Este pământul plin de cercetători care ne studiază comportamentul, care ne pun întrebări şi ne fac să ne punem întrebări. Urmându-le exemplul, oameni de televiziune sau persoane simple, fără nici un fel de pregătire, fac diverse studii, mai mult sau mai puţin relevante. Gândindu-se la violenţa tot mai mare din jocurile pe calculator, o televiziune şi a sa renumită supernanny au pus la cale un experiment, pentru a vedea dacă şi cum sunt afectaţi copiii de imaginile violente pe care le văd în jocuri.
Au ales 40 de băieţi, toţi în vârstă de 12 ani, i-au aşezat într-o sală, fiecare cu laptopul în faţă şi i-au împărţit în două grupe. Timp de 20 de minute, un grup s-a jucat un joc de fotbal fără violenţă, iar celălalt grup s-a jucat un joc violent. În acest timp le-a fost măsurat pulsul, pentru a vedea cu cât creşte în timpul jocului. După 20 de minute, copiilor le-au fost arătate timp de câteva minute (cu acordul părinţilor) imagini ce conţineau violenţă, difuzate la ştiri. Pentru a renunţa la urmărirea acelor scene, puteau închide laptopul, dar nici măcar un copil nu a făcut acest lucru. S-a constatat totuşi că cei care jucaseră jocul de fotbal aveau pulsul mai mare. Ce jucau acasă nu părea să aibă relevanţă…
Experimentul a continuat cu un mini-interviu. Copiii erau duşi pe rând într-o cameră, unde li se puneau câteva întrebări. Cel care îi intervieva răsturna intenţionat paharul în care erau aşezate nişte creioane (asta era ultima parte a experimentului). Ceea ce am văzut m-a şocat! Nici măcar unul dintre copiii care jucaseră jocul violent nu a tresărit şi nu s-a aplecat să le adune. Experimentul a vrut să dovedească faptul că jocurile care conţin violenţă transformă copiii în persoane insensibile, care nu vor sări niciodată în ajutorul semenilor.
Încercam să îmi amintesc dacă mi s-a părut vreodată că băiatul meu ar fi insensibil, dar nu reuşeam. El joacă jocuri violente, cu arme, bătăi şi om_ruri. Nu de azi, nu de ieri, ci de foarte mult timp. Am discutat cu el despre acest experiment. Mi-a spus că nu este adevărat, că aceste jocuri nu te fac insensibil, ci doar te învaţă să reacţionezi calm în situaţii de criză, să nu te panichezi uşor, să nu te transformi într-o babă isterică. I-a înţeles perfect pe copiii care nu au sărit de pe scaun să adune creioanele.
“Nu era o situatie de criză, deci nu au dovedit nimic cu experimentul”. Mi-a mai spus că un om care a jucat jocuri violente îşi va pune familia întotdeauna pe primul plan, că nu va fi niciodată un visător care să creadă că lumea este plină de baloane roz, că nu va avea niciodată încredere deplină în persoane străine şi că nu le va ajuta decât după ce ai lui vor fi în siguranţă.
Aş vrea să îl cred, dar nu pot uita chipurile acelor copii impasibili, care nici măcar din bun-simţ nu s-au ridicat de pe scaun. Oare cum va arăta viitorul, cum vor fi mai târziu copiii de astăzi?
