Omul se naște cu dorința de a zbura. Sau de a pluti. Măcar pentru câteva secunde. De-asta plătesc unii oameni câte 50 de euro pentru cinci minute de paragliding. Sunt de acord că senzația e unică și îți dă un sentiment de libertate și fericire. Sunt însă o femeie cu capul pe umeri și vreau ca fericirea mea să fie direcționată către o destinație. Vreau să zbor către ceva anume. Las loc în suflet pentru idealuri, dar îmi rezerv mintea pentru scopuri precise.

E ideal să zbor, dar e perfect dacă știu și de ce fac asta și mai ales unde mă duc. Pentru toate astea aleg avionul. În primul rând, dacă am noroc, cu 50 de euro, cât aș da pe cinci minute de Paragliding, prind un bilet până în Milano (să zicem) cu early booking. În al doilea rând, nu zbor izolat. Sunt într-un avion cu încă x persoane. Asta îmi dă un sentiment de apartenență și de libertate împărtășită. Să-mi fie cu iertare dar nu cred că libertatea este un dat individual atâta timp cât tot ce facem facem într-un colectiv.

Dacă zbori cu parașuta, e ca și cum ai merge pe jos. Simți aerul în plămâni, inspiri cu poftă și expiri cu putere. Dacă zbori cu avionul, e ca și cum ai merge cu mașina, fără să conduci tu. Stai pe scaun și asculți muzică. Și te uiți pe geam. Numai că în loc de geam e un hublou, iar în loc de șosea vezi norii. Și poți să-i vezi fără să-ți fie frică. Te simți protejat în avion. Mai protejat decât atunci când te dai cu parașuta. Sau poate nu. Poate ți-e frică. Ți-e frică în avion. Te bucuri că nu mai ești pe pământ dar te gândești că poate nici nu o să mai fi vreodată acolo, dacă Doamne Ferește….cred că de-asta se închină toți când merg în aeroport.

Pentru mine totuși e o frică moderată și diferită de orice altceva. Mă gândesc că dacă m-aș da cu parașuta mi-ar fi frică mai mult de faptul că aș fi singură în bătaia vântului. Mie avionul îmi dă siguranță. Vorba aia, accidentele de pe șosea sunt mult mai multe decât cele cu avionul. Plus că n-aș fi singură. Dacă aș simți vreo emoție măcar știu că ar mai simți mulți oameni la fel. Paragliding-ul e individual. Zborul cu avionul e colectiv.

Zborul e colectiv, dar e totuși intim. Fiecare știe de ce zboară. Fiecare știe ce simte. Și fiecare știe că ajunge undeva. Când zbori cu avionul, e ca și cum ai mai trăi încă o viață. Te înalți de la pământ, ești fericit și totuși nesigur în timpul zborului, dar știi că finalul te va duce acolo unde ți-ai dorit. Cam asta vrem toți de la viață, nu? Să ajungem undeva!