Copil fiind, mergeam des cu tatăl meu prin pădurile din apropierea oraşului. Fiecare pas făcut pe covorul de frunze mă ajuta să cresc, să iubesc viaţa, natura şi chiar oamenii. Învăţam să recunosc urmele de animal, să mă feresc de ciupercile otrăvitoare, să apreciez cântecul izvorului. Mă aşezam pe un buştean putred şi ascultam glasul pădurii. Din reverie mă trezea zborul neaşteptat spre înalt al unei păsări speriate de trosnetul crengilor sau de respiraţia mea înfiorată. O vedeam cum se ridica în aer fâlfâind din aripi, îi zăream parcă prin vis mărgeluţele ce ţineau loc de ochi şi mă întrebam încotro are de gând să zboare, unde îşi imaginează că va găsi un adăpost sigur sau un copac înalt, din care să îşi lanseze trilul.

Aşa s-a înălţat şi Rudia. Din senin, venită de nicăieri, mi-a tulburat existenţa fără să îşi dea seama. Vernisajul, poveste scrisă pentru un concurs, a adus în lumină o pânză pictată cu măiestrie, cu mână fină, cu suflet uriaş. Cine era Rudia, de unde apăruse şi încotro se îndrepta? Mărturisesc sincer că din prima clipă stilul mi s-a părut cunoscut, fără ca totuşi să îmi spună ceva concret despre omul din spatele rândurilor. Primul meu gând s-a îndreptat spre Vladen, omul pe care îl ştiam capabil să scrie oricum ar dori, omul pus pe şotii, omul ce a mai scris şi altădată sub pseudonim. Cumva, imaginaţia mea reuşise să anagrameze numele Rudia Sparks, transformându-l în Kadia, rus şi alte câteva litere care ar fi putut avea orice semnificaţie.

S-a dovedit a nu fi adevărat. Al doilea gând a zburat spre o bloggeriţă pe care o citeam des, dar căreia nu prea îi comentam. Intuiţia nu m-a înşelat. Astăzi ştiu cine este Rudia. Îi admir zborul spre înalt, îi sorb cuvintele şi încerc să îi chem vântul în ajutor. S-a numărat printre cei pe care i-am nominalizat atunci când am scris cu atâta plăcere despre Komunomo. Rudia este una dintre persoanele cunoscute în virtual pe care mi-aş dori să o întâlnesc şi în viaţa reală, să schimbăm păreri şi zâmbete la o cafea.

Iată un fragment din articolul ce mi-a adus 50 de euro din partea Komunomo:

“Voi din ce comunitati faceti parte si cate dintre ele va ajuta sa cunoasteti oameni noi, sa legati prietenii si sa traiti nu doar in virtual, ci si in viata reala? Daca aveti ezitari, daca nu stiti ce sa raspundeti la aceste intrebari sau daca, pur si simplu, doriti sa redescoperiti si sa impartasiti emotii reale, autentice, comunitatea Komunomo este exact ceea ce va (ne) trebuie. Komunomo este o platforma de socializare atipica, un loc in care oamenii pot da mastile jos, un loc unde oamenii pe care ii leaga pasiuni comune se pot intalni si pot socializa chiar si dincolo de monitor, in viata reala, intru restabilirea echilibrului si armoniei, un loc in care ne putea regasi deplina umanitatea ce este pe cale sa se piarda.”

Iată şi pagina de facebook Komunomo, dacă doriţi să daţi like pentru a afla mai multe…

Tot Rudia a fost cea care a răspuns atât de frumos provocării mele, scriind despre oameni de zăpadă. Ei i se cuvine trofeul din această săptămână, aşadar vă invit să scrieţi o poveste inspirându-vă din imaginea “furată” de pe blogul ei. Povestea poate fi despre zbor spre înalt, despre lumini şi umbre, despre alb şi negru, despre necunoscuţi ce intră în suflet, despre orice credeţi voi că se potriveşte…

logo_1032569_web1