Am învăţat foarte devreme că nu există oameni perfecţi, care să nu greşească, care să nu se poticnească în drumul lor prin viaţă, care să nu abandoneze anumite proiecte când se simt neputincioşi. Am invatat ca toti oamenii poarta masti.
Îmi revine în minte un moment dintr-un trecut atât de îndepărtat, încât pare al altcuiva. Nu mai ştiu câţi ani aveam când tata a decis că nu mă mai poate purta pe umeri din dormitor până la bucătărie, pentru că devenisem prea grea. Aceea a fost clipa în care am descoperit că adulţii nu sunt zei, că au slăbiciuni.
Cu toate astea, înca îmi este greu uneori să recunosc când greşesc, să permit să se vadă că am slăbiciuni. De cele mai multe ori încerc să îmi găsesc scuze, să caut explicaţii care să îmi motiveze acţiunile, încerc să arunc vina pe împrejurări, pe neatenţie, pe grabă, pe impulsivitate, ba chiar şi pe influenţa altora.
Uneori, greşelile pe care le fac sunt micuţe, fără urmări prea grave şi nu îmi este deloc greu să îmi asum întreaga responsabilitate. Dar în cazul în care greşeala are repercusiuni serioase, încep să dau din colţ în colţ, încercând să scap de acuzaţii, să scap de sentimentul de vinovăţie.
Am acuzat acum câtva timp un prieten de nişte fapte urâte pe care le-ar fi putut face (reţineţi că nu le făcuse), pe baza unor simple bănuieli nefondate, dezvoltate în dovlecelul pe care cu mândrie îl port degeaba pe umeri. Normal că omul s-a supărat, ca doar il umplusem de nervi, m-a tratat cu răceală şi m-a făcut să mă simt mică şi proastă.
Şi pentru că asta nu era destul de greu de suportat, ai mei m-au făcut cu ou şi cu oţet întreaga seară şi câteva zile după. Mi-au reproşat că sunt nerecunoscătoare, că am un caracter urât, că nu am ţinut cont de sentimentele omului, că l-am jignit fără motiv. Cu cât încercam eu să mă scuz, dând vina pe situaţie, pe tăcerea prietenului, pe posibilitatea de a cădea drobul de sare, cu atât acuzaţiile familiei deveneau mai dure.
Mi-a fost greu să accept că am greşit, mi-a fost greu să îmi cer scuze. Iar astăzi prietenul meu mi-a dovedit cât de tare am greşit, cât de urât m-am purtat cu el fără motiv. Ionuţ este în spatele meu şi aplaudă furtunos acest articol, uimit că mă vede recunoscând.
Prietenului meu nu îi pot spune decât: IARTĂ-MĂ.
Nimeni nu e perfect
Dar am putea incerca sa ne perfectionam.
O greseala recunoscuta e pe jumatate iertata.Recunoaste de doua ori si ti se iarta tot.
Sunt de acord cu prima afirmaţie. Însă, nu orice greşeală se iartă în totalitate sau necesită mult timp (ani) pentru a fi “uitată”. Repetarea greşelii conduce la o ruptură şi mai puternică între cele două părţi.
O greseala recunoscuta este pe jumatate iertata si maxim pedepsita. :))
N-as baga mana-n foc ca strategia asta chiar functioneaza.
Nici eu, dar merita incercat.
Sper sa vada articolul!Chiar si pe mine m-ai emotionat. E nevoie de multa putere sa recunoastem atunci cand gresim:)
Se vede ca nu lucrezi corporatist si nu ai exercitiul sedintelor de feed-back in care ai 5 minute de umplut cu auto-critica !
Tu, Rudolph, vad ca te antrenezi pe blogul propriu. :))
Ma straduiesc sa fac cat mai putine greseli, dar uneori dau puternic cu bata in balta. :((
Nu trebuie sa ne invinovatim foarte mult pentru greselile facute. Asta e, se intample, suntem oameni si nu suntem perfecti.
Dar scuzele trebuie neaparat sa apara, cand ne dam seama de greseala. Nu crezi?
Cum ai zis si tu, nu suntem perfecti ! Poate ar fi bine sa-ti ceri scuze si “face to face” , nu stiu, zic si eu.
