Viața la țară sau “Să crească tocurile la cucoane”
Am cunoscut mulți oameni în această viață. I-am apreciat și admirat pe cei de la țară, din satele românești, oameni simpli, învățați cu greutățile. De la unul dintre ei v-am adus povestea Viața la țară sau “Să crească tocurile la cucoane” .
Se întâmpla pe vremea când oamenii de la ţară încă îşi mai munceau pământurile, umblând de dimineaţa până seara cu sapa în mână prin porumb, iar copiii nu îşi petreceau vacanţele în faţa monitorului, ci între fustele bunicii, pe câmpuri, în natură.
Era o zi călduroasă de primăvară, ba nu, de vară. Se întâmpla pe la a doua sapă a porumbului, că nu ştiu când este asta, calendaristic.
Mama lui îl adusese să stea la bunica în vacanţă, să cunoască locurile în care ea îşi petrecuse copilăria, să se bucure de natură, de aer curat. Bunica nu prea avea timp să îl supravegheze. Nu îl putea lăsa singur în curte, aşa că îl târa după ea peste dealuri.
Băieţelul, crescut până atunci în faţa blocului, printre maşini, mergea resemnat pe urmele lăsate de sapa bunicii. La un moment dat, cu glăscior tremurat, şi-a strigat bunica:
-Mamaie, unde este wc-ul?
Bunica, ocupată cu tăiatul firelor de porumb, fără să se întoarcă spre el, răspunde:
-Aici nu este wc, maică.
-Dar fac caca, mamaie! Unde să fac? răsună glăsciorul disperat.
-Fă lângă un fir de porumb, maică.
O perioadă a fost linişte, apoi iar glăsciorul:
-Mamaie, dar de unde iau hârtie igienică?
-Nu avem aici hârtie, spune bunica un pic iritată.
-Şi cu ce mă şterg, mamaie? întreabă timid băieţelul.
-Ia şi tu o frunză de porumb, copile.
După această întâmplare, rămasă de pomină în familia lor, probabil wc-ul din fundul curţii bunicii i s-a părut întotdeauna un lux, comparativ cu cel din porumb.
Avea această bătrânică, mamaia unui prieten al meu, o mulţime de poveşti. Când era secetă, se arăta nemulţumită, spunând că plouă doar la oraş, “să crească tocurile la cucoane”, iar despre copiii săraci de altădată, povestea că mergeau pe câmp cu vacile şi aşteptau ca animalele să facă pipi, pentru a-şi încălzi şi ei picioruşele goale în lichidul eliminat de bovine.
Se amuza pe seama unei vecine, care era mai neghiobă, spunând că nu ştia datele când îşi născuse copiii. Unul era născut “cam pe când se culege fasolea”, altul “pe la prăşitul porumbului”.
Cu toate astea, tare frumoasă este viaţa la ţară, spuse Vienela din spatele monitorului, aprinzând o ţigare…
Viața la țară sau “Să crească tocurile la cucoane”
Am auzit toate zicerile populare de mai sus (aia cu pisatul chiar e adevarata, am vazut cu ochii mei copilasi incalzindu-si picioarele lichidul cald) , mai putin cea cu tocurile crescute pe ploaie.
Finalul e demential :))
Pentru mine toate erau noi si m-au facut sa rad pana am capatat dureri de burta. :))
Finalul era pentru cei care nu au rabdare sa citeasca tot. Sa se poata lega si ei de ceva, pentru un comentariu. :))
Sa-si incalzeasca picioarele in lichidul eliminat de bovine?:)) Off!
Oamenii au facut si alte chestii, mai nasoale, de-a lungul istoriei. :))
Eu nu rad de baiatul ala :D. Fiindca eu mi-am luat-o rau singura data cand am fost la tara (la cererea mea expresa) ca nu mi-a mai trebuit apropiere de glie :)). Singura data insa cand am mers in boscheti prin lanuri… de diverse a fost in armata. Nu ca as avea vreo jena sa-mi marchez teritoriul! Nici vorba! Dar aici ma refeream specific la pipi in lan!
P.S: frunza de porumb nu taie funduri???
Scrii : “P.S: frunza de porumb nu taie funduri???’
De care funduri? hahahhhahahahahhah!!!!!! :)) :))
Nu se spune “frunza de porumb nu taie la fund?”…. mie mi se pare mai corect asa!
