Skip to main content

Urs, sihastru sau cioban?

Cineva se intreba ce ii place ursului, iar aceasta intrebare mi-a adus aminte de o poveste. Dar sa va spun ce stiu eu despre urs: nu ii place sa ii invadezi teritoriul, mai ales daca este ursoaica si are pui. Nu ii place sa il surprinzi, caci se sperie si ataca, asa ca incercati sa faceti zgomot, pentru a fi siguri ca animalul stie ca sunteti acolo. Ursului nu ii place blitul aparatului foto, deci evitati sa ii faceti poze. Nu hraniti ursii, caci s-ar putea ca de la painea sa treaca direct la voi. Ursilor le plac dulciurile, deci mare grija la alimentele pe care le luati cu voi, mai ales daca nu sunt inchise ermetic si raspandesc mirosuri. Evitati sa tineti mancarea aproape de locul unde va cazati, daca ramaneti peste noapte sub cerul liber. Ursul, ca mai toate animalele salbatice, nu suporta parfumurile, deci folositi cu incredere detergenti si balsamuri cu arome puternice, lumanari sau betisoare parfumate.

Si acum, povestea:

Un prieten comun, bine intenţionat, s-a gândit într-o zi “să le facă lipeala”, ca să îi iasă din cap gândul că sunt singuri, ai nimănui. Era prieten de o viaţă cu Antonio, iar Cristina îi era colegă de doi ani. Nu avea sens să îi ridice în slăvi. A fost suficient să îi ceară permisiunea Cristinei, apoi să îi dea lui Antonio numărul ei de telefon.

Femeia, bucuroasă că în sfârsit o sună şi altcineva în afară de şefi şi de părinţi, răspundea plină de entuziasm, dornică de conversaţie şi de atenţie. Îi plăcea vocea lui groasă, îi asculta impresionată poveştile despre părinţii morţi în accident, despre fraţii hrăpăreţi, care încercau să pună mâna pe toată casa părinţilor, deşi locuiau separat de Antonio şi aveau suficient spaţiu, despre zilele plictisitoare pe care le petrecea singur.

-Sunt un fel de urs sălbăticit, retras prea devreme în bârlogul întunecat, sătul de lumea în care nu mă pot integra pe deplin. Uneori regret că nu m-am născut în vremurile când cavalerii plini de curaj salvau domniţe înţelegătoare şi blânde ca tine, îi spunea el cu glas mai mult şoptit. Visez uneori să te am alături pentru totdeauna, dar realitatea în care trăiesc nu îmi permite. Ce poate face o femeie tânără lângă un urs plictisit de viaţă?

Inima femeii tresărea plăcut surprinsă. Ştia că l-ar fi putut scoate din acea amorţeală, că alături de ea ar fi ieşit din bârlog, stimulat de veselia ei. În gândul ei, poveştile bărbatului se derulau ca într-un film. Vedea o locuinţă veche, distinsă, construită din piatră, cu pereţii interiori acoperiţi de lemn lăcuit, luminată de un şemineu ce răspândea căldură, vedea o canapea vetustă şi îl vedea pe Antonio stând tolănit între blănuri, un fel de Robinson Crusoe modern.

După ce au vorbit timp de câteva luni la telefon, au luat decizia de a se întâlni. Cristina pusese atâta suflet în acele discuţii, încât avea impresia că s-a îndrăgostit. Parcă îl cunoştea de o viaţă. Acelaşi lucru îi spunea şi el, seară de seară, atunci când nu se îndurau să închidă telefoanele. Palidă din cauza emoţiei, Cristina a ieşit la poartă, acolo unde “ursul” ei o aştepta. Ploaia torenţială întunecase cerul, în maşină era tot întuneric, dar ea a urcat încrezătoare.

Cale de o sută de kilometri au vorbit, s-au ţinut de mână, au ascultat muzică şi au zâmbit în întuneric, vrăjiţi de atmosfera caldă, romantică, de visurile pe care şi le făcuseră şi care acum deveneau realitate. Ajunşi în satul traversat de ape, s-au oprit pentru o clipă la barul unde Antonio obişnuia să îşi bea cafeaua dimineaţa, înainte de a pleca la serviciu. La lumina neoanelor din bar, Antonio şi Cristina se priveau cu un fel de foame, dornici parcă să îşi întipărească pe retină fiecare trăsătură, fiecare particularitate a chipului.

