Citeam zilele trecute câte ceva despre Terry Pratchett şi m-a izbit răspunsul pe care acesta l-a dat într-un interviu, atunci când a fost întrebat de ce cărţile sale nu sunt împărţite pe capitole: “viaţa nu se petrece sub formă de capitole…”. M-au uitat spre trecut. Am văzut anii copilăriei mele, apoi adolescenţa încărcată de gânduri rebele, am văzut momentul în care m-am maritat, apoi cel în care m-am despărţit de tatăl copilului meu. După ce am spus atâţia ani că acele părţi ale vieţii mele sunt capitole încheiate, iată că a venit cineva să spună lumii că de fapt viaţa nu are capitole.
Mă uit spre viitor. Văd planuri încă fără contur, legate de o eventuală evadare din această ţară. Mă întreb, după cum e firesc: dacă se va concretiza, va fi un nou capitol sau doar o continuitate firească a vieţii?
Ar trebui sa ne bucuram de prezent, nu sa ne facem griji pentru ziua de maine.
E important sa ne gandim din cand in cand si la viitor, dar sa ramanem ancorati in prezent. :)