Eu inca astept scuze de la o persoana foarte apropiata (odata) ! Ce este mai rau: a trecut destul timp de la incident, dar pe mine inca ma “arde” nedreptatea care mi s-a facut !
Dar zau ce naiba ti-a facut asa de oribil ?! Zau, ce naiba patiti acolo cu totii de va nedreptatesc prietenii in halul asta de rupt legaturi, razboi, tacere din aia grea, etc !! Zau, mi se pare cam exagerat totusi. Ori e prieten si atunci fiecare daca a trecut de sc generala + liceu (cu sau fara Bac) poate cat de cat sa tolereze un moment de nervi de la celalalt, ori e de tip care e o cunostinta oarecare si atunci ce naiba conteza ce zice sau ce crede ala despre ce ai zis sau ai crezut tu in clipa aia, si de ce sa iti pese si tie asa de mult ca nu ti se cere iertare, ca doar nu de la cunoistinte intamplatoare astepti tu recunostere de merite ! Nici de la sefi nu e cazul sa ne asteptam la vreo recunostere de merite dupa parerea mea, cred ca singura recunostere de merite cat de cat OK asa mai politicos asteptata ar fi dupa un moment intim reusit si partenerul sau partenera sa zica ceva de genul ” it was great ! was it OK for you ?” + urmeza asa si complimentul reciproc si eventual asa un pupic si gata, la culcare ! (fiecare preferabil in patul lui propriu separat, dupa parerea mea, dar asta e doar optional pt altii)
Cu cat persoana care te raneste iti este mai apropiata, cu atat te doare mai tare, pentru ca la ea ai mai multe pretentii sa te cunoasca si sa te sprijine.
Daca ti-as spune ce mi-au facut mie acele doua persoane, ti-ai schimba modul de perceptie. Dar nu pot sa o fac pe blog.
Este aproape imposibil sa ii cer scuze face to face, dar stiu sigur ca imi citeste blogul. Va intelege, cred.
Astept si eu de aproape 20 de ani niste scuze de la doua persoane apropiate. Cred ca voi mai astepta inca 20. :))
Se mai intampla, nu putem fi perfecti in actiuni si gandire..iar greseala recunoscuta e pe jumatate iertata. Si cred ca daca prietenul tau ti-ar intelege motivele si mai ales daca ar fi prieten adevarat ar trece peste acest mic hop..
Sper si eu sa treaca. Eu il percep ca fiind prieten, dar nu stiu daca este si el de aceeasi parere.
Da, imi pot imagina si mandria ta de a nu recunoaste in general ca gresesti,
dar imi pot imagina si frustrarea celui acuzat pe nedrept.
No, daca o sa ii explici cred ca o sa inteleaga, doar avem fiecare defectele noastre, important e sa le recunoastem. :)
Vezi tu, Mihaela, situatia era destul de complicata, eu ceream detalii si el nu mi le dadea, iar eu intram tot mai mult la banuieli. I-am explicat de ce am aceste banuieli, dar probabil felul in care am explicat nu a fost bine ales.
s-a rezolvat situatia, Vienela? ati lamurit neintelegerile ?
Nasol moment :D mie sincer acum nu-mi trece prin minte un moment in care am reactionat asa fata de cineva apropiat, eu mereu dau sansa nevinovatiei si s-a mai intamplat pe parcurs sa vad ca am gresit … dar nici asa nu sar la gatul omului si pot zice ca nu am regrete. Parerea mea e ca “barfele” altora la adresa cuiva si scenariile lui “poate a facut asta” nu-si au rostul in capul unui om .. ocupa spatiu si mananca zile.
Nici eu nu sunt in general asa, dar era o situatie importanta pentru mine si el nu ma ajuta sa scap de banuieli.
Dar ce naiba asa de oribil ai fi putut spune unui om care daca zici ca e prieten deci se presupune ca te cunosate si poate tolera un moment de stress sau de neatentie, de a trebuit el sa se poarte asa tafnos si rece ca o primadonna ? Zau, ce fel de prieten e asta si ce meserie are ? Ca parca ar fi de tip din ala educator moral de oameni deosebit de intransigent care nu suporta slabiciuni umane in anturajul lui si doreste doar prieteni model constiinciosi si harnici si politicaos tot timpul fata de el si care sa ii si intelega cine stie ce toana sau moment confuz asa chiar in continuu ? Zau asa. decat un asemenea prieten, mai bine lipsa !