Bărbatul era de-a dreptul fermecat de trupul Cristinei, de părul ei blond, de privirea francă. Femeia zâmbea privindu-şi “ursul” care nu era deloc urs. Bărbatul cu care vorbise la telefon atâtea luni era altfel de cum şi-l imaginase în nopţile lungi. Nici urmă de timiditate, nici urmă de sihastrul ce trebuia scos în lume, aşa cum şi-l imaginase ea. Antonio era cunoscut la bar, iar glumele pe care le făcea cu băieţii erau destul de porcoase pentru gustul femeii. Nu au fost pe gustul ei nici cele trei pahare de grappa pe care Antonio le-a turnat pe gât în viteză, dar a trecut cu vederea.

Ajunşi în “bârlog”, Cristina a înţeles că ceea ce îşi imaginase ea era departe de realitate. Casa lui nu avea nimic deosebit, în curte erau jucării împrăştiate; jucăriile nepoţilor. Au fost întâmpinaţi de o bătrână cu privire rece sau poate chiar dispreţuitoare. Mătuşa. L-a chemat la masă, iar pe Cristina a ignorat-o. Femeia se simţea prost din cauza primirii de care avusese parte. Au intrat în dormitor. Un şifonier imens ocupa o mare parte din cameră. Patul nearanjat era pentru o singură persoană. Pe noptieră se vedeau nişte reviste. A mai văzut un scaun şi o masă pe care erau aranjate în vază flori de plastic.

Au stins lumina şi au vorbit mult, apoi s-au sărutat cu foame. Cristina a aprins veioza, curioasă de tatuajele lui, despre care nu îi spusese nimic până atunci. Antonio i-a explicat despre fiecare în parte ce reprezintă şi cu ce ocazie a fost făcut. Au stins iar lumina şi s-au iubit în întuneric. Din când în când, un sttt mărunt oprea gemetele femeii. Antonio se temea că mătuşa asculta la uşă. La scurt timp după ce s-au liniştit, bărbatul a adormit. În patul de o persoană nu mai era acum loc şi pentru Cristina. A stat pe scaun toată noaptea şi a răsfoit revistele.

Zorii zilei au găsit-o moţăind cu capul lângă florile de plastic, încercănată şi puţin cam dezamăgită. Antonio nu era ursul pe care îl aşteptase, ci mai degrabă un cioban ce trebuia educat. Aceasta va fi sarcina ei, pe lângă grija şi căldura pe care spera să i le poată oferi bărbatului ce a trăit mereu fără femeie în preajmă.

Poveste auzită la Questura di Vicenza, pe când stăteam la coadă alături de alţi români. Este adaptată pentru blog, are şi continuare, însă o las pe altădată…

Comments
  • Gabriela June 26, 2013 at 6:31 am

    Depinde daca merita sa isi asume sarcina asta. Daca iti propui un scop in viata sa mai schimbi o persoana adulta, cu tabeturi la care nu va renunta usor sau deloc, tocmai pentru ca si le-a construit in ani de zile. Eu una as zice pas, din start. Nu cred ca as fi ajuns chiar atat de repede cu el in pat si as fi stat sa reflectez daca chiar imi place ori nu. E insa doar punctul meu de vedere. Poate nu toata lumea vede asa lucrurile. Mi-am amintit si eu de o poveste pe care am sa o scriu, inspirata de postarea ta. 🙂

    • delia June 27, 2014 at 6:46 pm

      si da si nu, existam deci avem nevoi, la varsta Cristinei nu primeaza ratiunea, ai uitat sa fii tanara ? desigur ca nu exista viitor impreuna dar sa descoperi un pic de cer nu deranjeaza pe nimeni.

