A deschis Kadia un subiect care mi-a atras în mod deosebit atenţia şi m-a făcut să vin cu o completare la răspunsurile pe care deja le primise. Întrebarea ei: Văduvele încă sunt o categorie socială defavorizată?  Acum 26 de ani, când mama mea a rămas văduvă, pot spune cu mâna pe cravata roşie de pionier că văduvele nu erau deloc defavorizate, ba chiar din contră. Chiar înainte ca tatăl meu să se îmbolnăvească, la locul de muncă al mamei se făcuseră restructurări. Pentru că veniturile tatălui meu erau mari, mama a fost printre primii care au zburat.

Rămasă văduvă la 42 de ani, cu două fete, una de 14 şi una de 16 ani, fără serviciu şi cu rate la un apartament cu 4 camere, negăsind nimic prin Ploieşti pe meseria ei, s-a văzut nevoită să accepte favoarea ce i s-a făcut, un loc de muncă în Ministerul transporturilor, evident Bucureşti. Noii colegi, oameni săritori şi întreprinzători, s-au oferit de îndată să o ajute. Se străduiau să o convingă să le vândă apartamentul, siguri fiind că nu îşi va permite să plătească în continuare ratele casei.

După câteva luni în care a umblat îmbrăcată din cap până în picioare în negru, i-am sugerat să renunţe la doliu, pentru că iubirea şi regretele nu aşa se dovedesc. Oripilată, mi-a spus că nu ar putea să mai dea ochii cu vecinii de ruşine, că s-ar vedea judecată de toate babele din bloc dacă nu ar purta măcar un an haine negre.

Colegele de muncă, dar şi prietenele pe care le avea, o sfătuiau să îşi caute un alt bărbat imediat, pentru că două adolescente sunt greu de strunit, fără o mână fermă de bărbat. Nu doar atât. Văzând că nici nu vrea să audă de aşa ceva, s-au gândit să o surprindă, să o pună în faţa faptului împlinit.

Într-o după-amiază senină de vară, cum stăteam noi liniştite în bucătărie, cioc-cioc la uşă. Un bărbat subţirel, îmbrăcat la costum şi cravată, cu un buchet de flori într-o mână, cu o cutie de bomboane de ciocolată în cealaltă, mă privea zâmbind.

-Bună ziua. Sunt inginer X, prieten cu doamna Y. Aş vrea să vorbesc cu mama ta, dacă se poate.

-De unde o cunoaşteţi pe mama?

-Nu o cunosc, dar doamna Y mi-a recomandat-o ca fiind persoana potrivită pentru mine. Sunt văduv de doi ani şi îmi doresc să cunosc o doamnă serioasă, cu care să pot sta din când în când de vorbă, eventual să mă şi însor.

Mă strâmb la el, apoi îmi fac datoria şi o chem pe mama, întrebând-o dacă este interesată. Între timp apare la uşă sora mea, copil de 14-15 ani, nu prea dus la biserică. Mama îl roagă să plece, că nu vrea să cunoască pe nimeni, că nu a cerut nimănui să îi caute prieteni. Omul insistă, începe să înşire o mulţime de calităţi pe care le are, încearcă să o atingă acolo unde o doare (va avea grijă de copii). Eu intervin politicos şi îi spun că nu ne interesează propunerile lui. Bărbatul, hotărât să meargă până la capăt, continuă să vorbească, ba chiar îmi cere să o las pe mama să decidă, să nu mă bag în discuţiile adulţilor.

A fost momentul în care a fluturat cârpa roşie prin faţa unui taur furios. Sora mea nu a mai stat nici o clipă pe gânduri. I-a smuls florile din mână, le-a călcat în picioare şi pe un ton ridicat i-a spus să dispară în câteva secunde, dacă vrea să plece nevătămat de la uşa noastră.

Vă las pe voi să trageţi concluziile. Văduvele încă sunt o categorie socială defavorizată?