Hai sa fim seriosi. Copiii nu-s tampiti, fac diferenta dintre realitate si virtual. Aia care nu fac oricum au o buba la cap. Genetica. Eu zic ca copiii din ziua de azi traiesc cu mult mai putine traume decat cei care au vazut razboi si violenta in mod real. Adica bunicii/strabunicii nostrii. Una e sa-i zbori capul unui zombie la TV si alta este sa-l vezi pe taica-tu’ arzand de viu intr-un tanc si pe mama-ta violata de 15 soldati. Si astia care au vazut asta in perioada ’39-’45 n-au fost putini. Si totusi n-au ajuns nici psihopati, nici sociopati…ci oameni si cu simt de raspundere si atenti la nevoile din jur. Mi se pare de o ipocrizie nesfarsita sa dai vina pe niste jocuri si filme cand atatea generatii (inclusiv actuale) sunt supuse la razboi real (gen bombardamentele americanilor in Belgrad). Daca dauneaza ceva este ca statul excesiv la computer rapeste timp pentru altele (uneori utile). Gen educatie. Sport. Etc. Copiii astia nu-s responsabilizati. Si asta e vina parintilor care nu mai au timp de ei si ii prefera la computer ca sa scape de partea cu educatia. Apoi, evident, dau vina pe continutul jocului. Uite hai sa zicem asa, ce crezi ca m-a facut pe mine si pe colegii mei de generatie mai violent, faptul ca am jucat DOOM cand aveam 12 ani sau faptul ca doar cativa ani mai tarziu, am fost generatia cu cel de-al doilea razboi cecen? Zau ca tipii astia cu studiile lor (in general prost formulate, de doi bani si cu concluzii nesimnificative statistic) sunt de o ipocrizie imensa… Eu zic ca explicatia este ca industria jocurilor e in floare si foarte banoasa asa ca e tocmai rumena si pregatita de a fi “mulsa”.
Sunt cu totul alaturi de parerea ta !
Da, s-a făcut un experiment are cărui concluzii erau trase înainte de a începe.
Vienela, adu-ţi aminte cărţile copilăriei tale! Păi zi şi tu câtă violenţă era în ele.
Harap alb îi taie nu ştiu cui capul cu paloşul, lupul a hăpăit-o pe bunică etc.
Acum ar fi trebuit să fii criminală în serie. Şi nu eşti. E drept, ÎNCĂ nu eşti…
Așa-i! M-au șocat poveștile copilăriei pe care le-am repovestit copiilor, adult fiind
Depinde FFFFFFFF mult de VARSTA la care au incepout acesti copii sa joace acest fel de jocuri in mod masiv fara a fi angajati si in alt fel de activitati interactive cu oameni. Inca o data, ECRAN interzis la sub 3 ani (oficial e sub 2 ani, dar eu zic 3, asa just in case). Apoi, crestere treptata de expunere la ecran cu 30 minute maxim la cei mici, ecranul incluzand NU numai jocuri pe calculator, fie violente sau nu, dar si privit pasiv la TV, plus la cei sub 6 ani, preferabil NU singuri ci cu o persoana adulta langa ei care sa fie disponibila pt interactiune cu acesti copii cand se uitala un film sau se joaca chiar si cel mai blajin dintre jocuri pe calculator, ajungand pe la 8 ani la maxim 2 ore/zi (TOTAL, TV plus Internet), si abia pe la 7-8 ani sa fie copilul lasat singur total in fata vreunui ecran, desigur cu supraveghere parentala de site-uri, jocuri si programe permise, plus cu educatie de protectia muncii a interactiunilor pe Internet potrivita varstei, astfel incat pe la 14 ani acelui copil sa i se poata permite un grad de libertate si autonomie mai mare bazat pe educatie solida anterioara, nu asa de capul lui sau condus de alti copii din jur. Este datoria parintelui sa se educe daca habar nu are mai multe decat copilul lui in legatura cu jocurile de pe Internet si diversele aplicatii I-phone, etc., ca de aia e lumea alfabetizata larg zilele astea, sa stie la ce sa se uite la TV, sa stie ce sa recomande copilului sa priveasca atunci cand e mic, sa stie ce fel de jocuri exista si ce jocuri sunt potrivite pt copilul lui, nu in functie de ce ii place parintelui, dar cat mai personalizat pt copil…pt ca poate unor copii mai marisori le poate prii sa invete diverse simulari prin diverse jocuri pe Internet, dar pe altii ii poate zapaci de cap, plus desigur un copil trebuie educat in privinta securitatii sale personale pe Internet si cum interactioneaza cu strainii, la fel ca si cum este educat sa interactioneze cu strainii de pe strada. Asa, desigur la fel cum si in trecut copii citeau sub patura cu o lanterna pana la 2 noaptea, si azi copii vor sta pe Internet dupa ce parintii s-au dus la culcare, dar totusi de aia exista programe de blocare a diferitelor site-uri de pe Internet + de supraveghere a intercatiunilor cuiva pe Internet, si parintii trebuie sa cada de acord ei intre ei, ca adulti ce isi pot ingadui la nivel de supraveghere fata de copil, nu lasat asa la voia intamplarii, sau ca un consort lasa raspunderea pe umerii altui consort, pt ca lui/ei i-e lene sau nu se prea pricepe, si la cine stie ce surprize neplacute la un moment dat.
