Vacarm în jurnalul de femeie simplă – 69

Ascult vacarmul ce scârţâie, şi huruie, şi zornăie, şi urlă în capul meu şi am impresia că e muzică divină, di vină pentru toate opririle şi amânările regretabile ce mi s-ar putea reproşa. Nu am timp să mă gândesc… prea mult. Trebuie să acţionez. În grădina… feisbuciană sunt nişte buruieni de plivit, pe noptieră mă aşteaptă câteva cărţi de citit…, primăvara mă cheamă afară, iar eu încă mai sunt îmbrăcată… în pijamale. Aștept/sper… să se oprească Ursula din răscolit aşternutul litierei înainte de a-mi umple şi creierul de praf alb, sufocant.

Am învățat… că trebuie să îi fac un duş rece sau să îl dau afară… din casă pe şoricelul căruia îi comand să facă doar chiţ, iar el face chiţ-chiţ, dându-mi peste cap întreaga armonie lumească. A învăţat şi el (sper), după aproape două săptămâni în care mi-a râs în nas cu glume proaste, aşa că pentru săptămâna viitoare am plănuit… să îi urmăresc fiecare mişcare şi să îl pedepsesc dacă repetă acel enervant chiţ-chiţ (în traducere liberă dublu clic).

Să rămânem la capitolul animale care trăiesc pe lângă casa… omului şi să ne distrăm privind căţelul handmade la care am meşterit… vreo două ore. Ştiaţi că a devenit instantaneu jucăria preferată a pisicilor? Le sunt recunoscătoare… micuţelor mele feline pentru atenţia acordată caricaturii. În acest fel nu mă mai simt astăzi (25 martie 2015)… antitalent la meşterit chestii handmade, ba chiar am curajul de a visa că voi mai face câţiva “căţei”. Parcă văd că va veni ziua când vom avea în fiecare cameră şi chiar în bucătărie… câte o jucărie.

Un citat/proverb favorit… “Hai să mai scriem împreună o poveste, să împletim un curcubeu neîntinat, să mai culegem puf din păpădia verii ce ne trece.” Vienela, Cuvinte topite în sărut

Într-o lume în care cuvintele devin arhitectii ideilor noastre, invocăm un spirit de creație pentru a ridica edificii de înțelegere și frumusețe. Propunem o călătorie în universul poveștilor noastre, acolo unde cuvintele devin paleta noastră, iar eseurile sunt pânzele pe care le desenăm cu gândurile noastre. În acest spațiu plin de lumina întâlnirii noastre, invităm la o explorare a culorilor și nuanțelor ce alcătuiesc curcubeul neîntinat al imaginației noastre colective.

Păpădia verii, cu puful său ușor și fragil, devine simbolul efemer al clipei noastre, pe care o dorim să prindem în cuvinte și să o fixăm în esența scrisului nostru. În fiecare puf de vânt al verii, simțim efervescența și energia ce ne îmbrățișează, iar eseurile noastre devin reflexii ale acestei treceri temporare, dar pline de însemnătate.

În crearea acestui eseu, ne propunem să descoperim conexiuni între idei și să conturăm imagini cu ajutorul cuvintelor. Ca alchimiști ai limbajului, vom amesteca gânduri, emoții și experiențe pentru a crea o compoziție literară care să răsfrângă bogăția și diversitatea noastră interioară. Astfel, vom construi nu doar un eseu, ci o oglindă a spiritului nostru colectiv, reflectând lumina și umbrele unei realități mereu schimbătoare.

În căutarea adevărului și a înțelegerii, vom privi la curcubeul neîntinat al cunoașterii, în care fiecare nuanță reprezintă o nouă perspectivă, o altă posibilitate de interpretare. Cu cuvintele noastre, vom împleti această pânză de gânduri și idei, creând un tablou bogat în semnificații și sensuri.

Așadar, invităm la o călătorie în lumea eseurilor noastre, să descoperim împreună frumusețea și profunzimea cuvintelor. Să nu mai fim doar spectatori, ci să devenim arhitecții și creatorii propriilor noastre povești, culegând puf din păpădia verii și lăsându-ne inspirați de culorile curcubeului ce se conturează în mintea noastră.

O fotografie preferată…

 

 

PS: Obişnuiesc să pun titlul la sfârşit. Din acest motiv nu am profitat astăzi de capitolul 69 din jurnalul de femeie simplă. :D