Drumul acesta pare interminabil. Merg zi de zi pe el, dar parcă niciodată nu a fost atât de lung. Gâtul îmi este uscat de sete şi abia mai pot respira. La fiecare inspiraţie, un aer fierbinte mi se strecoară prin nări şi se ascunde în plămâni. Uit că am sandalute albe în picioare. Nu îmi mai pasă. Trebuie să ajung la adăpost înainte ca văpaia soarelui să mă topească. Trebuie să beau apă. Aerul tremură în faţa mea. Las în urmă asfaltul moale, în care mi se întipăresc tălpile şi o iau pe scurtătură, peste pământul pârjolit.
Ce ghinion! Tocmai astăzi, când am mâncat eugenii şi ciocolată, apa în şcoală să fie oprită, iar eu să nu mai am bani pentru o citronadă. Mă uit în jur şi văd iarba uscată, căzută pe pământul plin de crăpături adânci, care aşteaptă o ploaie zdravănă, revigorantă. Pentru o clipă, suferinţa mea trece în planul secund. Pământul are mai multă nevoie decât mine de apă. Băieţii l-au călcat în picioare, l-au mărunţit, l-au scuipat, l-au bătut cu mingea, dar nu i-au văzut suferinţa, nu l-au auzit chemând ploaia!
Doar muşeţelului nu-i pasă. Zâmbeşte fericit spre cer. Bumbul galben pare un frate mai mic al soarelui. Corola albă aduce cumva cu razele nemiloase, raze care au transformat terenul de fotbal al şcolii într-un câmp din care se ridică praful sufocant. E singura plantă care rezistă aici, singura care îi râde soarelui în nas.
Le plâng de milă colegilor cu care am împărţit ciocolata. Eu nu am de străbătut decât acest pământ, care deja mi-a murdărit sandalele, şi curtea grădiniţei de copii. Fac paşii tot mai mari. Pielea este umedă, obrajii îmi ard, ghiozdanul atârnă greu, cămăşuţa şi sarafanul mi se lipesc de corp. Oare cât poate trăi un copil de 11 ani fără apă, mergând prin soare la prânz, când nu există umbre?
Aş vrea să alerg, dar nu am destulă vlagă. Sunt epuizată şi prin faţa ochilor îmi joacă izvoare de cristal, râuri învolburate şi valuri înspumate. Ah, cine m-a pus să mănânc atâta ciocolată? Intru în curtea grădiniţei. Se vede blocul alb, unde mă aşteaptă APA, acest miracol al vieţii. O iau la fugă. Nu mai pot aştepta nici o clipă. Vreau la mine acasă! Traversez strada micuţă şi intru în bloc. În sfârşit, am scăpat de tine, Soare neîndurător!
Urc scările. Nici nu mai pot căra ghiozdanul până la etajul trei. Mi se pare mai uşor să îl arunc în sus pe trepte, să mai urc puţin, apoi să îl ridic iar, doar pentru a-l arunca mai departe. Deschid uşa. Intru grăbită, fără să mă mai descalţ. Învârt robinetul şi … Un gâlgâit uscat răsună în bucătărie. Apa este oprită! Nu curge APA. Agitată, caut în cămară. Sifoanele sunt goale! Caut în masca de la chiuvetă, acolo unde ţinem sticlele cu apă, tocmai pentru astfel de zile, când se opreşte. Sunt goale şi ele! Caut în frigider. Nu mai avem nici lapte! Găsesc siropul din muguri de brad. Beau o gură. Proastă mai sunt! Este exagerat de dulce!
Mă aşez plângând pe un scaun. Cred că mă vor găsi moartă, moartă de sete, când se vor întoarce de la serviciu.
Ingrozitor! Mi s-a facut o sete de nedescris citind povestea de mai sus :lol:…. Pe de alta parte, mi-e dor de soare, nu chiar atat de neindurator, dar macar zambitor cu dinti :D
A fost o zi cumplita, de care, dupa cum vezi, inca imi amintesc bine. Ma ia setea de cate ori imi revin acele amintiri. :))
Un pic de soare chiar nu ar strica acum…
M-ai rupt ! Am băut o cană mare de ceai înainte să citesc asta și-acum am dat fuga după apă.
Si mie mi-e dor de soare
Sper sa nu mai dureze mult asteptarea… Deocamdata, pe aici este toul cenusiu, nici o raza nu trece de bariera norilor.
Am patit ceva asemanator in copilarie, dar eu am sunat la vecini pana cand am gasit un pahar de apa! :)
Asa am procedat si eu intr-un final, dupa ce m-am linistit putin. :))
Mai sunt si zile din astea, cand totul ne merge rau, cand planurile ne sunt date peste cap de intamplari neprevazute. Cand visezi tat de mult la un lucru, esti atat de aproape sa-l atingi pe el si in ultima clipa il ratezi. Chiar si un lucru banal precum apa. Care pare mereu la indemana. Eu as fi mers la un vecin si as fi cerut niste bani de un sifon ceva. :))
Oooof! :(
Adultă, conștientă și destul de prevăzătoare fiind, tot mă ia setea pe nepregătite. Acum mi-e bine șin secunda următoare simt că mă usuc dacă nu dau repede pe gât un pahar cu apă cu bule, că asta plată nu mai are efect!
și-n*
Adevărul e că de la mâncare te mai poţi abţine, dar de sete nu scapi.
Şi mă gândesc la faptul că unei biete copile nu i-a fost deloc uşor…
Minunat fragment de viata! Si cunosc sentimentul de sete ..am trecut si eu prin el de cateva ori si e neplacut insa si cand reusesti sa bei gura de apa dupa care tanjesti este un sentiment extrem de placut !
O astfel de postare pe un asa frig a picat la fix! Am mainile reci gheata, dar citind articolul n-am mai simtit nimic altceva inafara de sete! :))
Zi frumoasa sa ai!
Aproape ca eram sigura ca nu curgea apa… :(
Terifiant, intr-adevar. Imi imaginez, asa, din ceea ce ai scris fiindca esti convingatoare. Insa nu mi s-a intamplat niciodata ceva asemanator. Eu beau foarte putine lichide…in general. Pot sa nu beau nimic o zi intreaga…
uh, am tras un gat sanatos de apa, sa uit senzatia de gat uscat ce mi-a dat-o scriitura ta :)