  • MFC – 26 (Leșinul) | Ioan Usca June 26, 2013 at 6:43 am

    […] Carmen, Mirela Pete, Daurel, Irealia, Nina, Vienela, Gabi, Vavaly, […]

  • Lexa June 26, 2013 at 7:13 am

    Suna a Sandra Brown 🙂

    • mixy June 26, 2013 at 11:15 am

      aşa-i. sper să-şi ia alt pat dacă rămân împreună

  • Ana-Maria June 26, 2013 at 7:37 am

    Mno , tare-s curioasa cat rezista Cristina langa Antonio… 😀 In aste conditii , as fi ras o bere la barul ala si i-as fi spus scurtut si la obiect , ca am uitat ca am o treaba importanta care imi cere prezenta acasa si in plus , brusc mi-a venit si ciclul… 😀
    Hai cu continuarea! Sunt curioasa daca ciobanu’ s-a cizelat! 😆

  • Adrian Manea June 26, 2013 at 8:33 am

    Frumos scris.
    Nu prea încap în aceeaşi persoană un Dr. Romantic şi un Dr. Cioban.

  • Adriana June 26, 2013 at 8:36 am

    Urşi în blană de oaie! Nu, merci. Nu merită efortul! Am cunoscut prea mulţi urşi aparent drăguţi dar fără strop de putere de a se adapta traiului în doi. Cuvântul cioban, îl evit, de când am cunoscut unul ce avea studii superioare…pe bune, familie, dar îi plăcea să fie el cel care se ocupă de stână. Câte poveşti aş avea eu de depănat, din lunga mea cale de exil sentimental!!! Dar, parcă ceva mă opreşte. Aştept continuarea poveştii tale. Dar oare nu ne mai erai datoare cu o continuare la povestea cu fata ce aduna flori? Nu-mi amintesc numele…

  • Pishky June 26, 2013 at 10:33 am

    Eu sunt curioasă care-i continuarea și abia aștept să ne-o prezinți!

  • Alina Litere June 26, 2013 at 10:36 am

    Ce poveste faina 🙂

  • Javra June 26, 2013 at 11:23 am

    Cea mai bună continuare pentru femeie este să doarmă în patul ei.
    După o anumită vârstă, un om nu mai poate fi educat.

  • Rudolph Aspirant June 26, 2013 at 2:18 pm

    pai omul i-a spus clar si destul de sincer si de corect cum era chiar inainte sa se intalneasca, nu stiu la ce altceva se putuse astepta, cat despre a deveni educatoarea lui asta mi se pare o idee total lipsita de realism deoarece el e adult si cauta o femeie sa aiba pe langa el, nu o educatoare, plus pare chiar si realist ca doar nu era sa dea bani pe un pat dublu inainte sa fie nevoie de asa ceva in mod mai concret, de ex sa fie vorba de o relatie de concubinaj, plus poate avea ea un pat mai marea, adica dintre cei doi el mi se pare cel mai bine functional asa per total, ca doar are o casa, are bani de mancare, are relatii sociale cu alti oameni la bar, doar ca nu stiu cat de alcoolic este, asta poate ramane de vazut dar se poate determina relativ usor din numai 4 intrebari, care pot fi puse chiar rapid inainte de orice decizie de relatie ulterioara, iar alcoolismul nu se trateaza in principal prin educatie, desi ma rog un alcoolic poate fi oricand informat in mod educativ ca daca nu se opreste din baut prin diversele metode de ultima ora care se gasesc pe Internet, exisa risc considerabil ca va suferi de complicatii chiar severe, inclusiv, desi desigur ca nu numai, impotenta si deces.

    • Rudolph Aspirant June 26, 2013 at 4:47 pm

      PS dintre cei 2, daca el nu indeplineste criteriile pt dependenta alcoolica, el reprezinta o partidai buna decat ea, pt o viitoare casnicie stabila si posibil chiar fericita daca el se va casatori cu persoana potrivita pt el…ea, datorita ignorantei, in mare parte iremediabila sau remediabila in practic mult prea tarzuu, dupa diferite patanii, nu neaparat neinteresante insa cronologic inutile pt ca pana sa se remedieze va fi mult prea tarziu pt ea sa se casatoreasca cf firii ei, adica degeaba invata in fond, doar asa daca ii place sa fie eleva, dar nu prea cred de vreme ce se imagineaza deja profesoara, deci in final ea are sanse mult mai mici de a se casatori cu oricine in mod relativ stabil si satisfacator pt ea., cu orine s-ar marita, dupa parerea mea…deci prognosticul meu pt el e mai bun decat pt ea, desi e temperata de circumstanta ca pt el ar fi recomandabil un petitor profesionalist, si se pare ca matusa nu e prea activa in acest sens ori poate nu a gasit inca pe cineva potrivit, desi pe eroina principala a ghicit-o si a tratat-o din prima ca fiind necorespunzatoare, desi nu stiu daca a facut-o intamplator in acest caz sau mai deliberat intentionat…in fond eu despre asta as fi curios sa aflu mai mult, cat de capabila plus cat de motivata este matusa pt a-i fi petitoare nepotului ei, pt care eu am inceput deja, datorita stilului empatic de scriitor al Vienelei, sa dezvolt deja o simpatie la randul meu