Ba sigur ca aveti dreptate, dar eu ma gandeam asa general. Adica fundurile in general, nu numai pe al meu personal, ca asta n-ar avea cine stii pana nu incerc eu D. Dar acum serios, sigur ca aveti dreptate si chiar imi place cand sunt corectat in limba romana ca si asa mi-e frica cateodata ca scriu gogomanii. Problema e ca lumea e foarte toleranta cu mine si nu ma prea corecteaza nimeni, in ideea ca oricum scriu suficient de bine. Si imi pare rau. Ca am ambitii :)).
Si m-am gasit eu sa te corectez…… :)) :))
Eu care nu mai sunt in tara de peste 29 de ani si care uneori ma corijez cu Google ptr ca nu stiu daca e bine sau nu…. sotul meu zice mereu sa îmi iau trazlator :)) :))
Pai eu zic ca tocmai de aia. Sunteti mai atenta! :)
Vladen, am impresia ca eu te-am corectat odata… Dar la cate comentarii au mai fost de atunci, nu ma incumet sa caut. :))
Iar uneori sunt atat de absorbita de ceea ce ai de spus, incat nici nu sesizez greselile, daca exista. Nici macar pe ale mele nu le vad mereu. :))
Pai foarte bine! Sunt convins ca am multumit! Cum vezi, cum te rog jap una peste ceafa! Ca asa invat eu. Impins de la spate cu violenta :D
Nici eu nu rad de el. Rad de situatia in sine, de dialog. :))
Vreau sa aflu povestea cu apropierea de glie, daca nu este trecuta la secret.
Ba cred ca le taie. In liceu ne-au dus sa facem practica agricola, la cules de porumb. In fiecare seara aveam milioane de taieturi fine pe maini, de la frunzele de porumb. :))
Cred ca o stii, uite asta, cu gaina:
Baiatul meu cel mare, acu domn mare, a fost si el la bunica la tara, cred ca avea 3 ani. Avand parul foarte carliontat si blond babele satului se luau de mine ca chinui copilul si îi pun parul pe “papiote”… Asta e… asa se zice nu?
Papiote? :))
Cand am fost prima data la fosta mea soacra, in Moldova, m-a trimis in curte sa aduc oghialul. Nu imi spunea nimic acest cuvant si m-am invartit zece minute pe acolo, cautand ceva care ar putea avea acest nume. Apoi m-am intors in casa cu capul in jos, spunand ca nu stiu ce este ala. Soacra, femeie batrana si neiesita in lume, nu stia sa imi spuna in alt fel. A iesit cu mine in curte si mi-a aratat plapuma de pe sarma, spunand ca aia este oghial. :))
Eu de pe la 4 ani pana pe la 16 mergeam in fiecare vacanta de vara la tara, la munca. De obicei la fan, dar am prins si sapa, chiar si cu vacile am mers odata. Ah, si toamna la cules de prune.
Pentru mine a fost ingrozitor, nici acum nu mai suport mirosul de fan proaspat cosit. Am urat verile la tara si m-am bucurat enorm cand bunicu’ si-a vandut calul si vaca si n-a mai fost nevoie sa mergem la fan.
Ca sa putem ajunge in locurile unde aveau bunicii mei pamant, trebuia sa urcam cam o ora. Pe teren abrupt. Cand ajungeam sus, rupti de oboseala, ni se punea o furca in mana si… la treaba. Bineinteles ca vara exista doar doua tipuri de vreme: arsita si furtnuri. Fie lucram ore in sir intr-un soare naucitor, murind de cald, taiati pe picioare cu fan si insecte… incercand sa ocolim serpii (tot timpul erau serpi, si eu ma am si fobie), fie venea furtuna si ne grabeam cat puteam de tare sa facem capite. Intotdeauna ne-a prins furtuna fix in varful dealului, imbracati cu cel mai subtiri haine ale noastre si trebuia sa o luam la fuga pe deal in jos (la coborare faceam cam juma’ de ora), printre multi, multi copaci, fara urma de paratrasnete. Si cand ajungeam acasa, inevitabil, era luat curentul, si stateam asa uzi in intuneric pana trecea furtuna.
Dar cel mai tare ma enerva cand incepea scoala si povesteam cu colegii mei, ca sa aflu ca niciunul dintre el nu era nevoit sa lucreze cand mergea la bunici. Ajunsesem sa urasc sa merg la tara.
