Locuiau la parter. Copiii lor formaseră un grup separat, care evita jocurile noastre. Nu erau prea simpatizaţi în bloc. Era chiar periculos să te certi cu ei, pentru că se susţineau unii pe alţii, săreau repede la bătaie şi aveau o forţă care pe noi ne speria. Îmi amintesc şi acum cu neplăcere ziua în care una dintre fetele acestei familii, dintr-o banală ceartă de copii, m-a strâns de gât până când am simţit că rămân fără aer. Deşi era mai mică decât mine cu un an, iar eu nu eram chiar pipernicită, fata asta m-a făcut să văd moartea cu ochii.
Nu eram nici răutăcioasă, nici răzbunătoare, dar mare mi-a fost satisfacţia peste câţiva ani, într-o iarnă, când un băiat dintr-un bloc vecin i-a arătat ce înseamnă să te simţi neputincios în faţa unui om care are o forţă fizică mai mare. Ea era grasă, poate prea grasă pentru un copil, motiv pentru care vărul meu îi spunea în şoaptă ursoaica. Când s-a văzut tăvălită prin zăpadă, cu nările acoperite, şi-a strigat fraţii. Ghinion. Băiatul care o freca de zor cu zăpadă era cunoscut în cartier ca fiind bătăuş, aşa că nimeni nu i-a sărit în ajutor în prima clipă. Se uitau la sora lor şi îşi strigau părinţii.
A rămas de poveste acel moment. Ea, roşie în obraji, repetând fără oprire “nu ai curaj să mă mai freci încă o dată”, el râzând în timp ce turna iar şi iar zăpadă peste faţa ei. Unul dintre fraţii acestei fete i-a sărit în apărare. Nici nu a avut timp să înţeleagă ce i s-a întâmplat. Întins pe o maşină din parcare, înfipt cu nasul în zăpadă, încerca să scape din strânsoarea de fier a acelui băiat. M-am simţit răzbunată.
La scurt timp s-au mutat într-un alt cartier. Pe unul dintre fraţi l-am revăzut după câţiva ani. Mi-a povestit că erau la fel de uniţi şi, din câte am dedus, la fel de singuratici. Nu se acomodaseră nici în noul bloc, nu aveau prieteni şi săreau la bătaie la cel mai mic gest care li se părea nelalocul lui. Nu mi-au plăcut şi nu îmi plac oamenii care îşi fac dreptate cu pumnul. Nu îi înţeleg şi nu vreau să am legături cu ei.
In copilarie mai e oarecum de inteles, la maturitate e penal!
Si bine faci :) . Am si eu vreo cativa din astia in cartier, doar ca ai mei au sabii si topoare . Si sunt mai bronzati , de fel
nu am inteles niciodata violenta si nici nu cred ca poate fi inteleasa…
asemenea oameni ii situeaza pe ceilalti din start pe pozitii opuse…poate ca asta le da o relativa siguranta,nu stiu…
of, of, dar parintii lor ce pazeau?!
Cred ca toti am avut asemenea specii pe langa bloc…pacat sa risipesti o copilarie ce poate fi frumoasa in compania altor copii ….
Of, că nu-s puțini cei despre care scrii tu aici. :(
Da, uite aşa te determină unii să nu-ţi placă nici măcar copilăria.
E cel mai trist lucru pentru un copil.
Rămân la părere că, în astfel de cazuri, părinţii sunt de vină.
Aşa şi-au “educat” copiii: cu pumnul.
Nici eu nu inteleg agresivitatea fizica si verbala parca tot mai crescuta din societatea romanesca. E bine sa te feresti de astfel de oameni gen “ursoaica” si fratii ei. Din pacate uneori ne mai intersectam pasii…
Violenta – sub orice forma – e detestabila si cu oamenii violenti greu spre deloc ne putem intelege. Intre copii, insa, stiu ca se poate ajunge la intelegere. Stiu din experienta mea de copil – cand mergeam la gradinita! :)
Cand, in copilarie, li se permite sa se dea zmei asa vor ajunge si la maturitate – ba chiar mai rai, pentru ca sunt mai puternici. In plus, copiii invata violenta in general de la parinti. Daca sunt batuti acasa vor incerca sa fie violenti cu cei mai slabi decat ei… Un cerc vicios greu de frant dar nu imposibil – si nu intr-o zi sau doua, ci chiar in ani, uneori. Dar cine are timp si pentru oropsitii sortii? Un copil violent nu e intotdeauna “bolnav la cap” – la propriu :( Parerea mea.
Ma gandesc ca “rafuieli” ocazionale intre copii tot exista si au tot existat. Dar sunt exact asta: copilarii. Ce ai povestit mi s-a parut ca a depasit mult lucrul asta. Imi pare rau s-o spun, dar de data asta chiar au fost vinovati parintii.
Zi frumoasa! :)
Oameni si oameni…
Probabil aia era atmosfera in familie. Oamenii aceia asa intelegeau sa traiasca. N-am intalnit asemenea persoane, familii. Inca nu…