      • Rudolph Aspirant June 26, 2013 at 5:23 pm

        Revin pt a nu se intelege cumva ca eu nu as avea simpatie si pt ea, mai ales ca Vienela povesteste asa de frumos despre aceste adevarate caractere chiar realist umane. Chiar daca am dat un prognostic mai pros sau am zis ca e ignoranta, asta nu inseamna ca nu am simpatie si pt ea, si chiar pot sa prevad o posibila rezolutie de succes si pt ea, daca are ceva norc sau daca i-l creeaza Vienela, ca stapana principala pe destinele acestor persnaje. Plus ignoranta nu e neparat din vina cuiva, mai ales ca ea pare sa fi fost scolarizata, plus nu cred ca are deficienta de IQ, (nici el nu are, ba probabil il are chiar OK atat pe verbal, de vreme ce s-a descuracat la telefon atata vreme, cat si pe performanta, de vreme ce nu am citit ca au existat plangeri in legatura ca de ex s-ar fi impiedicat in sireturi cand era gata gata sa intre in casa, plus stie sa utilizeze un telefon), deci intr-un fel trebuie data vina si pe Min Educatiei si Invatamantului, plus BOR, (daca ea este crestina practicanta) pt ignoranta ei in legatura cu semenii oameni si relationarea ei cu acestia, totusi ca persoana adulta de acum, ca nu mai e sub tutela de destul de mult timp, si daca isi permite si calculator, zau, nu pot da vina pe parintii ei in nici un caz, pt ca precis i-au creat cele mai bune conditii asa cat au putut ei la vremea RSR astfel incat ea sa mearga la scoala si sa isi permita calatorii, sa isi inchipuie la nivel chiar optimist ca poate fi educatoare de semeni oameni, etc.

        Eu propun dezvoltarea povestii intr-un roman, pt ca pare chiar dezvltabila, cu un capitol de debut atat de interesat si cu niste personaje atat de bine conturate, ba chiar si un mister la mijloc, cel al vietii mai timpurii a matusii si a dezvoltarii relatiei ei cu eroul principal, si propun un Happy ending atat pt el, cat si pt ea, insa NU in acest cuplu, zau, ca ei 2 nu vor fi fericiti impreuna, DE CE sa cauzam nefericire si tragedii, ci sa dezvoltam frumos povestea, astfel incat atat el cat si ea sa fie fericiti si sa-si gaseasca ce le trebuie, el o femeie matura, si ea sa fie chior de norocoasa printr-un Deus ex machina creat de Vienela, (ca in romane e voie), un tip cat de cat matur independent financiar plus mai ales mult timp liber, ceva de profesie de ex un profesor universitar iesit ceva mai devreme la pensie din cauza unui accident de munca cand s-a rasturnat un teanc de carti peste el, insa in timpul lui liber acuma scriitor de romane thriller, cu vreo 2-3 deja publicate la activ, inca asa in putere, cu niste pasiuni mai vechi din tinerete pt Pygmalion al lui GB Shaw, sau macar pt profesorul Higgins, care sa o educe asa cum ii place ei, dandu-i ei senzatia ca e ea profesoara, ceva destul de interersant de urmarit, dupa parerea mea, si in final chiar benefic pt ea, cat si frumos educativ si placut pt noi.

  • Radu June 26, 2013 at 3:16 pm

    Nu ma hazardez sa scriu nimic pana nu citesc si continuarea ! 🙂

  • Iuliana June 26, 2013 at 4:00 pm

    Eu ma hazardez 🙂 Sper ca fata aia sa fi facut cale intoarsa de cum s-a luminat de ziua. Si-asa a ajuns prea departe cu ciobanul…dar cum viata bate filmul, astept si eu continuarea.