“Love means never having to say you’re sorry !” (si dupa parerea mea, asta nu e doar in legatura cu dragostea erotica, e aplicabil si la alte feluri de prietenii)
N imi este prieten apropiat, nu ma cunoaste foarte bine si nici eu nu il cunosc atat de bine incat sa am incredere oarba in el. De acolo a pornit totul, de la neincrederea mea. Ai mirosit bine, este un fel de educator moral. :))
Sunt intrutotul de acord cu Rudolph. Ce individ e asa nevricos si nesigur pe el incat sa se supere asa? E fata? Ca intre baieti limitele sunt mult mai largi, mai ales daca esti beat… Mie mi se pare ocupatie (asta cu “sunt jignit pan’ la sfarsit”) de om cu prea mult timp si fara prea mult timp necazuri serioase. Sau vreo nevroza, zau asa! Oamenii fac prezumtii, unele false. Poti fii acuzat sau acuza pe nedrept, ce atata tevatura? A gresit, ai gresit, daca chiar ti-e prieten nu conteaza.. Daca nu, cui ii pasa ce crede? Parca e chesita aia de pe vremuri cu “mi-a dat buna-ziua dar nu i-am raspuns” sau a doua “m-a jignit nu-i mai dau buna-ziua”. Ce de timp…pe prietenul tau.
M-am gandit mai nuantat, si efectiv, cf lecturilor mele, cred ca acest fel de sensibilitate la diverse jigniri, descrise ca lovituri de tip pumn sau palma in narcisismul personal, (de care poporul roman a fost acuzat de catre insusi cativa intelectuali ai sai, incepand cu Ion Heliade Radulescu care a acuzat in mod oarecum politically incorrect romanii ca fiind in general “lenesi, afemeiati, si aratand in plus si invidii si ranchiune meschine caracteristic feminine, avand nevoie de conducere si supraveghere ferma”, desigur nu pt ca era misogin sau intolerant fata de femei din fire dar probabil intr-un moment de descurajare cand era in exil ca efectiv se chinuia sa comunice acestui popor si nu-l asculta nimeni + asa erau privite femeile ca niste copii imaturi pe atunci in sec XIX, atat conceptual cat si legal in legatura cu dreptul la proprietate si sufragiul), apare uneori intr-adevar in anumite situatii de abuz domestic si familial, pt ca asa mi s-a parut mie din filmul Sleeping With the Enemy, cu d-na Julia Roberts, (1991), plus asa scrie in multe reviste mondene ca nu trebuie sa te lasi abuzat in halul asta fara sa incerci sa faci ceva pt tine insuti, ca pe urma te afecteaza la caracter, nu mai poti forma relatii mature cu alti oameni, devii neincrezator in lume, etc, toate astea fiind caracteristici de “co-dependenta”, exact ca in femeile maritate cu alcoolici care sunt cronic abuzivi fata de ele…numai ca eu nu cred ca e valabil numai pt femei, asa era mai mult pe vremurile lui Ion Heliade Radulescu, in sec XIX, pt ca am citit in reviste ca in zilele noastre exista si barbati abuzati.
Pe de alta parte, s-a remarcat de catre niste danezi care se tot chinuie sa integreze niste delincventi minori de origine etnico-culturala arabeasca-musulmana, (o origine descrisa cam vag, dupa parerea mea, ca totusi una e cultura unui delincvent berber din Maroc, de care mie imi cam place, si alta e cultura unui delincvent sirian din Siria, de care mie mi-e cam frica, sau si la altii, alta e cultura unui delincvent ucrainean contemporan din Kiev, de care mie mi-e groaza, si alta e cultura unui delincvent rus din partea de pe la sud de Moscova + la vest de Volga de care mi-e mi-e cam mila, desi amandoi vorbesc lb rusa si amandoi sunt crestin Ortodocsi…a propos, pot sa pun mana in foc ca Vladem ori NU e de tip real delincvent pt ca de el NU mi-e mila DE LOC, ori o fi de pe la nord de Moscova), ma rog…deci au remarcat danezii ca persoanele de sex masculin din anumite popoare din anumite culturi chiar au tendinta sa se simta jigniti personal asa mai usor si pt ei onoarea este mai importanta decat alte chestii, de ex mersul la vot sau politetea de tip politically correct promovata mai abitir si in Danemarca, (alaturi de intreaga lume minus zona Balcani, mai ales pe Albania si FYROM, si alte cateva zone de tip buffer + mai putin cinefile din lume, de ex rep Belarus, granita Pakistan-Afghanistan, rep Moldova, reg indiana Cashmir, zona “Kurdistan”, etc., e posibil sa gresesc ca nu am in cap intreaga lista a zonelor unde acel film a avut incasari de box office mai mici), de la vremea filmului Love Story incoace, (1970).
