Viața cu animale în casă este uneori cam scumpă, însă atât de frumoasă, încât nu regret nici măcar un leu din cei cheltuiți pentru a le cumpăra mâncare, jucării, hamuri sau pentru a le deparazita, a le steriliza, a le trata atunci când au avut vreo problemă de sănătate. Și pot spune că au avut ceva probleme în doi ani, de când le avem. Soțul meu chiar se amuză uneori întrebându-mă dacă am adunat de pe străzi cele mai prăpădite și mai sensibile animale.
Poate că da, poate că nu. Poate chiar viața ușoară din apartament le-a făcut să devină sensibile. Sau poate că nu ar fi stat să le prind și să le bag în casă dacă s-ar fi simtit capabile să își poarte singure de grijă pe străzi. Cert este că, pe lângă mâncarea de zi cu zi, trebuie să avem permanent o rezervă de bani în casă pentru cazul când un animal pățește ceva și trebuie dus la cabinetul veterinar.
Un proprietar de animale de companie va fi întotdeauna pretențios și va dori pentru animalele sale cel mai bun medic veterinar, așa cum părinții doresc pentru copiii lor cel mai bun medic de familie și cel mai bun profesor. Noi am mers cu Miți, prima pisică adusă în casă și cea mai sensibilă dintre toate, pe la patru cabinete veterinare până când am găsit clinica potrivită, unde prețurile sunt bune, iar medicii veterinari atenți și pricepuți.
Nu cred că îmi pot aminti de toate problemele pe care această pisică le-a avut de-a lungul timpului, nici de toți banii cheltuiți pentru a o pune pe picioare. Ba era prea slabă și voma tot ce mânca, ba îi cădea blănița pe una dintre lăbuțele din spate, ba respira din abdomen (a fost bănuită de piometrie și apoi de ruptură de diafragmă), ba… nici noi nu mai știm ce.
Celelalte trei pisici nu au avut mari probleme. Le–am făcut vaccinurile de început, le-am deparazitat intern și extern, le-am hrănit cu bobițe bune și le-am tratat cât am putut de bine. După ce ne-am decis asupra clinicii veterinare la care să ducem animalele când au probleme, le-am și sterilizat pe trei dintre ele. Urmează în curând și a patra. Greul a început din clipa în care l-am adus în casă pe Bruno.
Am mai avut câini, însă nici unul atât de sensibil, atât de problematic. Aproape că nu e zi să nu aibă un necaz și nu e lună să nu mergem cu el la cabinetul veterinar (desigur, mergem oricum pentru deparazitarea externă, mai ales pe timpul verii, când iarba e plină de purici și căpușe). A fost la un pas de moarte după prima deparazitare internă, l-am descoperit alergic la ciupiturile de purici, a avut papilomatoză virală…
Deși încercăm să îi oferim o viață cât mai normală, el rămâne un câine sensibil, care probabil pe străzi sau fără ajutorul medicilor veterinari de la clinică nu ar fi trăit prea mult. Asta nu ne împiedică să îl iubim de parcă ar fi copilul nostru și să îi oferim tot ceea ce ne stă în puteri, atât mâncare bună, tratamente potrivite, cât și o viață activă, multe jucării și o infinitate de iubire. Zilele trecute, de exemplu, i-am mai cumpărat o jucărie.
Am știut din clipa când am pus mâna pe ea că nu va rezista mult, însă asta nu m-a împiedicat să o cumpăr. După lupte crâncene care au durat cinci minute, jucăria, rămasă fără țiuitoarea salvatoare, a cedat în fata colților lui Bruno.
-A meritat cei 8,5 lei, iubito?
-Sigur că a meritat. Îți dai seama că de acești bani au râs cu lacrimi trei oameni, iar un cățel aproape că a leșinat de fericire?
Cam așa vedem noi lucrurile când este vorba despre câinele sau pisicile pe care le-am adunat de pe străzi pentru a le oferi o viață mai bună, mai ușoară, mai veselă și mai în siguranță. Toți cei care doresc să cumpere sau să adopte un animal ar trebui să știe din capul locului că pisica sau câinele nu sunt doar ghemotoace de blană cu care să te joci. Sunt ființe care au nevoie de atenție, de îngrijiri și uneori de tratamente costisitoare.
De exemplu, când Miți a fost bănuită de ruptură de diafragmă, am plătit pentru a-i face radiografie, ecografie, iar mai apoi, când s-a descoperit că avea o problemă la plămâni, să o plimbăm zilnic la clinica veterinară și înapoi, plătind și tratamentul adecvat.
Faptul că animalul de companie oferă omului iubire și atât de multe momente de fericire compensează toate cheltuielile, vă jur. Dacă decideți să luați un câine sau o pisică, veți avea parte de nenumărate clipe de bucurie pură, veți observa că râdeți mai mult, că în ochi aveți permanent o sclipire jucăușă. Țineți totuși cont de cele scrise mai sus și alegeți clinica veterinară potrivită, chiar dacă asta înseamnă să încercați mai multe.
Eu plănuiesc de mult să fac o listă cu toate cabinetele veterinare din Ploiești, ca oamenii care caută pe google să știe ce și unde pot găsi când animalul lor are probleme de sănătate. Voi scrie pe blogul de pisici, așa că stați cu ochii pe el în perioada următoare.
Astăzi vreau doar să le prezint celor care locuiesc în Suceava cea mai bună clinică veterinară. Să nu vi se pară ciudat. Am o prietenă care locuiește aici, dar care merge de câteva ori pe an la Suceava, unde are toate rudele și o mulțime de pisicuțe. Le tratează numai și numai la www.fanvet.ro, o clinică veterinară foarte bună, unde animalele de companie sunt tratate așa cum trebuie, indiferent de problema pe care o au, căci există acolo medici specializați pe diverse probleme: oncologie, chirurgie, neurologie, ortopedie, stomatologie și chirurgie orală, medicină internă, oftalmologie, probleme respiratorii. Au dotări pentru radiologie, ecografie, insuficiență renală și orice alte stări de urgență.
“FanVet ofera asistenta sanitar veterinara de specialitate, vanzari medicamente, operatii chirurgicale, tratamente, cosmetica, analize de laborator: sange, urina, spitalizare, detartraj, mica si mare chirurgie, pet shop cu diete.
Pentru ca micul tau prieten sa fie fericit.”
Str. TOMSA STEFAN nr. 4
Oras: SUCEAVA
Telefon: 0230 210 001
E-mail: office@fanvet.ro
sunteti norocosi! si plini de rabdare! eu am un hamster si saptamana de concediu fara el a fost chiar ciudata. nu am spatiu pentru animale mai multe si mai mari, altfel cred ca as fi avut
Nici noi nu avem spatiu suficient (in doua camere traiesc trei oameni, un caine si patru pisici), dar e atat de placut, incat nu as renunta pentru nimic in lume. :)