cu toate că existau şosele, noi preferam să tăiem câmpurile pentru a ajunge la pădure, la poligon sau la Castelul de apă.
Nările se umpleau de praf, picioarele se umflau de la efort, gâtul era mereu uscat de sete, aerul tremura de căldură, însă mirosul de cimbrişor, roşul macilor şi plăcerea de a fi alături de ceilalţi copii din bloc erau inegalabile.
Obişnuiam să ne oprim pe linia moartă, pentru a ne odihni puţin înainte de întoarcerea acasă. Întinşi în iarbă, smulgeam flori îmbătrânite de păpădie, să facem fluiere din tulpinile lor. Era un fel de ritual. După ce gura se umplea de amăreala păpădiilor, fetele îşi împleteau coroniţe din florile de câmp adunate, iar băieţii plecau la vânătoare de şoparle. Nu se speria nimeni de praf, de polen, de microbi. Nimeni nu avea şerveţele umede, parfumate şi dezinfectante şi nici unul nu se îmbolnăvea punând mâna pe şopârle, nici măcar când foloseau borcane găsite pe câmp pe post de căsuţe pentru micile reptile (da, oameni care să lase gunoaie pe unde le vine chef au existat mereu).
Întotdeauna aveam impresia că sunt mai frumoasă având flori în păr, de parcă o parte din parfumul şi gingăşia lor mi se transmitea mie. La fel de frumoasă aveam senzaţia că sunt de câte ori simţeam că m-am bronzat, că soarele mi-a ars tenul. Nu existau pe atunci (sau poate nu ştiam noi) uleiuri de plajă cu protecţie împotriva radiaţiilor UV. :) Credeam că sunt plăcută ochiului precum un mac, neştiind că semănam mai degrabă a rac fiert.
Când coroniţele erau gata, când toate fetele aveau în păr margarete, nalbe, maci, lumânărele şi alte bălării al căror nume încă nu l-am aflat, adunam cu grijă florile rămase, pentru a ne face buchete mireasa. Era jocul nostru preferat, înainte de plecarea spre casă. Îmi amintesc zâmbind cum încercam să prind un bucheţel şi cum coroniţa îmi aluneca invariabil de pe cap atunci când săream după el. Întotdeauna coroniţa mea era prea largă şi prea bogată. Întotdeauna buchetul meu de mireasă era cel mai mare.
Alegeam cele mai frumoase flori, îmi umpleam braţele grăbită, de teamă că le vor aduna vecinele. Iubeam natura la fel de mult ca şi acum, însă în egoismul meu copilăresc aş fi vrut ca toate florile pământului să fie ale mele. Astăzi mă bucur că buchetele de mireasă sunt făcute din flori cultivate în sere, că există magazine care livrează buchetele acasă, frumos accesorizate şi ambalate, iar natura este lăsată să îşi urmeze cursul firesc, atât cât mai poate fi de firesc.
Fata de ceea ce se intampla acum copilariile pe care le-am avut sunt desprinse din povesti ! Din punctul asta de vedere nu regret cu nimic comunismul ! :)
Mie mi-ar trebui un factor de protectie +100 :(. Am folosit sambata cu +50, n-am stat in soare (ca nici nu prea e la noi aici), dar cu toate astea, cat am stat, a fost suficient sa ma usture si sa ma gadile de ma catar pe pereti acum :(. E o mare porcarie sa fii blond, mi-e tare usor sa inteleg de ce nu suntem mai multi. Sper ca mostenitorii mei sa semene cu mama lor si sa fie maro!
Maro la par, nu la piele, evident… Adica sa fie maro si la piele! Sa se bronzeze! Nu rosii ca mine! :(
Ce tablou frumos!
Mi-a povestit cineva plecat in afara ca a fost intrebat de ce ii este dor de Romania. A raspuns extrem de simplu si adevarat ca ii este dor sa mearga descult prin noroi dupa ploaie!
A trecut o veşnicie de când am făcut un bucheţel cu flori de câmp.
Mi-e dor de vremurile alea.
Era pe vremea comunismului, dar cine se gândea la el?!
