Mezinul familiei este întotdeauna protejat de părinți, profesorul predă cu gândul la elevul silitor, fetele bune își fac prieteni printre golani, omul sărac rămâne sărac, prăjiturile cu frișcă le ies în cale celor ce sunt la dietă, apa caldă se oprește după ce torni șampon în păr, Vocea României nu este câștigată de preferatul tău, în unele colțuri de lume copiii mor de foame, în timp ce în alt colț de lume tone de mâncare sunt zilnic aruncate-n tomberoane, se construiesc biserici în loc de școli și spitale, cu cât ești mai bătrân, cu atât simți timpul trecând mai repede…

Inechitabil, inechitabil… Inima îmi spune că aș putea scrie atât de multe folosind acest cuvânt, în timp ce rațiunea mă ceartă și îmi face semne să tac, să gândesc… Viața este un șir lung de nedreptăți, obișnuim să spunem atunci când ne este greu sau când vedem greul la alții… Dar nu cumva tocmai ceea ce uneori ni se pare inechitabil reprezintă de fapt selecția naturală? Cu cât trăiești mai mult, cu atât înțelegi mai bine că viața este inechitabilă, că oricât te-ai zbate, uneori nu poți face un singur pas înainte, pentru că nu depinde de tine acel pas…

Crescută-n comunism, mi-am spus în gând că este echitabil să împărțim averile cu cei ce n-au avut noroc în viață. Până când a venit rândul meu să muncesc, să cunosc viața, să pot alege cui vreau să dau și cui nu, să văd cum unii își dedică întregul timp bunăstării familiei, în timp ce alții sparg semințe la colț de stradă. De ce să te oblige cineva să împarți cu ei munca ta? Este inechitabil… Dar dacă mă uit în jur, văd cum atâția oamenii vor să muncească și nu au unde, deci înțeleg că nu e vina lor că nu pot face averi. Este inechitabil… Dar nu cumva e vina lor că nu au învățat când a trebuit, că nu au dat din coate în aglomerație, că nu au renunțat la principii? Este inechitabil… Poate că nu i-a ajutat nimeni să învețe, poate că s-au născut în locul și la timpul nepotrivit. Este inechitabil… Dar știu și oameni care au învățat singuri să ia viața în piept. Ei cum au putut? Este inechitabil?

Să-mi plâng de milă că nu pot călători atât cât mi-aș dori, să îi invidiez pe cei care o fac, să dau vina pe viața inechitabilă sau să mă întreb dacă mi-am dorit cu adevărat, unde am greșit, de ce nu m-am zbătut mai mult? Am auzit în viață vorbe inechitabile, am văzut bătăi inechitabile, am simțit gesturi inechitabile și mi-am dorit să am puterea de a egaliza totul, de a șterge cu buretele tot ce este nedrept în lume.

Un singur lucru îmi va rămâne întotdeauna neclar în minte: oare așa m-am născut, cu dorința și nevoia de a vedea toți oamenii fericiți și egali sau aceste idei mi-au fost inoculate când mintea nu îmi era încă pervertită?

Gând din Cuvânt, inechitabil, pornit în această săptămână de la Mugur și așezat Pe față real, pe dos ireal, vă așteaptă și pe voi cu mici texte în care să surprindeți esența gândului trezit de cuvânt, indiferent dacă aveți sau nu blog. Regulile jocului sunt aici.