Sunt la moda prin blogosferă citatele motivaţionale, diverse sfaturi despre ce şi cum să faci pentru a ajunge să-ţi împlineşti visurile, deşi uneori ele se împlinesc fără ca tu să depui vreun efort fizic sau intelectual.

Dorinţa cea mai arzătoare pe care am avut-o în copilărie a fost să am un frate mai mare. Îmi doream atât de mult încât în fiecare seară, stând în pat cu lumina stinsă, îmi imaginam că într-o zi se va auzi soneria, că voi fugi la uşa să deschid şi voi vedea un băiat cu câţiva ani mai mare decât mine. Vedeam cum m-ar fi luat în braţe şi mi-ar fi spus că nu mai era nevoie ca eu şi sora mea să ne batem cu băieţii de la bloc, că îi va pune el la punct pe obraznicii care nu ne lăsau să ne jucăm şotron pe terenul unde ei jucau fotbal, pe cei care nu ne mai înapoiau jucăriile sau care ne pârau tatălui meu că am plecat din faţa blocului (lucru interzis categoric).

Nu mă întrebam niciodată de unde ar fi putut să apară acest frate, dar miracolul s-a întamplat. Mi-am văzut visul împlinit, deşi în circumstanţe neplăcute.

Când aveam vreo 10 ani, unui văr de la Satu-Mare i-au murit, la interval de câteva luni, ambii părinţi, iar ai mei au decis să-l ia la noi, să-l crească ca şi cum ar fi fost al lor.

Fac o paranteză pentru a povesti cum tatăl lui, cu câteva luni înainte să moară, ne-a chemat la Carei. A frământat o pâine şi m-a strigat să îmi arate cum  creşte coca, apoi m-a invitat să miros făina. Când am apropiat nasul, mi-a pus palma lui mare şi plină de făină pe obraz şi mi-a spus:

– Vienela,  eşti micuţă acum. Unchiul Loţi va muri, dar tu mereu îţi vei aminti de el ca fiind cel care ţi-a pus făină pe faţă. Şi a avut dreptate.

Deşi la început a fost greu – acomodarea nu s-a produs din prima zi – într-un final am acceptat să împărţim tot ce aveam cu vărul nostru, să înţelegem că şi el are nevoie de timp pentru a-şi schimba obiceiurile. Eram uimite că înjura în ungureşte, că spunea “nicări” în loc de “nicăieri”, dar ştia să se facă respectat de băieţi şi asta a contat mult în ochii noştri.

Loțică este cu patru ani mai mare decât mine. M-a protejat permanent de-a lungul copilăriei și adolescenței, făcând din blânda Vienela o nesuferită care credea că ei i se cuvine totul în faţa blocului.