Deci eu am tras concluzia ca nu poti mereu da vina asa pe popor, pe oameni in sine, mai ales luati ca grup etnico-cultural sau de cetateni dintr-o tara, nici pe posibilii lor abuzatori asa in bloc, ci e mai bine, si chiar mai practic sa dai vina pe criticii de filme care NU au promovat filmul Love Story asa cum ar fi trebuit astfel incat sa patrunda si in acele zone mai sus mentionate, de ex criticul Judith Crist care a spus ca acel film e doar un fel de “Dama cu Camelii cu Bullshit”, sau criticul Harlan Ellison care a numit acel film doar direct “Shit”, (desi dl pres Richard Nixon a spus ca lui i-a placut acel film, numai ca “pacat ca continea cam multe injuraturi”).
Atentie ! NU recomand scriere de scrisori de protest catre d-na Judith Crist sau dl Harlan Ellison, pt ca dansa tocmai si-a aniversat in mai cea de-a 90-a aniversare de nastere, si nu e frumos sa fii rau cu persoanele chiar asa de in varsta, (chiar daca sunt mai carcotase), iar dansul nu e de fapt nici critic de film de meserie, deci e oarecum incompetent sa faca critici de filme oricum, si e in principal scriitor de carti asa numite de “fictiune speculativa” si SF, (desi a scris si critica literara si de film asa printre picaturi), plus ca a scris in general asa de multe chestii incat precis ca i-o fi scapat si lui cate o eroare din cand in cand, ca e doar om si el, desi e inca in putere, implinind in mai numai 78 de ani !
P.S. Totodata nu recomand discriminarea impotriva oamenilor deprimati, pt ca multi din ei au scris multe romane frumoase si chiar destul de multe tratate filozofice dupa care se ghideaza mai toata lumea in zilele de azi (desi din pacate cativa din ei nu erau doar simplu deprimati, ci erau deprimati de nivel ff grav psihotic + mai tarziu de fapt descoperiti ca fusesera in faza tertiara de boala frantuzeasca, aceea zvonit raspandita de militarii francezi si companionii/companioanele trupelor lor din Evul Mediu incoace pe mai tot teritoriul UE, care efectiv nu a avut leac pana cand nu s-a descoperit Penicilina abia pe la sf razboiului mondial, si care in faza tertiara chiar cauzeaza nu numai depresie grava de nivel psihotic ci chiar si paralizie la un moment dat, din aia care incepe cu mersul pe strada ca si cum ai bate pas de gasca militar)..zau daca citesti de pe wikipedia biografiile filozofilor principali ai lumii si a scriitorilor cu promo mare de tot, vasta majoritate erau ff deprimati, zau, ce avantaj totusi inseamna sa fii deprimat in viata asa din cand in cand, dar parca e mai bine sa fii deprimat de la sine decat deprimat din cauza de boala frantuzeasca !
Pai si Tolstoi a avut sifilis diagnosticat cand era pusti si n-a fost de loc deprimat, din contra. Probabil psihotic o fi fost dar nu la nivelul de notat in biografie. Si a scris grozav de bine. Dar ce-i drept ca-l tratasera cu mercur (parca mercur se dadea, trebuie sa verific).
