La 15 ani intrasem la liceu, eram deja prietenă cu fetele din clasa mea(ne cunoşteam din practica agricolă), mă luasem de fumat, aveam deja planuri de vacanta şi învăţasem să fiu obraznică. Primul pe care mi-am încercat talentul a fost profesorul de CSP, Cunoştinţe social-politice, pentru neştiutori. Un bătrânel atât de serios, că părea să fie mereu constipat. Purta ochelari cu lentile groase, era scund şi avea picioarele ca nişte paranteze, de unde şi porecla sub care l-am cunoscut, Crăcănel.
La prima oră de CSP din clasa a IX-a ne-a spus, printre altele, că va trebui să vorbim încet, dar clar, pentru că nu aude zgomotele prea puternice. Copii naivi, eu şi cea mai bună prietenă a mea din clasă, care acum este preoteasă şi profesoară de limba română, nu am avut nevoie de mai multe pentru a transforma orele lui în circ fără bani.
Am început prin a trânti pixurile pe bancă. Văzând că nu are nici o reacţie, am prins curaj şi am început să ridicăm scaunele, apoi să le trântim cu putere. Nimic, omul părea să fie surd. Încurajate de lipsa lui de reacţie şi de râsetele colegilor, am trecut la nivelul următor. Aşteptam să treacă de banca noastră pentru a striga în spatele lui:
-Crăcănel, ţi-a trecut porcul printre picioare?
-Crăcănel, vezi ceva prin fundul ăla de damigeană?
-Crăcănel, de ce nu stai la catedră? Îţi este teamă că nu te mai vedem?
Profesorul nu spunea nimic. Îsi vedea de plimbările lui prin clasă, continua să predea materia aia imposibilă, ca şi cum nu auzise nimic. Dar la sfârşitul trimestrului, singurii copii din clasă care au rămas corigenţi am fost eu şi prietena mea. Tot atunci ne-a spus că a auzit tot, că nu a fost frumos din partea noastră şi că nu ne va ierta decât dacă vom deveni cele mai bune din clasă la materia lui.
A fost singura corigenţă din viaţa mea, ruşinea a fost pe măsură, iar efortul de a toci la Cunoştinte social-politice ne-a făcut să pierdem vacanţa de iarnă. Lecţie dură, din care am ieşit şifonate şi hotărâte să ne respectăm profesorii.
Am scris aceste rânduri inspirată de Tomata cu scufiţă, de nota ei de la fizică.
Acum, fara nici o aluzie… asta da profesor… nu ca cei de acum care rezolva totul cu bataie…
Stii ca baiatul meu este ultimul an la liceu. Inca nu a intalnit profesor care sa ridice mana la el, dar vede multe alte nereguli prin clasa. Nu vreau sa le spun pe blog.
Stiu…si vad si eu destule..chiar la scoal generala..
Nu e gresit cand se spune ca democratia asta a fost inteleasa gresit de multi…
Aaaa…si eu am avut profa de romana la fel.. niciodata nu ridica nici macartonul la noi.. dar ne ardea la note de nu ne vedeam 😀
Eu nu am nimic cu profesorii care ard la note, dar sunt suparata rau pe cei care inca se mai cred in epoca de aur, care pierd ora de matematica desenand tabele cu absentii sau facand morala fetelor cu fusta prea scurta si baietilor cu cercei.
cati profesori cunosti tu personal care bat copiii “de acum”?
Mai sunt cateva cazuri izolate…dar ii bat pe cei fara sansa….batuti in cap!
La baiatul meu in liceu nu s-a pomenit ca profesorii sa atinga copiii. Se mai bat elevii intre ei, dar asta se intampla de cand e lumea.
Prea tare tipul, asta da lectie de viata. Ce stapanire de sine, ce experienta, ce mod uluitor de a rezolva lucrurile, ce dulce razbunare… 😛
Eu inca ma mai intreb cum de a putut rezista un trimestru fara sa spuna nimic. Nu iti poti imagina cat am fost de rusinata cand ne-a spus ca a auzit tot. Imi venea sa intru in pamant.
😀 Vorba aia, Vienela, cine rade la urma, rade mai bine!
