Stăteam cu geamul deschis şi inspiram aerul cald şi praful săltat de vântul puternic, stârnit parcă din senin. Frunze de plop se învârteau în mijlocul străzii, purtate într-un dans ciudat. Se ridicau în aer, formând un mic vârtej  galben-verde cu picăţele maro, coborau în viteză spre pământ şi se târau pe asfaltul încins, ca mai apoi să se ridice într-un vârtej mai mare, ce semăna cu o tornadă.

Priveam spectacolul oferit de natura dezlănţuită şi inima mi se chircea de teamă. Nu, teama nu era legată de furtuna care se stârnise, ci de apropiata oră de desen, pentru care trebuia să fac un peisaj de ţară, un colţ de sat. Nu ştiam prea bine cum este la ţară, în sate şi oricum nu aş fi fost capabilă să desenez măcar un copac, în aşa fel încât să semene a copac.

Răscoleam printre cărţile poştale primite de familia mea de la prieteni şi rude. Găseam imagini din oraşe frumos luminate, imagini cu ouă vopsite şi iepurasi simpatici, flori, brazi împodobiţi şi copii la săniuş. Căutam prin cărţile de poveşti cu ilustrate şi chiar prin revistele pentru femei ale mamei mele. Oriunde vedeam un copac, o casă, un fir de iarbă, mă opream o clipă şi puneam deoparte desenul. Învăţasem să fiu hoaţă, dacă tot nu eram talentată. Când venea vorba de desen, parcă aveam două mâini drepte (nu uitaţi că eu sunt stângace).

Trăiască foile de calc! Ele mă scoteau mereu din impas şi mă ajutau să nu fiu chiar cea mai proastă din clasă la cea mai uşoară materie şcolară. Puneam desenul pe geam, deasupra aşezam foaia de calc şi trasam conturul imaginii. Aveam teancuri de foi de indigo în casă, aduse de mama de la serviciu. Luam o foaie de indigo negru, o puneam pe planşa de desen, aşezam deasupra foaia de calc şi trăgeam iarăşi conturul. Semăna şi nu prea… Urma partea care îmi plăcea, deşi nici aici nu străluceam. Copacii deveneau verzi, casele bleu sau crem, dealurile ocru şi oamenii adevărate curcubee.

Aveam grijă să dau cu acuarele peste liniile lăsate de indigo, să nu rămână urme ale infracţiunii. După atâtea eforturi, profa binevoia să îmi dea o amărâtă de notă 7. Veşnicul 7 de la desen! De ce îmi stricau ei mediile şcolare cu note proaste la o materie la care nu aveam talent, încă nu ştiu. Oare ce s-a mai inventat de atunci pentru copiii care nu au talent la desen?