Acum, desigur un copil deja de 5-6 ani poate sa fie lasat singur in fata unui ecran sa se uite la un desen animat sau sa se joace la un joc, fara sa stea cineva chiar neaparat sa se uite peste umarul lui, dar totusi trebuie sa fie pe acolo pe undeva pe aproape, prin pragul usii, sau macar in camera de-alaturi si sa mai faca cu mana asa acelui copil din cand in cand.
Plus, dupa parerea mea sincera, ecranul trebuie sa fie limitat cf criterii stabile si specifice, nu utilizat asa ca un fel de recompensa sau pedeapsa, de ex, “daca esti cuminte ai voie sa te uiti 4 ore la TV in loc de 2 ore”. Trebuie prezentat ca o activitate serioasa careia i se acorda o atentie, nu asa ca o acadea, pt ca atunci exista risc de addictie si mai mare. Asta am remarcat chiar eu la mine, si eu nu cred ca asa ceva e bine in cazul unui copil mic sa devina dependent de TV/Internet ca si cum ar fi de bomboane…ca atunci le va privi asa ca bomboane si mai tarziu, si nu cred ca e ceva util..dar asta e la nivel de ideal, pt ca in clipa de fata accesul Internet plus toate aplicatiile sunt vandute ca un fel de bomboane la toata lumea, si pe undeva mie asta nu-mi place, dar nu pot sa interzic marketing-ul, dar am ttotusi niste dubii in legatura cu marketing-ul direct catre copii, cu copiii ca target de marketing…despre adulti nu-mi pasa.
Pe de alta parte tocmai am citit ca influenta reala a parintilor in legatura cum se va dezvolta comportamental copilul lor (in afara de chestiile genetice care pot fi transmise) e chiar destul de mica relativ la influenta grupului de copii din jurul acelui copil aflat la varsta scolara, mai ales la nivel de sc generala, cand se pare ca are o influenta covarsitoare, si chiar daca parintii se dau peste cap, tot nu va conta prea mult ce fac ei (desigur daca nu fac chestii total aberante si daunatoare, Doamne fereste), decat cel mult vreo 1/5 si restul conteaza mai mult ce fac colegii de sc generala…dar nu e inca sigur sigur, dar cam asa se pare ca ies diverse studii in ultima vreme daca e vorba de copil de varsta de sc generala, deci nici macar inca adolescent “rebel” propriu-zis, asa pe la 10-14 ani.
Interesant, nu ştiu ce să spun despre asta..