Asa este. Ne-a dat o lectie de viata si s-a ales si cu doua eleve bune la CSP. :))
si eu apreciez profesorul. In primul rand pt taria de a rezista la..un scaun trantit in spate. Eu as fi tresarit, haah 🙂
Nici nu clipea, toti eram convinsi ca nu aude nimic si radeam ca prostii. :))
Trebuie să recunosc că tipul avea pielea tăbăcită de a putut ignora atâta timp obrăzniciile voastre.
Pe de altă parte, îmi amintește de bunicul meu matern, surd bocnă, dar care auzea anumite lucruri exact când nu trebuia. 😀
Aflasem despre el inainte de a-l vedea, stiam ca si la clasele mai mari era debandada la orele lui. Tot de la cei mari aflasem de porecla aia. :))
Si bunica mea era asa, auzea tocmai cand nu trebuia. :))
Au, asta chiar ca a durut!
Mi-ai adus aminte de CSP! Din generala era predata pe vremea mea, clasa a 8a trebuia sa ingurgiteze aceasta materie. Ne era predata de directoarea scolii. Si acum o vad la catedra ironizandu-ne “Maria sa copilul”
Brrr…. oribil!
Parca in clasa a 8-a am invatat Constitutia. Sau a fost in clasa a 7-a? :))
Maria sa copilul. :)) Ce tare! :))
[…] blogosferică de la Tudor, a trecut pe la Pato, pe la Carmen, pe la mine si acum a plecat spre Vienela şi după cum am zis într-un comentariu la articolul precedent despre această carte, am făcut […]
Voi v-ați primit karma, noi nu. În primul an de liceu, făceam Latina. Toate bune până ne intră profa în clasă. O tipă cu voce egală, aspect robotic și absent. Instant ne-a venit să ne întoarcem cu spatele. Reacție pe care o găsesc și-acum bizară, deși am rezonat atunci fără prea multe întrebări. Tot anul, ea mormăia ceva acolo în latină, iar noi ne vedeam de treabă cu spatele. Ce e mai ciudat e că ea-și vedea de treabă… Ca și cum ea avea o misiune de îndeplinit, în orice condiții…
:)) Cred ca isi adormea constiinta, spunandu-si ca ea si-a facut datoria. :))
@vienela: epic fail ce mi-a placut :)), deci el auzea tot si va lasa sa vada pana unde ajungeti :))
Am scapat destul de ieftin, cred eu. Ne-ar fi putut face rau, ne-ar fi putut lasa fara scoala. :))
Vai, ce rusinos! Cum sa faci asa ceva unui profesor?! 🙂
Chiar mi-a fost rusine, sa stii. :))
smecher profesorul :))
Nu doar smecher, dar si rabdator, poate si bun psiholog.
Ce rebala erai 🙂 Dar si profu’ a fost de nota 10 😀
Inca mai sunt. Mereu merg contra valului, desi nu inot prea bine. :))
hehe, eu am jucat poker pe dezbracate in ora de romania.
si m-a prins aia…
am scis aici pe larg
http://zwargolak.net/poker-in-the-classroom/
Doamne, cred ca abandonam scoala daca as fi facut asa ceva. :))
Uff, cat tupeu la astia mici..! Pai noi pe vremea noastra…! :)))
Care vremea noastra, ca sunt mai batrana decat tine? :))
Stiu, eram ironic referitor la parerea vechii generatii fata de noua generatie. Parintii mei spuneau legat de noi astia mai tineri “Pai pe vremea mea…” , acum zic si eu cand ma gandesc la cei care acum sunt la scoala “Pai pe vremea mea…” . Si probabil si tu spui asa, iar acum uite ce ne povestisi 🙂
Noi am avut in liceu pe profesoara de romana, care era surda. Dar pe bune. Nu auzea nimic in jur, noi chiar faceam tampenii mari. Cand ne asculta se uita direct la buzele noastre, altfel nu intelegea. Daca era cu spatele la clasa (scria la tabla) cred ca intuia ca ceva se intampla si se intorcea intreband ce facem…sigur ca ne prindea cu tampenii (baietii se imbranceau, se plimbau prin clasa, uneori era o galagie de nedescris, vorbeam toti cu voce tare…). Pe profa a mostenit-o si sora mea :). Mai lasa repetenti baieti, pentru ca la teze unul care mai invata dicta celorlalti ce sa scrie. 🙂 Era un haos total! Noi fetele mai invatam, deh, era materie de bacalaureat si le tot ceream baietilor sa taca ca ii dam de gol…nah, amintiri din tinerete…
Noi aveam o profesoara de istorie in generala, careia ii iesea mereu furoul din fusta. Ne distram de minune in spatele ei, mai ales cand avea fusta/rochia verde si furoul roz. :)) Dar ne dadea niste aratatoare in cap, de vedeam stele verzi. :))
Mi-ar trebui pagini intregi sa scriu de cate ri am fost eu nesimtit..Sper doar ca ai mei copii sa fie mai respectuosi..
