Am spus într-o postare mai veche că mama mea a suferit acum patru ani un AVC (accident vascular cerebral) şi de atunci este imobilizată la pat, dependentă de cei din jurul ei.
Nu se poate întoarce singură de pe o parte pe cealaltă, nu se poate ridica din pat, nu mai vede decât cu un ochi, are mereu teama că va cădea din pat, că se va întâmpla ceva şi ea nu va putea ieşi din casă la timp.
Dureros este că şi-a pierdut voinţa de a lupta, nu îşi doreşte să se ridice de acolo decât dacă asta înseamnă să găsim un medicament-minune.
Deşi este paralizată doar pe o parte, cam cum se intampla tuturor celor ce sufera accidente vasculare cerebrale (AVC) deşi are o mână pe care o poate mişca la fel ca înainte, mama mea aşteaptă să fie spălată, schimbată de pamperşi, fără ca ea să schiţeze vreun gest.
Acum trei ani am reuşit să o internăm într-un spital, la o secţie de recuperare, unde speram că va cunoaşte oameni care au aceeaşi problemă şi care luptă să îşi revină, unde speram că va învăţa să facă anumite lucruri fără ajutor (gen spălat pe dinţi, spălat pe anumite părţi ale corpului, pieptănat). A fost un eşec total; a refuzat să vorbească cu femeile din salon (deşi ea este foarte vorbăreaţă), iar noaptea, de frică(asta a fost explicaţia doctoriţei), a intrat în comă vasculară, a fost nevoie de 45 de minute de resuscitare pentru a o stabiliza.
Am încercat să îi scoatem certificat de handicap şi să dovedim că are nevoie de însoţitor. Ne-am izbit de nişte legi care nu cred că au fost făcute de oameni sau pentru oameni. Deşi avem acte care dovedesc că a suferit un AVC (ieşirile din spital), deşi doctoriţa de familie ne-a dat o scrisoare medicală în care este specificat că au rămas sechele grave de la accident, că are un început de demenţă senilă(asociată uneori bolii Alzheimer- cu episoade de confuzie şi pierdere a memoriei), nu am reuşit să rezolvăm nimic.
După multă alergătură şi nervi întinşi la maxim, într-un final a venit o comisie acasă care a evaluat starea în care se afla mama mea şi a decis că nu are nevoie de însoţitor, că are un handicap uşor, pentru care ar putea primi de la stat câţiva lei în fiecare lună. ATÂT!
Comments
Mi-as dori atat de mult sa se schimbe ceva.. mi si frica pentru parintii mei, sa nu se imbolnaveasca vreodata, pentru ca in Romania e vai-si-amar sistemul medical.
Ce trebuie facut? vreo campanie ceva?
Imi pare extrem de rau ca te confrunti cu o asemenea problema grava. Inteleg exact ce inseamna. Am avut in familie pe cineva si mai greu bolnav: paralizie totala (soacra surorii mele). Aproape trei ani. Cei din familie ajunsesera sa-si doreasca ei insisi moartea. Asta se intampla acum cativa ani si pe atunci a scoate acel certificat era ceva normal, nu se intamplau aberatiile de azi.
Poate se va mai schimba ceva si in sistemul medical, dar nu cred ca prea curand. Lucrurile au fost aduse de catre guvernarile succesive si reformele lu' peste la un nivel atat de jos…ca iti e teama sa te imbolnavesti sau sa ai pe cineva bolnav…
E curios, dar chiar ieri (pe 04.05) gasisem articolul Tomatei…si acum pe al tau…
E nevoie de multa putere sa luptati cu sistemul…Dar poate-poate, fiind mai multi…
Nu prea stiu ce sa spun ca incurajare. Stiu ca e foarte greu si vorbele nu prea ajuta intotdeauna…
Rozy, nici eu nu stiu daca se pune ceva in miscare. Am vazut bloggeri care au scris despre problema Tomatei si vreau sa fiu si eu alaturi de ei, cu cat suntem mai multi cu atat mai bine.
