Ajunsese să creadă cu tărie că este un mic Lord al Întunericului, egoist, nepăsător, imprevizibil şi puternic. Făcea doar ce avea el chef să facă, şi doar atunci când avea chef. Cu cât alţii insistau mai mult, cu atât el se opunea, nervos şi sfidător. “Era spre binele lui? De unde ştiu alţii care este binele lui? De unde ştiti voi, fiinţe mărunte, ce îşi doreste de la viaţă Octavian Albişteanu? Cine v-a spus vouă că mi-ar fi mai bine dacă aş trăi aşa cum trăiţi voi? Acesta este drumul meu, ales de mine, pietruit de mine şi pe el voi merge mereu, chiar de voi trăi mai puţin!”

Octavian nu avea decât o slăbiciune: femeia ce i se cuibărea în braţe în zorii zilei, când el se întorcea acasă pe şapte cărări, agitat şi dornic de căldură. Pentru ea se certa cu ceea ce rămăsese din familia lui, după ce tatăl îi murise. Pentru ea îşi păcălea prietenii, în încercarea de a smulge de la ei bani pentru o prăjitură. Pentru ea rămânea câteodată seara în casă, dezlegând cuvinte încrucişate, citindu-i din Schopenhauer şi vorbindu-i despre ceea ce ea îşi dorea să audă: un viitor strălucit, în care amândoi ar fi urmat o facultate şi ar fi arătat lumii că s-a înşelat.

A simţit că turbează în ziua în care femeia, slăbiciunea şi forţa lui, l-a anunţat că pleacă. Micuţul Lord al Întunericului, lovit în inimă şi în amorul propriu, a trântit, a bufnit, a înjurat şi a plâns, dar nimic nu a convins-o. Era sătulă de minciuni, de promisiuni deşarte, de nopţi pierdute pe la prieteni şi de zile irosite în moliciunea patului. S-a strâns pentru ultima dată la pieptul lui, într-o îmbrăţişare fierbinte, într-un sărut mut, înlăcrimat, devastator şi a plecat fără să se uite în urmă.

 

poteca intunecata a vietii

Octavian s-a adâncit în umbra întunecată lăsată de femeia ce îl iubise pasional. În sinea lui, a condamnat-o şi a iubit-o mai mult. Poteca vieţii lui a devenit mai neagră, atât de neagră, încât miezul nopţii părea luminos, strălucitor. Mult timp a stat încuiat în casă Lordul Întunericului, mult timp a aşteptat ca bătrâna mătuşă să îi aducă mâncare şi să îi facă ordine în vizuină. Citea şi fuma, fuma şi citea, iar în fumul de ţigare îşi vedea femeia, îi vedea forma, îi urmărea mişcările graţioase şi i se părea că îi citeşte reproşul din priviri.

 

in fumul de tigare

 După câţiva ani, o ceartă serioasă cu mătuşa, un fel de grevă a foamei şi un răsărit de soare prins din întâmplare, l-au trezit din coşmarul în care se adâncise. Octavian a renunţat la prietenii de noapte, s-a înscris la facultate, s-a mutat din oraşul în care suferise atât de mult şi a încercat să uite. Plăcerea banului câştigat cu sudoarea frunţii l-a vrăjit. Îi dovedise mătuşii că trântorul din beznă a dispărut. Acum îşi putea căuta femeia, putea încerca să o aducă înapoi, în viaţa lui, măcar pentru o noapte, o noapte magică, o noapte cât o viaţă, ca un nou răsărit.

Zorii unei vieţi noi luminau în culori trandafirii cerul micuţului Lord. Atâta strălucire, atâtea culori şi atâta parfum nu întâlnise niciodată. Era legat de o mică şi nevinovată superstiţie: avea o broscuţă ţestoasă, un bibelou ce îl ajuta să facă tot mai mulţi bani. Când pleca de acasă, scotea din gura ţestoasei bănuţul fermecat şi îl băga în portofel, iar la întoarcerea acasă îl aşeza la loc, lăsându-l în grija broscuţei. Simţea în jurul lui mirosul oceanului din care ieşise broscuţa. Ca într-o prelungire a visului, Octavian folosea Bvlgari Aqua, un parfum intens şi vibrant, ce amesteca arome de grapefruit, plante marine, rozmarin şi cedru.

bvlgari aqua

 Regăsirea le-a făcut inimile să bată cu putere, le-a pictat pe chipuri zâmbete radioase, le-a trezit emoţii de care nu se mai credeau capabili. Femeia picura lacrimi amare pe podeaua curată a camerei şi primele raze de soare ale zilei le făceau să pară diamante. S-au întâlnit şi s-au privit lung, cercetând ochii, şi buzele, şi imaginea de ansamblu, căutând acolo rămăşiţe ale omului de altădată, pentru a putea îmbina amintirile cu prezentul, pentru un nou răsărit, pentru zorii unui nou început.

 

rasarit

 Abia atunci i-a mărturisit femeia că mătuşa lui o alungase. Purtaseră o discuţie aprinsă, o discuţie în care mătuşa o învinuise pentru delăsarea lui, o discuţie în care femeia a acuzat-o pe mătuşă pentru tot ce se întâmpla. Cearta celor două femei a dus la ruptura dintre ei. Tânăra femeie chiar a crezut atunci că ea era piatra care îl trăgea în jos şi a plecat, lăsându-i drum deschis spre împliniri materiale.

Vă las pe voi să ghiciţi dacă ceea ce au văzut i-a mulţumit, dacă şi-au oferit şansa unei nopţi cât o viaţă şi a unei vieţi cât o noapte.