Am uitat sa zic ca nu-i cazul sa discriminam oamenii deprimati si din ratiuni economice. Fiindca reprezinta o sursa de venit stabila precum si obiectul muncii unei categorii mari de medici, care au la randul lor familii si copiii mici (uneori sub forma de familie monoparentala) deci venitul obtinut prin tratarea si salvarea persoanelor de mai sus (de la comiterea unor actiuni auto-distructive potentiale) are o importanta financiara foarte mare. :D
Pai oricine are episoade depresive acute (desi nu stiu daca chiar se incadreaza la termenul de depresie), adica de tristete/suparare fara motiv aparent. De astea am si eu. Doar ca mi le tratez cu alcool si-mi trece. Eu ma refeream la deprimare cronica. Comparativ cu alti scriitori rusi tipul era zglobiu ca un cintezoi :). In plus o fi trecut printr-un moment de dramatism tipic “sufletul rus” in care a scris un pic hiperdemonstrativ. Probabil se plictisea omul… :D
Daaaa…a murit total venerabil! Eeei, nu-l recomand chiar tuturor. La mine ajuta :))
Pai uite, daca esti curioasa de Tolstoi poti citi Copilaria. Adolescenta. Tineretea (trilogie autobiografica). Cred ca e scoasa de Polirom. Dar daca poti gasi o versiune mai veche (stiu si eu, anii ’50-’80) e mai bine, se faceau mult mai bune traducerile pe vremea aceea. Acum multe sunt facute de tot felul de amatori si isi pierd cartile complet farmecul.
Vladimir, uite ce spune wikipedia la un moment dat: „Iubeam, eram iubit, aveam copii frumoși, aveam glorie, sănătate, vigoare fizică și morală. Eram în stare să cosesc ca un țăran, să lucrez zece ore în continuu, neobosit. Dar deodată viața mea s-a oprit. Nu mai aveam dorințe, nu mai aveam ce să-mi doresc. Adevărul este că viața era absurdă. Ajunsesem pe marginea prăpastiei și vedeam că în fața mea nu era altceva decât moartea. Eu, omul viguros și fericit, simțeam că nu mai puteam trăi.”
—L. N. Tolstoi – Din jurnalul său
Mie imi da senzatia ca era deprimat.
Nu stiu daca am mai citit si altceva scris de el in afara de Anna Karenina, care mi-a placut mult.
Sau poate era deja foarte batran. Banuiesc ca vin asemenea ganduri dupa o anumita varsta.
De retinut este tratamentul pe care il folosesti. Nu se stie niciodata cand apare o asemenea nevoie. :))
Ai o carte anume care ti-a placut din ceea ce a scris Tolstoi? Imi dau seama ca in ultimul timp am citit mai mult SF-uri. Mai am putin si termin Furnicile. Parca as incerca si altceva.
Mai degraba sunt traduse cu google translate. Cartile nou aparute ma enerveaza tot mai tare, au exagerat de multe greseli. Merci mult. Le voi cauta in primul rand la biblioteca, acolo am mai multe sanse sa gasesc o editie veche.
Sa ii uram un mare LA MULTI ANI!
Ha! Ai ghicit de doua ori! (1) Nu-s delincvent de tip real, am fost arestat doar pentru abateri minore si alea legate de disturbarea ordinii publice pe motiv ca eram beat si aveam initiative! :D. Cu o singura exceptie notabila, dar fiindca eram la inceputul adolescentei cred ca si asta se poate incadra de fapt la prostie pura plusa lipsa de ghidare din partea autoritatii. :). (2) Dap sunt de la nord de Moscova. Dupa mama din Petersburg, dupa tata din chiar mai nord de atat. Doar am crescut in Moscova.
Dar chiar daca n-aveai dreptate de ce sa-ti fie mila de mine? Ti se pare ca-s chinuit? :D
Eu tot incerc sa pricep, ce are Love Story cu sensibilizarea populatiei sus mentionate? Crezi ca arabul sau raketul ar fi rezonat cu asa un film? Fiindca daca se cere moarte legata de leucemie, pentru egalitatea sanselor (la educatie!) eu propun adaugarea in curicula obligatorie si a filmului Dying Young cu doamna Julia Roberts (in care domnul Geddes (Campbell Scott), sta sa moara de leucemie). Voiam oricum sa subliniez ca desi le-am vazut, eu unul am murit de plictiseala. Deci vreau sa stiu si eu ce gen de input educational/etic am pierdut!