Amintiri din copilărie ……
Păpădia e al doilea meu nume. Glumesc, normal. Sau, nu? Toată copilăria mea mi-am făcut coroniţe. Cu nepricepere.Multă nepricepere. A mea se rupea prima. Citind un comentariu de pe aici, mi-am amintit cum am plâns o oră că vroiam să mă plimb prin şanţul plin de apă…după ploaie. Aveam vreo trei ani, doar. Mătuşa mea m-a luat de mână şi a făcut o tură cu mine acolo. Noaptea am făcut febră, normal, dar, cumva, nu ştiu din a cui amintire, a mea, sau spusă de cineva anume, amintirea asta revine periodic. Frumos ai scris, Vienela!
Frumoasa copilarie, chiar pare despreinsa din povesti.
Din experientele copilariei a ramas indeletnicirea ungerii pielii arse de soare cu smantana. Vladimir, iti recomand in caz ca nu stiai, iti va calma pielea.
eu stiam ca e preferabil cu iaurt…dar nu stiu daca era pe baza de a evita grasimea in general nerecomandabila la diverse arsuri sau daca era din cauza ca nu se prea gasea smantana…in orice caz mie stiu ca mama mi-a dat o data cu iaurt la mare, dar nu pot raporta daca a ajutat la ceva, mai degraba cred ca s-a facut bine de la sine ca nu era asa de grav…am sa dau un search din curiozitate sa vad care e mai bun iaurtul sau smantana sau daca sunt egal de eficiente, ineficiente, adjunctiv benefice sau daunatoare…
Revin ca sa anunt ca desi nu exista nici un beneficiu specific eficace de la iaurt decat racoarea care poate ususra putin durerea, acelasi care poate fi obtinut si prin imbaierea intr-o apa racoroasa, prof de dermatologie dr Patricia K. Farris de la Tulane University din New Orleans in nici un caz nu recomanda smantana sau untul deoarece grasimile continute chiar pot intarzia procesul de vindecare, si cel mult recomanda o lotiune hidratanta desigur neparfumata. Tot prof dr Farris spune ca bicarbonatul de sodiu sau amidonul de porumb sau chiar o baie cu fulgi de ovaz pot ameliora mancarimea care poate apare in decursul procesului de vindecare naturala.
Iata un articol despre prof Farris, cu poza dansei, ca sa se vada cine este, plus cu cine a studiat si ce alte interese comerciale a mai avut in trecut, deoarece se pare ca a promovat si o linie de cosmetice numita Natural Advantage initiata de indragita actrita Jane Seymour, (din filmele de mare succes Undeva in Timp si serialele Linia Onedin si Dr Quinn, Medicine Woman, plus rolul Solitaire din filmul Bond Live and Let Die, si alte roluri faimoase), ca sa se vada daca exista vreun conflict de interes, (si ca sa am si eu ocazia sa amintesc off topic de d-na Jane Seymour, pt ca mie mi-a placut de dansa de cand am vazut filmul in Somewhere in Time, dar uite ca nici nu stiam ca a jucat si rolul Mariei Antoaneta intr-un film TV din 1989 de 6 ore co productie franco-germano-italiano-canadianao-britanica despre Revolutia franceza, cand s-au implinit 200 de ani de la acea revolutie, cu, printre altii, dl Klaus Maria Brandauer in rolul lui Danton, dl Vittorio Mezzogiorni in rolul lui Marat, dl Sam Neill in rolul lui Lafayette, dl Peter Ustinov in rolul lui Mirabeau, si dl Michel Galabru in rolul elocventului abate Jean-Sifrein Maury…asta trebuie neaparat sa-l vad).
erata: sorry, dl Vittorio Mezzogiorno
Ha ! Ha ! Iata-l si pe dl Nicolas Sarkozy, viitorul fost presedinte al Frantei, figurant in acel film despre Revolutia franceza !!
Tu in ce basme ai copilarit?:-? Serios, chiar ai avut o copilarie foarte frumoasa :)
Ale tinereţii valuri :D
Si eu am crescut tot in plina natura, fara grija exagerata de microbi si alte alea… Daca ziua ar fi avut 48 de ore vara si tot n-am fi ajuns la timp acasa de la joaca. De abia ne aduna mama de pe strada si vara incasam si ceva bataie din motivul asta… :)