Cățeaua mea este în călduri – ce să fac?
Nu dețin adevărul absolut și sunt convinsă că situațiile diferă de la un câine la altul. Vreau doar să vă povestesc despre ce am făcut noi când ne-a intrat cățeaua în călduri. A fost primul ei ciclu, la vârsta de zece luni. Probleme am apărut din cauză că îl avem și pe Bruno, un mascul nesterilizat de 5 ani și jumătate, iar noi nu vrem pui. Dar am trecut cu bine de toată povestea, motiv pentru care vreau să le fiu și altora de ajutor. Cățeaua mea este în călduri – ce să fac?
Simptome și semne că e cățeaua în călduri
Totul a început cu o scurgere apoasă. De câte ori Onix, cățeaua mea, se așeza undeva, lăsa în urmă pete de mărimea unui măr. Părea să fie doar o apă, fără culoare sau miros. Am vorbit cu veterinarul, care ne-a spus să ne pregătim, căci e posibil să intre în călduri, mai ales că avea vârsta potrivită – zece luni. Din acel moment nu mai putea nici să fie sterilizată. Detalii despre acest lucru găsiți aici.
După 2-3 zile au apărut primele pete de sânge. Micuțe, cam cât o cireașă. Cățeaua se lingea foarte des în acea perioadă, încercând să înlăture sângele. Masculul a simțit înaintea noastră. De la primele scurgeri apoase a început să o miroasă insistent pe Onix sub coadă.
Scutece pentru cățele în călduri găsiți aici. Ele sunt necesare atât pentru a proteja cățeaua de alți câini masculi, cât și pentru a vă păstra casa curată.
Un alt semn că a intrat cățeaua în călduri a fost faptul că i s-a umflat “gogoșica”. Pur și simplu, deodată, vulva și-a schimbat culoarea, devenind vineție, și și-a triplat mărimea.
Ce am făcut când am văzut că a intrat cățeaua în călduri
Știam că prima săptămână nu este periculoasă. Masculul doar o mirosea des, fără intenția de a încăleca femela. Ea se spăla des pentru a ascunde urmele. Am cumpărat scutece reutilizabile special făcute pentru câini. Sunt utile atât pentru că protejează casa de mizeria lăsată de cățeaua care sângerează, cât și pentru că Bruno nu îi putea face nimic chiar dacă îl scăpam o clipă din ochi și încerca să se urce pe ea.
SCUTECE ABSORBANTE PENTRU CĂȚEAUA ÎN CĂLDURI (PAMPERS) GĂSIȚI AICI
O dată la 3-4 ore mutam cățeaua într-o cameră, îi dădeam scutecul jos și o lăsam să se curețe, ca să nu se infecteze. Apoi îi puneam altul, curat. Îi dădeam scutecul jos și înainte de a o scoate afară, când voia să își facă nevoile. Am evitat să o scoatem din curte, ca să nu înnebunim și alți masculi. Apa proaspătă este foarte importantă, pentru că o cățea în călduri se înfierbântă și are nevoie să bea multă apă pentru a nu se deshidrata.
A doua săptămână de călduri la cățea – ce este de făcut
În a doua săptămână de călduri, lucrurile s-au schimbat radical. Onix, cățeaua, a început să înțeleagă ce i se întâmplă. Masculul a înnebunit, pur și simplu. Nu ne mai puteam înțelege cu Bruno în casă. Timp de peste 30 de ore a plâns fără oprire și a tot încercat să ajungă la Onix. Nu l-a interesat mâncarea. Nu a vrut să se joace. Dacă îl scoateam la plimbare, trăgea disperat spre casă, dornic să ajungă la cățelușa în călduri.
La 12 zile după ce a intrat în călduri, Onix a început să îl caute și să îl provoace pe Bruno.
Daca iti plac cainii si vrei sa citesti despre unul dintre ei, sa razi si sa plangi descoperindu-l, atunci cartea Jurnalul unui Sultan este pentru tine.