Pai Rudolph se pare ca tipul ala tot ce a facut dupa lovirea narcisismului personal a fost sa stea imbufnat comunicand doar strictul necesar (ca o fata…). Cu greu poate echivala asta cu a face ceva pentru el insusi. Fiindca manifestarea vizibila si relativ infantila (in opinia mea) a supararii nu se poate incadra la “a face ceva” mai ales ca vine impreuna cu lipsa de comunicare.
Este posibil sa fi fost si un pic de teatru, pentru a-mi da o lectie. Plus ca nu mi-a spus niciodata ca s-a suparat, dar nici nu a mai vorbit cu mine de atunci, decat strictul absolut necesar, in fix doua vorbe.
Nu pot suferi aceasta tactica de “silent treatment”, asta chiar ca mi se pare patologica si mie, insa nu trebuie sa fie considerata neaparat o tactica, poate ca o fi fost deprimat si mai retras o vreme, (dar nu din cauza ta, ci asa in general, pt ca peste 20 % din oameni din lume vor avea sansa, mai bine zis ghinionul, sa dezvolte un episod depresiv major in viata lor, efectiv indiferent de daca ii cunostem noi sau nu, plus desigur daca sunt si alcoolici si asa mai sensibili la jigniri sau mai perfectionisti din fire, si mai au si stress inevitabil la serviciu si acasa, sansa asta creste si mai mult, probabil peste 40 %, iar daca au o relatie in general conflictuala cu femeile in viata dupa mama lor, e clar ca NU a fost vina ta chiar de loc si precis ca a intrat intr-o faza depresiva, si daca nu era “jignirea” ta, ar fi fost si simplul fapt ca l-ar fi stropit din greseala un autobuz cu apa de ploaie cand mergea pe trotuar, si efectiv ar fi fost ultima picatura care sa il impinga sa se retraga din societate, din fericire in maj cazurilor doar temporar, cu tratament 4 luni, fara tratament 6 luni, asa in medie).
@rudolph -> Dar daca ai o relatie conflictuala cu mama? Cum variaza sansele?
Deja ma simt mai bine. Ai dreptate. Ceea ce am spus eu a fost urat, dar nu intr-atat de urat incat sa il faca sa nu mai vorbeasca. Cel putin eu nu as fi facut asa.
Dar nu inteleg ce era atat de rau in a compara Dama cu camelii si Love story? Tema este cam aceeasi, doar meseriile personajelor difera. Bine, sunt mai mult diferente, dar tema fetei bolnave te poate duce cu gandul la Dama cu camelii.
Nu compratia era jignitoare ci probabil adugarea epitetului Bullshit, (= rahat de bou), care insemna ca nu numai este un fel de “plagiat” (desi, desigur ca nu e plagiat-plagiat, ca doar aceasta tema romantica se regaseste in multe poezii si cantece de la vremea trubadurilor care au inceput sa faca promo la Dragostea Romantica si pe UE atunci la vremea lor medievala), dar ca este in plus si un plagiat de calitate chiar si mai PROASTA decat cel al d-lui Ponta, (de fapt a asistentului lui personal care a facut acea lucrare de doctorat, ca doar nu a scris-o chiar dansul), care doar a dat copy-paste, nu a mai incercat de ex sa brodeze creativ personal in mod exagerat pe acea tema, (asa cum fac, de ex, eu in comentariile mele, care sunt plagiate in general dupa CNN-US-Health + cu divagatii speculative personale care nici macar nu sunt de tip creativ, ca mai bine dadeam linkurile la articolele respective si gata !)
Sarisem peste Bullshit, care poate fi intr-adevar jignitor. Dar te asigur ca nu voi trimite scrisori. :))
Este baiat, dar nu ne cunoastem foarte bine, iar eu sunt prea sincera, prea directa uneori si nu cad bine la stomac vorbele pe care le spun.