Inteleg ca parintii si bunicii nostri erau oarecum nevoiti sa munceasca din greu de mici, pentru ca asa erau timpurile atunci, insa in ziua de azi mi se pare un pic crud sa iei un copil de la oras, obisnuit cu “treburile casei” de aici si sa-l supui la muncile grele de la tara. Nici partea cu “sterge-te cu o frunza” nu-i tare amuzanta. De fiecare data cand ma lasau ai mei cat 3 luni la tara pe timpul verii aveam impresia ca o fac doar sa scape de mine, niciodata nu mi-a trecut prin cap ca o fac in interesul meu, “sa ma bucur de natura si de aerul curat”. Si sincer, nici in ziua de azi nu prea cred asta, nu-mi pot imagina cum a fost in interesul meu sa fiu torturata :P
Eu ador mirosul de fan proaspat cosit, poate si din cauza ca nu m-a obligat nimeni sa muncesc la asa ceva. Dar am facut-o de placere, cot la cot cu oamenii crescuti cu furca in mana. :))
Nu inteleg de ce mai fugeati pana jos cand venea ploaia, ca oricum de la primele picaturi erati uzi. :))
Cred ca asemenea experiente te calesc si ca generatiile tinere sunt mult mai plapande si mai miorlaite decat cei care au prins si perioade in care au muncit, au stat in natura…
Povestea ta îmi amintește de o prietenă care a venit la bunicii mei în vizită cu… olița fetei după ea. Pe care o așeza o dată pe oră, de musai o fi făcut biata fată vreo fixație ano-genitală pe chestia asta. :))
@ SLVC: poate vroia sa o obisnuiasca sa nu mai faca pe ea.
Sigur asta era motivul, dar excesele nu au urmari placute, de obicei. Doamna asta exagera…
Plus ca nu are nici un farmec vizita la tara, daca nu lasi copilul sa faca pipi in iarba. :))
Mi-a placut finalul :D
:)) Mie nu imi mai place. Poate daca nu aprindeam tigarea aia, aveam acum mai multe la cafea si nu as mai fi fost nevoita sa ies din casa la 6 dimineata, sa merg la supermarket. :))
Cate amintiri frumoase am si eu legate de mersul la bunica la tara… 8->
De ce nu ne povestesti? Ar fi interesant de aflat. :))
Eu sunt cam corcitura:)) Adica sunt un copil care isi petrece o buna parte din timp in spatele monitorului, dar in acelasi timp sunt un copil care pana la 5 ani a crescut la tara si se tinea cat era ziua de lunga dupa tataia si isi baga nasul peste tot:))si la animale, dar si la camp…dupa ce am plecat de acolo..asteptam fiecare weekend si fiecare vacanta sa pot sa fug inapoi…si stiu ca nu aveam nici 7 ani, dar ma duceam cu tataia la camp sa aducem lucerna..ma trezeam la 5(si trebuia sa ma trezesc eu fara alarma telefonului pentru ca fixul lu’ mamaia nu avea si functia asta:)) si pentru ca tataia vroia sa ma lase sa dorm) si plecam amandoi…dar chiar imi placea acolo si chiar faceam treaba…era furca mult mai mare decat mine dar faceam gramezi de lucerna sa le poata pune tataia in caruta. Acum merg mai rar pe acolo…dar totusi…sunt o corcitura:))
Despre asta vorbeam mai sus. Copiii invatati cu munca nu sunt nici sensibili, nici miorlaiti. Sunt puternici si curajosi.
Imi place cum suna corcitura in acest context. :))
Asta cu wc-ul la porumb e tare naspa, zau.O pateam si eu cand plecam la drumuri lungi si nu sunt wc-uri pe autostrazi si in porumb ma inhibam.Acu nu mai am nici o inhibatie, deschid dezinvolt portierele la masina, ma pozitionez intre ele si-mi vad de treaba (numa mica!) si daca ma claxoneaza cineva, ii fac gratios cu mana si ii urez drum bun.
Adelina: asa procedam si eu ! Tot gratios ! :)))
Vienela: De unde scoti tu povestile astea frumoase? Tu ai talent de “bunica”. Mama nu avea timp sa ne povesteasca “amintiri din copilarie”, dar mama ei ne povestea cate in luna si stele! Imi aduci aminte de bunica si povestile ei despre mama, surori si tot felul de rude si patanii !
