Cu exact un an și 11 luni în urmă.
Era o zi geroasă, în care nu îți venea să dai nici musca afară din bucătărie. Un ciocănit discret în geam m-a smuls din gânduri. Mihai, tremurând tot, îmi făcea semne să ies afară. Alături de el era vărul meu, care mi-a spus: “bărbac-tu nu moare pe perna lui!”. Povestea salvării pisicuței
I-am chemat în casă. Mihai adăpostea la piept un pui de pisică, nu mai mare decât o palmă. Biata mâță tremura incontrolabil din cauza frigului îndurat pe străzi. Am hrănit-o pe săturate cu boabe, carne și lapte cald, am învelit-o în prosoape și am ținut-o în brațe, la adăpost, să doarmă. Abia după trei ore și-a revenit și a început să inspecteze apartamentul. Au urmat multe negocieri, căci mai aveam deja două pisici în casă și trăiam cu convingerea că sunt suficiente.
Nu ne-a lăsat inima să o dăm înapoi străzii și bine am făcut. E cea mai inteligentă, mai iubitoare, mai blândă și mai haioasă pisică din lume (știu, spun asta mereu, dar acesta e adevărul și eu continui să fiu uimită de toate darurile cu care Ursula a fost înzestrată). Iubește pe toată lumea și toată lumea o iubește. Ursula, mieunica simpatică, dulce, isteață – și-a pregătit ghetuțele și acum îl așteaptă cuminte pe Moș Nicolae:
pisica-frumoasa