Dărâmați de oboseală, căci masculul plângea fără oprire, iar femela trebuia păzită pentru că nu voiam să o dezvirgineze câinele, am decis că singura soluție este să îl ducem pe Bruno la o pensiune canină. Lucrurile păreau să se liniștească. Dar numai pentru o zi. A doua săptămână de călduri la cățea este groaznică dacă nu vrei să dai femela la împerecheat.
A început să se urce pe noi. Se prindea cu labele din față de picioarele mele și dădea disperată din fund (cățeaua voia să coțăie, cum ar spune băieții de cartier). Lăsa în urmă un lichid maroniu, ca un sânge vechi. Plângea și încerca iar. Chiar ne-am amuzat pe tema asta, spunând că dacă Bruno ar fi fost acasă și i-am fi permis, iar el nu ar fi făcut treabă bună, Onix cu siguranță l-ar fi bătut. Atât era de disperată să primească ceea ce îi trebuia.
A treia săptămână de călduri la cățea
Onix și-a schimbat mirosul. Nu mai miroase a pui de câine. E femelă în toată regula. Miroase a câine matur. Timp de câteva zile a suferit, biata de ea, dorindu-și să aibă alături un câine mascul care să îi potolească fierbințelile. Apoi s-a potolit. A continuat să bea apă multă, să se spele foarte des și să facă pipi la fel de des.
A doua zi după ce au trecut cele trei săptămâni, l-am adus pe Bruno acasă. Stimulat de mirosul cățelușei, a tot încercat să se urce pe ea. Dar Onix nu mai voia. Trecuse momentul critic. A băgat spaima în mascul. Deși este mai mică și mai slabă decât el, l-a atacat cu furie când el a încercat. A vrut să îl muște și a scos niște sunete ciudate, stridente, amestec de mârâieli și lătrături. Am continuat totuși să îi păzim și să îi ținem, pe cât posibil, separat.
În ziua următoare, lucrurile s-au potolit de la sine. Nici unul dintre câini nu a mai dat semn că ar vrea să facă nebunii. Acum se comportă amândoi ca înainte, de parcă nimic nu s-a întâmplat timp de trei săptămâni, cât au durat căldurile la cățea. Toată povestea a ținut 22 de zile.
Singurele schimbări notabile sunt: cățeaua mea are țâțele mari, umflate și de o culoare vineție, vulva este mai umflată decât înainte de călduri, dar nu la fel de umflată ca în timpul celor trei săptămâni, iar mirosul său este de câine adult. Bruno mai trece pe lângă ea din când în când să o miroasă sub coadă și pare de fiecare dată foarte mirat, de parcă și-ar spune: de ce oare mi-am dorit să încalec eu această arătare neagră și slabă?
Sterilizarea câinilor este absolut necesară dacă nu vrei pui
Următorul pas este, desigur, sterilizarea câinilor. Nu vrem să mai trecem prin așa ceva. Ne-am chinuit și noi, s-au chinuit și ei. Pe Onix o putem steriliza abia la 3 luni de la terminarea căldurilor, adică după data de 19 noiembrie 2020. Pe el l-am putea rezolva mai repede, ca să nu scoatem mulți bani deodată din casă, mai ales că prețurile sunt mari pentru sterilizarea câinilor în UK.
Eu nu lucrez în acest moment, așa că orice formă de susținere din partea voastră este binevenită. Fie că lăsați un comentariu pe blog, dați un like sau un share, fie că dați clic pe linkurile de afiliere de mai sus sau de jos pentru a cumpăra produse pentru câini, fie că donați, noi vă vom mulțumi din toată inima.
Mirosul de câine poate fi scos cu soluții speciale, pe care le găsiți aici.
La patru luni de când mi-a intrat cățeaua în călduri, am luat decizia de a nu mai repeta povestea vreodată. Am sterilizat cățeaua ca să nu mai intre în călduri.
“Sterilizarea câinilor este absolut necesară dacă nu vrei pui“ + dacă vrei sa scazi șansele de îmbolnăvire – cancer, Piometru , dacă alegi sa respecți legea ( in România animalele fără pedigree nu au drept de montă), dacă vrei sa nu le mai fie influențate reacțiile de către hormoni, dacă înțelegi ca sunt foarte mulți câini abandonați , and so on and so on…
Multumesc mult pentru completare.