Viaţa e doar un zar

Viaţa e doar un zar… Ar putea deveni cartea noastră, o carte cu pagini înfiorate de vântul amintirilor, având capitole acoperite de-o pulbere ireală, o carte scrisă cu litere chihlimbarii ce se preling ca mierea caldă, cu final absurd, rămas nescris. Ar fi dovada vie că sufletele însetate de iubire, dacă nu se pot uni la momentul potrivit, rămân îngropate pe vecie în jarul arzător al regretelor.

Ascunsă într-o viaţă ce nu mă reprezintă, aş scrie despre una imaginară, o oază de trăiri intense prin care să înotăm amândoi până la capătul lumii şi-al dragostei. Tu te-ai mira de fiecare cuvânt, aşa cum te mirai când te strângeam în braţe pe neaşteptate, împinsă de dor, de spaime, de mărunte bucurii. Oare ai păstra cartea în singurătatea camerei tale sau ai ieşi cu ea pe străzi, să îţi strigi mândria şi părerile de rău?

Gânduri dedicate doar mie ar veni furtună în nopţile pline de melancolie. Aş înţelege atunci că îţi e dor de mine, că îţi e dor să mă iubeşti ca altădat, cu patimă, furios, cu violenţa bărbatului ce ştie că nu poate păstra lângă el femeia care îi răscoleşte simţurile. Cu toate că personajele cărţii mele nu ar avea nume, te-ai recunoaşte uşor, căci tu şi numai tu mi-ai tulburat viaţa din prima clipă, într-un trecut îndepărtat, ce a zburat precum vrăbiuţa care fluiera în pom, sub geamuri îngheţate.

(merci pentru zăpadă, Floarea!)

Dimineţile mi-ar fi albe, tulburi. Mi-aş scutura zăpada din păr şi din gând, apoi aş aprinde o ţigară. Nehotărârea mi-ar întârzia paşii. Oare să aştern pe hârtie tot ce mi-ai şoptit în visul nopţii care a trecut sau să fug la oglindă, să văd dacă port pe sprânceană urmele dinţilor tăi? Aş alege să păstrez misterul, sunt sigură. Un nou capitol s-ar scrie grăbit în cartea noastră, în timp ce aş trage cu coada ochiului la scrumieră, convinsă că viaţa e şi ea doar un zar…