Skip to main content

Ziua se îngâna cu noaptea

Lucrurile importante, serioase, necesită mereu mai multă atenţie. Trebuie studiate îndelung, în linişte, pentru a le descifra secretele. Am înţeles asta în  copilărie, în timp ce jucam pititea pe schimbatea hainelor. Tot farmecul era să joci pe înserat, când ziua se îngâna cu noaptea. Copiii încă te puteau vedea, dar de cele mai multe ori te confundau tocmai pentru că purtai tricoul altei fetiţe sau şapca unui băieţel.

Mă ascundeam întotdeauna în iarbă şi mă lăsam furată de norii care dansau pe cer, de umbrele brăduţilor din faţa blocului, de stelele care apăreau una câte una. Uitam de copii, uitam de pititea, uitam de tot. Nu le mai auzeam strigătele, nu vedeam aprinzându-se luminile în apartamente.

Întinsă pe spate pe pământul cald, îmi spuneam poveşti în gând, inventam situaţii noi, cu eroi coborând din Ursa Mare, cu fete purtând rochiţe diafane, plimbându-se pe nori pufoşi, cu băieţi care suspinau privindu-le de la geamurile apartamentelor. Mirosea a iarbă, mirosea a brad, mirosea a copilărie.

Mă trezeam din visare când întunericul devenea stăpân, când copiii erau pregătiţi să intre în case, când sora mea mă căuta strigându-mi nervoasă numele, când singurele luminiţe erau cele de pe cer sau din apartamente.

Jocul era terminat, trebuia să intru în casă, dar nu plecam până când nu adunam câteva conuri din bradul cel mai apropiat, care arătau cam aşa:

 

 

Duceam cu mine mirosul lor, încercând să păstrez cât mai mult timp farmecul poveştilor inventate în iarbă.

Astăzi am văzut la Kadia o fotografie care mi-a amintit de acea perioadă. Aceeaşi lumină, aceeaşi nori… Dar nu am regăsit mirosul bradului nicăieri… S-a pierdut odată cu copilăria…

 

23 thoughts to “Ziua se îngâna cu noaptea”

          1. :)) Ce poate face o singura litera pusa gresit. :))
            Imi convine si mie schimbul, mai ales ca mirosul care vine de la brutarie este bestial, dar painea parca ar fi cauciuc. :)) Te cam pacalesti la afacerea asta. :))

  1. ce amintiri placute! Si noi ne jucam la fel, erau cele mai frumoase jocuri pe inserat pana in noapte tarziu cand incepeau sa apara parintii sa ne “culeaga” dintre masinile parcate.

    1. Pentru noi, era o fericire cand tata nu era acasa. Mama ne permitea sa stam pana mai tarziu la joaca, pe cand el ne baga in casa de indata ce incepea sa se intunece.

    1. Prefer sa va povestesc despre copilarie, care s-a dus demult. Ma feresc sa vorbesc prea mult despre viata mea de acum, pentru ca am nevoie si de un pic de intimitate, nu pot sa astern totul in online. ;)

  2. Ai scris frumos despre nostalgia dupa copilarie…
    Simt cam la fel de multe ori…
    Ce m-a mirat e ca nu cunosc jocul acela pe care-l jucati voi… Ne jucam si noi tot felul de jocuri, ca de-abia reusea sa ne adune la masa de seara si fugeam iar dupa ce mancam. Abia pe la miez de noapte ne adunam de pa strada, vara.

    1. Era pititea(de-a v-ati ascunselea), dar pentru inducerea in eroare ne schimbam hainele intre noi, mai ales iarna, cand purtam geci si caciulite.
      Nu am stat decat o singura data pana la miezul noptii. Tata era prea sever ca sa ne permitem sa ii iesim din cuvant. :))

Leave a Reply