Am învăţat foarte devreme că nu există oameni perfecţi, care să nu greşească, care să nu se poticnească în drumul lor prin viaţă, care să nu abandoneze anumite proiecte când se simt neputincioşi. Am invatat ca toti oamenii poarta masti.

Îmi revine în minte un moment dintr-un trecut atât de îndepărtat, încât pare al altcuiva. Nu mai ştiu câţi ani aveam când tata a decis că nu mă mai poate purta pe umeri din dormitor până la bucătărie, pentru că devenisem prea grea. Aceea a fost clipa în care am descoperit că adulţii nu sunt zei, că au slăbiciuni.

Cu toate astea, înca îmi este greu uneori să recunosc când greşesc, să permit să se vadă că am slăbiciuni. De cele mai multe ori încerc să îmi găsesc scuze, să caut explicaţii care să îmi motiveze acţiunile, încerc să arunc vina pe împrejurări, pe neatenţie, pe grabă, pe impulsivitate, ba chiar şi pe influenţa altora.

Uneori, greşelile pe care le fac sunt micuţe, fără urmări prea grave şi nu îmi este deloc greu să îmi asum întreaga responsabilitate. Dar în cazul în care greşeala are repercusiuni serioase, încep să dau din colţ în colţ, încercând să scap de acuzaţii, să scap de sentimentul de vinovăţie.

Am acuzat acum câtva timp un prieten de nişte fapte urâte pe care le-ar fi putut face (reţineţi că nu le făcuse), pe baza unor simple bănuieli nefondate, dezvoltate în dovlecelul pe care cu mândrie îl port degeaba pe umeri. Normal că omul s-a supărat, ca doar il umplusem de nervi, m-a tratat cu răceală şi m-a făcut să mă simt mică şi proastă.

Şi pentru că asta nu era destul de greu de suportat, ai mei m-au făcut cu ou şi cu oţet întreaga seară şi câteva zile după. Mi-au reproşat că sunt nerecunoscătoare, că am un caracter urât, că nu am ţinut cont de sentimentele omului, că l-am jignit fără motiv. Cu cât încercam eu să mă scuz, dând vina pe situaţie, pe tăcerea prietenului, pe posibilitatea de a cădea drobul de sare, cu atât acuzaţiile familiei deveneau mai dure.

Mi-a fost greu să accept că am greşit, mi-a fost greu să îmi cer scuze. Iar astăzi prietenul meu mi-a dovedit cât de tare am greşit, cât de urât m-am purtat cu el fără motiv. Ionuţ este în spatele meu şi aplaudă furtunos acest articol, uimit că mă vede recunoscând.

Prietenului meu nu îi pot spune decât: IARTĂ-MĂ.