Este pământul plin de cercetători care ne studiază comportamentul, care ne pun întrebări şi ne fac să ne punem întrebări. Urmându-le exemplul, oameni de televiziune sau persoane simple, fără nici un fel de pregătire, fac diverse studii, mai mult sau mai puţin relevante. Gândindu-se la violenţa tot mai mare din jocurile pe calculator, o televiziune şi a sa renumită supernanny au pus la cale un experiment, pentru a vedea dacă şi cum sunt afectaţi copiii de imaginile violente pe care le văd în jocuri.

Au ales 40 de băieţi, toţi în vârstă de 12 ani, i-au aşezat într-o sală, fiecare cu laptopul în faţă şi i-au împărţit în două grupe. Timp de 20 de minute, un grup s-a jucat un joc de fotbal fără violenţă, iar celălalt grup s-a jucat un joc violent. În acest timp le-a fost măsurat pulsul, pentru a vedea cu cât creşte în timpul jocului. După 20 de minute, copiilor le-au fost arătate timp de câteva minute (cu acordul părinţilor) imagini ce conţineau violenţă, difuzate la ştiri. Pentru a renunţa la urmărirea acelor scene, puteau închide laptopul, dar nici măcar un copil nu a făcut acest lucru. S-a constatat totuşi că cei care jucaseră jocul de fotbal aveau pulsul mai mare. Ce jucau acasă nu părea să aibă relevanţă…

Experimentul a continuat cu un mini-interviu. Copiii erau duşi pe rând într-o cameră, unde li se puneau câteva întrebări. Cel care îi intervieva răsturna intenţionat paharul în care erau aşezate nişte creioane (asta era ultima parte a experimentului). Ceea ce am văzut m-a şocat! Nici măcar unul dintre copiii care jucaseră jocul violent nu a tresărit şi nu s-a aplecat să le adune. Experimentul a vrut să dovedească faptul că jocurile care conţin violenţă transformă copiii în persoane insensibile, care nu vor sări niciodată în ajutorul semenilor.

Încercam să îmi amintesc dacă mi s-a părut vreodată că băiatul meu ar fi insensibil, dar nu reuşeam. El joacă jocuri violente, cu arme, bătăi şi omoruri. Nu de azi, nu de ieri, ci de foarte mult timp. Am discutat cu el despre acest experiment. Mi-a spus că nu este adevărat, că aceste jocuri nu te fac insensibil, ci doar te învaţă să reacţionezi calm în situaţii de criză, să nu te panichezi uşor, să nu te transformi într-o babă isterică. I-a înţeles perfect pe copiii care nu au sărit de pe scaun să adune creioanele. “Nu era o situatie de criză, deci nu au dovedit nimic cu experimentul”. Mi-a mai spus că un om care a jucat jocuri violente îşi va pune familia întotdeauna pe primul plan, că nu va fi niciodată un visător care să creadă că lumea este plină de baloane roz, că nu va avea niciodată încredere deplină în persoane străine şi că nu le va ajuta decât după ce ai lui vor fi în siguranţă.

Aş vrea să îl cred, dar nu pot uita chipurile acelor copii impasibili, care nici măcar din bun-simţ nu s-au ridicat de pe scaun. Oare cum va arăta viitorul, cum vor fi mai târziu copiii de astăzi?