Pai doar nu trebuie sa te adaptezi tu dupa toti baietii din lume, ca, zau, asa ceva chiar ar fi obositor si neproductiv, mai ales dupa varsta de 28 de ani incolo, cand nu se mai schimba nimeni asa oricat s-o chinui de mult, pt ca a zis pe BBC ca atunci incepe ateroscleroza cerebrala. Eu am tras concluzia ca daca pe CNN a scris ca creierul uman e inca plastic in posibila optimizare pana la cca 26 de ani, si incepe sa devina rigid de la ateroscleroza deci mai putin imbunatatibil de pe la 28 de ani, atunci vrasta de aur matura si stabila a maj oamenilor lumii este reprezentata de acea ferestra mica de timp intre 26 si 28 de ani, si ca in aceasta varsta este ideal sa se faca alegerile majore de viata, de ex cu cine sa votezi sa fie presedintele tarii, sau cu cine sa te casatoresti si faci copii, ca daca alegi ori inainte e risc mare de tot sa se dezvolte fiecare in directii opuse si sa se ajunga la nepotriviri de caracter, iar daca alegi dupa 28 de ani risti sa alegi la nivel de dement dezorientat care nici nu stie pe ce lume traieste, deci e total neproductiv si se poate ajunge chiar la conflicte de nivel incapatant rigid pana la violenta, Doamne fereste (fiecare tinand-o pe a lui de la 28 de ani incolo pana la adanci batranete, fara nici o posibila sansa educativa !)
Nu incerc sa ma adaptez dupa nimeni, dar uneori ar trebui sa fiu putin mai diplomata, mi-ar prinde bine. ;)
Nu ai ales bine exemplul cu presedintele. Degeaba ma gandesc la 28 de ani pe cine sa aleg presedinte. Cand ajung la 60 de ani probabil voi trai sub alta forma de guvernare si ceea ce am gandit la 28 nu mai are valoare. :-P
@ Vienela, foarte bine asa, fii sincera si directa, cine nu rezista trebuie sa creasca mare, zau asa!
:)) Stii cati prieteni mai am din cauza asta? Fix cat sa numeri pe degetele unei maini. :))
Pai nici nu trebuie mai multi. Ca n-ai avea timp de ei :D
Nici de astia cativa nu mai am timp, de cand cu blogul. :)) Dar mie mereu mi-a placut sa fiu inconjurata de oameni si acum parca ma simt a nimanui.
Nu stiu ce sa zic. Urasc nedreptatea. Da’ rau de tot! Cu toate astea inteleg destul de bine ce motivatii are fiecare cand actioneaza cumva. Sa fiu suparata la infinit pe cineva nu mi s-a intamplat niciodata. N-as putea. Eu oricum, si daca cineva spune niste vorbe aiurea, ma simt mai rau eu decat persoana respectiva. Nu pot tine suparare… Si nici n-am prea intalnit oameni asa suparaciosi. Nu stiu ce sa zic. Poate ai gresit daca s-au pus cu gura pe tine si cei din casa. Nu ai incercat sa repari printr-o scuza fata de respectivul? Omul poate inca asteapta ceva de genul.
Sigur ca nu e un capat de lume dar ma gandesc ca daca ai scris acest articol inseamna ca te apasa situatia creata. Si starea poate fi neplacuta…
Intr-adevar, imi este greu sa stiu ca am jignit(chiar fara intentie) o persoana care m-a ajutat. Dar in acel moment nu am gandit asa, nici nu am crzut ca ar putea fi atat de suparacios.
aici as merge pe mana lui vladimir. daca ti-e cu adevarat prieten, nu renunta la tine pt o actiune sau niste vorbe, pe care ca un om absolut normal, se poate intampla sa le judeci gresit. am gresit si eu, am pierdut o prietena care-mi fusese alaturi mai mult de 20ani. m-am tot framantat si mi-am turnat cenusa in cap, pana am realizat ca da, am gresit, dar este clar ca o iritam de multa vreme iar asta a fost picatura ce a decis-o sa ma excluda din viata ei. nu mai rimam demult si ma abtineam cu greu s-o ascult…
cum spui, imi plac oamenii, iar pe unii inca ii iubesc, chiar daca ei nu ma mai doresc in preajma lor. dar pana la urma, fiecare face cat il duce dovleacul. daca iti simte lipsa te va ierta. daca nu… oricate matanii faci, vor fi degeaba.