Nici nu stiu daca sa o iau ca pe un compliment sau nu, treaba cu bunica, tinand cont ca am trecut de 40 de ani. :))
Povestea asta am aflat-o direct de la sursa, din gura acelei bunici. Si mama si bunica mea povesteau tot felul de patanii cu lux de amanunte, ne tineau in suspans…
:)) Nu cred ca as putea sa fac asa ceva. As intra in pamant de rusine. :))
Dar m-ar distra grozav sa te vad facandu-le cu mana. :))
Eeee, mi-ai amintit de o patanie de-a mea
Dementiala poveste. O recomand cu caldura si lacrimi in ochi de ras. :)0
Si eu am crescut la tara, pana la 12 ani acolo mi-a fost casa, iar in suflet tot ea a ramas acel “home” al meu si numai al meu.
M-ai facut nostalgica, vienela cu postul tau. :<
Cred ca am fost singurul copil de pe pamant care nu a avut pe nimeni la tara. :(( Muream de invidie pe vecinele mele, cand se intorceau din vacanta si povesteau aventurile lor de la bunici. :((
Am petrecut multe clipe frumoase la sat, dar si inundatii .
Aveam doar 3 ani si a venit apa mare. Eram ingrozit mai ales ca eram singur.
Cand apa mi-a ajuns la brau am vazut un fluture “cap de mort” plutind langa mine.
Intr-un tarziu doua maini m-au scos de acolo. Era bunica.
Ai fost norocos, Radu. Am prins si eu o inundatie undeva, intr-un sat, acum cativa ani. Nu am fost in pericol, dar nici nu voi uita vreodata in ce hal navaleau apele.
Ce-i drept am de mic o suvita de par alb!
:)) hai, că am aşteptat ieri povestea ta şi în final m-am luat cu altele.
Am leşinat de râs cu “frunza de porumb”. Pe de altă parte, mi-ai adus aminte că pe vremea când mamaie avea un wc dărăpănat şi vai mama lui, copil fiind, găseam în loc de hârtie igienică la wc cărţi, almanahuri, ziare…
Mai am şi acum prin bibliotecă volume de Blaga, Argezi, Caragiale, cărora le lipsesc foile din faţă, utilizate în scopuri igienice ! :)) Numai sufletul meu ştie cum le-am şutit şi recondiţionat
:)) Acelasi lucru l-am facut si eu la o prietena la tara. In wc am descoperit carti scrise de Minulescu, Dumas, Caragiale. Am fost intai la magazin, am cumparat hartie igienica, sa nu zica dupa aceea ca i-am lasat sa se stearga cu degetele si am confiscat cartile. :))
ei, vezi ? eu am lăsat-o pe mamaie… să adune coceni pentru igienă :D
Buni si cocenii, in lipsa de altceva. :)) Pot fi si reciclati. Dar nu spun cum, pentru ca nu sunt sigura ca ai gusta o asemenea “gluma”.
bai cat de naspa!
eu stiu despre ce vorbesc, ca ieri ma durea burta intr-un hal fara de hal. si nu puteam face pe camp din mai multe motive.
poate sa vina ba inspectorul, ba sierra, ba aia cu mobilul, ba vanatorul, plus ca mai am si 2 camere de luat vederi pe mine, daca ma duc in camp, plus ca nu pot sta pe vine.
asa ca faza cu vreau la wc sa fac cacutza, e cat se poate de adevarata.
mie mi-e rusine si acum sa fac pisulica la wc, daca n-am usa…
Fa-ma sa inteleg. Tu la servici nu ai wc? Ca doar nu poti sta 12 ore fara sa mergi la baie…
Lasa, ca poate daca faci pipi pe camp devin fazanii curiosi si se apropie de tine, sa nu mai fi tu nevoit sa inventezi tot felul de arme. :))
Finalul face toti banii, zise Ioana din spatele computerului, aprinzandu-si si ea una…
:)) Ma bucur ca ti-a placut, spuse Vienela din spatele monitorului, suparata ca iar au fumat baietii toate tigarile noaptea. :((
Pe mine nu ma oripileaza nimic. Am trait toata viata la casa, am mers la camp, la prasit de porumb, am stat perioade de o saptamana-doua si pe la tara, la bunicii din partea mamei… Am mare intelegere pentru toate chestiile astea. Si viata la tara chiar are farmecul ei….zise si Elly fara sa-si aprinda o tigara…ca nu fumeaza :))
Nici eu nu sunt oripilata, doar m-am mirat de anumite expresii pe care nu le stiam. Si m-am distrat pe seama baietelului, amintindu-mi cat de ciudat mi s-a parut si mie cand am vazut prima data un wc in fundul curtii. :))
Bine face Elly ca nu fumeaza. :))