Iti multumesc, Elly. Din pacate la noi in tara sistemul sanitar e la pamant. Ar fi un pas inainte daca ne-am mobiliza, ar fi un inceput. Mai devreme sau mai tarziu toti avem nevoie de ajutor medical.
Ok! Si mama mea a trecut printr-o experienta cu sist. sanitar .Din fericire ,ea poate sa se miste,dar operatia a fost un esec pentru ca un picior nu-l poate misca …
Se intampla chestii de domeniul fantasticului prin spitale(vezi cazul Ciomu). Am avut o experienta infioratoare anul trecut cu sotul meu, nu cred ca vom reusi vreodata sa ne revenim complet din spaima indurata din cauza unor medici incompetenti, voi scrie intr-un articol(candva).
Imi pare rau sa aud de mama ta!
am 43 ani. in 2010 am suferit un avc hemoragic. a fost cumplit.Mi-am revenit aproape complet.Nu am ramas cu sechele vizibile , dar nu mai simt piciorul stg. si talpa lui asa cum le simteam inainte, am degetele mainii stg amortite permanent, sunt foarte depresiv, am o stare de rau general permanenta, o greata de asemenea, permanenta,tremur de frica la cea mai mica durere de capsi mi-e o frica groaznica de moarte. Mi-e frica ca voi muri tanar,am copii mici si vreau sa traiesc.Imi poate spune cineva care stie, vor disparea vreodata aceste sechele si ce sanse am sa redevin normal si iarasi, ce sanse am sa apuc si eu 50-55ani?Sufar enorm. traiesc in iad inca din timpul vietii.
E ingrozitor ce povestesti, esti foarte tanar pentru asa ceva. Si socrul meu a facut un AVC cand avea vreo 37 de ani si isi revenise complet. Dupa 20 de ani a mai facut unul, pentru ca refuza sa mai ia medicamentele. Acum are aceleasi simptome ca ale tale. Dar el e cu multi ani mai batran ca tine. Trebuie sa te ingrijesti, sa lupti si sa speri. Iti doresc multa sanatate!
Ati incercat cumva sa-i luati un laptop? Eu cand stau mult in pat si nu prea am ce face sau nu pot face, stau pe internet. S-ar putea sa o prinda si pe dansa. In felul asta nu se va mai plictisi atat de cumplit si poate ii revine cheful de viata. Sa stai zile intregi intre patru pereti e foarte deprimant, mai ales daca dansa a fost activa inainte. Eu zic ca internetul a salvat multi bolnavi de la nebunie, merita incercat. Probabil la inceput va refuza (doar asa din principiu), dar cred ca cu rabdare, deschizand pagini care i-ar putea placea ar putea fi prinsa. Daca are o mana functionala, nu va rezista sa nu scrie la un moment dat.
Vladimir
Asta este o idee excelenta, la care nu ne-am gandit si cam greu de pus in practica. Nu ne permitem inca un calculator!
[…] la liceul dorit şi mă aştepta o vacanţă lungă, pentru care îmi făcusem planuri un an. Dar mama a hotărât să îmi petrec vara la o mătuşa de-a ei, la Moreni. Nu m-a deranjat prea tare, […]
[…] înfiinţarea unei trupe muzicale. Dacă nu aveţi, vă pot vinde câteva oale, în care ţinea mama un leandru, o muşcată şi un trandafir […]
[…] Mai mult din cauză că insistase, iar eu văzusem cât îşi doreşte, am urcat-o într-o zi pe mama în cărucior şi am plecat spre biserică. Era şi Mihai cu noi. Făcea pe şoferul. Eram nervoasă. Ştiam că […]
[…] mă predau. Nici nu scăpam bine de un necaz şi altul se ivea parcă din neant. A început cu o problemă gravă de sănătate a mamei mele, care a lăsat-o imobilizată la pat şi pe noi datori la o prietenă. A urmat o […]
[…] îi spui unui om abia trezit din moarte că a avut un accident vascular cerebral, că nu va mai fi niciodată la fel, că modificarea ce a survenit în corpul său îl va ţintui […]