Bine a spus pruncul tau :)) Nu era o situatie de criza. In fine, multe experimente se fac asa, aiurea, doar pt a livra o stire noua. Puteau fi mai relevanti si diverificati. Acuma serios? cine sare de pe scaun la un simplu pahar de apa varsat? Va amintiti de “dna” aceea etichetata “ciocul mic, acuma noi suntem la putere” cand cutarescu, politicianul (nici nu ma intereseaza cum il cheama) i-a tasnit un pahar de apa pe fata, in direct, intr-o emisiune, parca la B1? Daca nici la aceea faza nu s-a ridicat nimeni in picioare, atunci cum sa se ridice niste copii, probabil plictisiti de intrebarile lor stupide…
Eu nu prea ma mai joc , dar cand ma joc (pe calculator ma refer ca pe telefon ma joc zilnic :)) ) ma joc cs…si ala e cu violenta ca doar impusc persoane reale nu boti..in spatele fiecarui politai sau terorist se afla un jucator ca si mine…si joc jocul asta de ani:)) acum vreo 3 ani jucam chiar foarte bine…imi macelaream imediat pe aia cu un singur glont fix in cap sau ii “gatuiam” pe la spate:)) si totusi inca n’am omorat pe nimeni live…probabil nu m’as fi aplecat nici eu sa’l ajut sa ridice creioanele considerand ca merita pentru faptul ca m’a plictisit cu intrebari idioate :))
Din punctul meu de vedere experimentul nu prea are potentia de concluzie.
Am regasit in articolul tau vorbele mamei mele din urma cu 10-15 ani (cand explodasera jocurile violente cu sange, vampiri, crime si asa mai departe).
Realitatea virtuala poate fi privita ca un exemplu. Daca cel care se joaca are capacitatea sa realizeze ca “asa nu” inseamna ca este un joc perfect educativ, desi copulil controleaza un om care ucide si comite infractiuni. In plus, orice joc, indiferent cat este de calm te poate enerva. Mai devreme sau mai tarziu nu vei putea depasi un anumit level si devii agresiv. Ceea ce inseamna ca nu natura jocului influenteaza starea.
Eu spun doar ca toate studiile astea sunt dirijate. Spre ceva ce se doreste a se obtine. Si e atat de usor!
Nu cred ca trebuie sa ne facme griji. Copiii de acum vad tot felul de nebunii la tv, joaca jocuri violente (nu stiu sigur cat de violente sunt, nu mi se par excesiv)…insa, copiii de acum sute de ani asistau fara probleme la executii in piete publice… Care violenta e mai mare? Una desenata, virtuala sau una reala? Ii dau dreptate lui Vladimir. Ca el s-a exprimat pe larg. Eu mai pe scurt, fiindca nu prea am nici timp si oricum, el a spus cam ceea ce gandesc si eu. :)
Interesant, oricum are si o parte buna. Studiile au aratat o imbunatatire a vederii si a reactiilor mecanice.
Partea negativa, este impactul mental, nnormal jocurile sunt cotate in functie de varsta sau ESRB rating. Dar cum internetul este accesibil pentru toti, ma indoiesc ca se respecta limita de varsta.
Capra cu trei iezi – Lupul cel rau a pus capetele iezilor ranjind in fereastra si a manjit casa de sange….!!!
Cred că depinde foarte mult de felul cum îşi petrece copilul restul timpului, dacă are o relaţie apropiată cu părinţii, dacă are prieteni buni, dacă are şi alte hobbyuri în afara jocurilor de calculator. Unii pot fi influenţaţi şi deveni insensibili pentru că deja trăiesc într-o atmosferă rece, pentru alţii e doar un joc şi în realitate îşi păstrează empatia.
Jocurile sunt mizilicuri. Pitipoancele si scursurile de la televizor distrug mintea copiiilor, mai ales a “fetitelor”, care la 12 ani se f*t in draci in ziua de azi, ca asa au vazut la TV !!
Toate experientele pe care un copil le traieste atat offline cat si online, ii formeaza caracterul si persoana care va fi in viitor. Parintii au intr-adevar datoria de a-i proteja si de a le explica situatii si sentimente pe care nu le inteleg.
Problema cea mai mare in aceasta perioada, este aceea ca parintii uneori, inteleg mult mai putin din lumea virtuala decat ar trebui si sunt mai putin informati decat copiii lor.
De aceea, exista programe unde copii, parinti si profesori pot gasi informatii, sfaturi si ajutor la problemele pe care le intampina.