As mai avea nevoie de un blog, sa va povestesc de cate ori a fost baiatul meu nesimtit in ore si de cate ori a facut liniste printre copiii din scoli. Mereu ma chemau la scoala, ca mai batuse un copil. :)) Acum s-a mai potolit. :))
Slabut, draga mea, slabut…Eu am avut nota 4 la purtare pentru ca i-am dat directoarei cu usa in cap de era s-o am pe constiinta si m-am certat rau si impertinent cu niste pedagoge.Am facut si greva foamei 17 zile pana si-au cerut iertare ca m-au jignit pe nedrept…Dar nota la purtare a ramas…:)) Si asa nu mi-au primit dosarul pentru ofiteri de securitate…Si asa am scapat eu cu bine si nelinsata la Revolutie…:)))
Nota 4 la purtare? Ma omora tata. Pe bune. M-a batut cu o curea de m-a invinetit cand a gasit niste note sub 7 in carnet. :))
Am citit la tine de greva foamei. Tu nici acum nu ai toate tiglele pe casa. :))
Din cauza notei de la purtare nu a putut intra nici Ionut al meu la Breaza, la liceul militar. E singurul care nu regreta. :((
Ce coincidenta! Si noi aveam un CSP-ist care ne-a facut safteaua. Spre deosebire de-al tau, era un tip misto, cool, in prezenta caruia fetele chitaiau surescitate si dornice de harjoneala. Atata misto am facut noi, fetele, de el, ca ne-a dat numai note de 5 si 6 (nu ne-a lasat corigente), dar ne-a umilit. Baietii s-au ales cu 9 si 10.
Noi am avut un asa profesor(la care chicoteam ca niste proaste) la o materie de specialitate, nici nu mai stiu cum se numea. Ceva legat de electrotehnica. :))
Dar dadea note bune. :))
Foarte tare povestea, am râs de m-am tăvălit. Mă încearcă ușor un impuls de-a scrie și eu despre farsele făcute la 15 ani. 😀
Imi pare bine ca ti-a placut.
Mi-ar placea sa citesc si farsele traite de tine. 😉
Primit să le scriu zilele viitoare! 😀
A stiut sa va “struneasca” fara sa ameninte .
Ei, cracanat sau nu, omul avea caracter!
A stiut sa ne faca sa vedem ca este mai important ceea ce ascunde un om, decat ceea ce se vede la o prima privire.
Pacat ca preda o asemenea materie. Despre voi…ce sa zic? Ati cam meritat-o…
Era plictisitoare, nu ne atragea deloc.
Meritam si mai mult de atat…
=))) Asta e cea mai frumoasa parte…cand faci caterinca cu prietenii de altii..fie ei profesori sau colegi:)) Cam asa fac si eu:”>
mi-ai adus aminte de Cişmigiu & Co…
:))))) viata asta de liceu 😀 … asa e cand te prinde impulsul unui nou inceput si vrand-nevrand dai cu fundul in gropi :))) … postarea ta mi-a adus aminte de ce am patit eu in clasa a 9a, tot cu prietena mea :)) … ce vremuri 😀
[…] Eram invidioase pe dragostea lor, pe felul în care el o trata. Băieţii cu care eram noi prietene se ofereau să ne conducă acasă, ne invitau la film, la discotecă, încercau să ne ţină de mână din prima clipă, ca în a doua să întindă buzele, sperând la un sărut. Noi deveneam adevăraţi gheţari, fugeam speriate, renunţam la prietenia lor, plângând din cauza ghinionului de a nu fi întâlnit Feţi-Frumoşi cu flori în dinţi (sau pe bănci). […]