Intre timp lucrurile s-au mai calmat. Nu imi este prieten vechi, nu ne cunoastem foarte bine, nici nu stiu daca avem interese comune. Dar acum vorbim aproape ca inainte, mai ales ca si-a descarcat si el o parte din of. ;)
Sunt momente in care nu reusim sa judecam la rece, sarim ca arsii si judecam intr-un mod extrem de gresit. Cei de aproape, care sustin ca te cunosc, stau in continuare aproape, inteleg reactia si-o iarta, nu-si iau talpasita!
E bine totusi c-ai realizat greseala, neintentionata, si ti-ai cerut scuze. Restul.. nu tine de tine!
Asa este. Toti avem momente in care ne pripim. Sper doar ca a reusit sa inteleaga.
de cele mai multe ori lipsa de incredere me impinge sa banuim si fara dovezi sa tragem mata de coada , si mie mi se intampla :))
Este normal, mai ales ca traim niste vremuri in care abia mai avem incredere in noi. :))
Te pierdusem si nu reuseam sa te regasesc. ;)
important e sa ne recunoastem greselile si sa invatam din ele. :) Nu cred ca exista om fara pata, dar cei care au taria de a recunoaste asta sunt de admirat!
Eu chiar m-am simtit mai buna si mai putin pacatoasa dupa ce am scris acest articol. ;)
Eu sunt destul de impulsiva si cand simt ca cineva ma ataca ( desi poate nu e personala treaba, dar asa o simt eu) , ma apuc si critic si aduc aminte de greselile persoanei din trecut, am un ton si mai taios si dau niste replici de sta mata in coada. Pe urma, daca se dovedeste ca am gresit, imi vine sa ma fac mica de toooot, dar imi cer scuze numai eu stiu cum , ca am sufletul strans ..Si mie imi este greu sa imi cer iertare, dar asta e un semn bun, inseamna ca am constiinta.
Ma feresc cat pot sa dezgrop mortii, cum se spune, dar uneori chiar nu ma pot abtine. :))
Oricum, este important sa ne recunoastem greselile.
Nimeni nu e perfect, Vienela. E normal sa mai facem si greseli, dar cel mai important e sa stim sa remediem situatia si sa ne cerem iertare. Eu ma aprind imediat si arunc vorbe aiurea dar in cinci minute imi revin si realizez ca sunt proasta:))))
@Vladem (re relatia conflictuala cu mama): zau, chiar scrisesem inca o posibila lucrare de doctorat, si inca si frumos pe paragrafe, plus cu informatii utile de ultima ora de pe Internet, dar am dat click aiurea nu stiu cum si efectiv mi-a disparut ! Zau, nu mai rezist sa mai scriu inca o data tot ce am scris asa diferentiat si personalizat pe sexe + pe Romania + cu bibliografie, doar iti spun doar tie ca ai avut un noroc chior cu Kadia + ca din cauza asta tu nici nu ai risc prea mare sa faci depresie decat dupa minim 20 de ani de consum excesiv de alcool, caz in care depresia va deveni aproape inevitabila, ea fiind de fapt mai mult o stare de apatie prevestitoare de dementa alcoolica decat o depresie adevarata.
Pai da, dar asta stiam si fara studii, loturi experimentale si statistica :D. De fapt, mai precis, aveam o banuiala (dupa indelungile comentarii nervoase ale maica-mii legate de subiect) care a fost frumos confirmata de ce-ai spus mai sus. Speram si eu la ceva surprinzator care sa-mi schimbe fundamental ideile, asa… venite din scoala moderna de psihiatrie, ca pe cele mai vechi, cum ziceam, le-am tot auzit fiindca mi-au fost comunicate fie ca voiam, fie ca nu :).
Toata lumea face greseli…Eu am fost in situatia prietelui tau si pot sa’ti spun ca garantat nu s’a simtit prea bine, dar probabil si el la fel ca si mine a trecut mai departe si va continua sa’ti fie prieten:) Cat despre caatul pe umeri:)) si tata a inceput sa spuna asta:)) dar se leaga acum si de inaltime:)) dar asta nu ma impiedica sa sar in spatele lui. dar nici pe el sa ma de’a peste cap in loc sa ma care:))