  • Nice June 26, 2013 at 4:19 pm

    Uneori realitatea intrece imaginatia. In rau sau in bine. Nu ma pot pronunta deocamdata, nu inteleg de ce l-a acceptat daca nu era tocmai ce credea ea, ce se astepta. O fata asa frumoasa sa se comporte ca o disperata, primul sosit, primul servit?
    Sper sa existe si o continuare la povestioara asta draguta. 😀

  • Cuvânta June 26, 2013 at 4:42 pm

    Si uite asa prietenul comun ar trebui sa invete sa-si vada de viata lui 🙂
    Sau sa ia bataie, acum depinde si de preferintele lui.

  • Rolling Ideas June 26, 2013 at 4:48 pm

    Niciodată nu m-aş gândi să cuplez pe cineva, oricât de bine aş crede eu că se potrivesc. Nu vreau să-mi asum o eventuală relaţie distrusă.
    În al doilea rând, atunci când te pregăteşti să intri într-o relaţie, nu te gândi că vei schimba omul de lângă tine şi va fi perfect. Gândeşte-te dacă accepţi şi îndrăgeşti omul ăla aşa cum este el acum pentru că sunt mari şanse să nu se schimbe după chipul şi imaginaţia ta.
    Aştept finalul poveştii 🙂

  • Vladimir June 26, 2013 at 5:25 pm

    Pai nah, intreb si eu inocent, ce asteapta o femeie cand vine intr-o casa de barbat singur?!? (ca matusa n-avea ea treaba la el in barlog afara de poate un sters praful) Eu cand am stat singur inainte sa vina Kadia in Geneva, dereticam frenetic inainte sa vina ea (ca era ultra nasol pe motiv ca stateam singur) :D. Mi-am luat-o cumplit o data cand am facut curat luna (ea urma sa vina a doua zi, Sambata dimineata) si in noaptea aia (ca era vineri) m-a pus necuratul sa fac un joc pe computer in LAN cu un coleg care a venit pe la mine. Si am baut bere ca doar nu era sa bem ceai. Booon. La 8.30 dimineata eu alergam ca disperatul spre aeroport si colegul se intorcea acasa. Am ajuns la timp (Dumnezeu e mare!), am adus fata acasa si tot ce a vazut in prima secunda cand a intrat pe usa au fost cele vreo 10 sticle de bere din mijlocul casei (ca n-am avut timp sa mai deretic) plus un borcan plin de tigari. Maaaamaaa ce suparare! Mi-am luat-o electric :D. Eu nu stiam cum sa-i mai arat ca uite, am sters praful, uite e hartie igienica la baie, uite toate sosetele nu-s in mijlocul casei, uite are capac tubul de pasta de dinti… N-a tinut! Degeaba i-am zis ca am facut curat… 😀
    Asa ca nah… cand o femeie vine la un barbat singur in barlog… nah… Ce astepta ea?

    • Radu February 13, 2014 at 3:51 pm

      Vladimir, sunt sigur că un rus ca tine a întrecut cu bine toate aşteptările!

  • Axlandra June 26, 2013 at 5:47 pm

    Uite de asta nu mă las eu cuplată de prieteni şi cunoştinţe….cine ştie peste ce ursuleţ dau. :)) Sunt curioasă de continuare. Cât ne ţii în suspans? 😀

    • Rudolph Aspirant June 27, 2013 at 5:24 am

      nu toti ursuletii sunt la fel, de ex intr-un fel sunt cei panda fat de cei bruni, si la randul lor acestia fata de cei polari, care nici astia ultimii nu isi vor lua neaparat role model cultural de la Fram, ursul polar, asa cum nici toti sihastrii sau toti ciobanii nu sunt la fel, si in cazul sihastrilor sau ciobanilor profesionisti trebuie mentionat si ca nu toata lumea e chiar asa de influentata de defecte profesionale, adica unii sunt influentati mai mult si altii mai putin. deci, dupa parerea mea titlul romanului va trebui schimbat, deoarece atunci cand va fi vorba de o ecranizare nu dorim sa promovam clasificari stereotipe in randul audientei globale, ci este preferabil sa o educam in mod mai nuantat.

      eu propun ca nou titlu pt acest roman pe care mi-l doresc ca Vienela sa il dezvolte in continuare, desi nu neaparat dupa indicatiile mele de mai sus, un titlu care sa redea mai bine in valoare cultura romana postrevolutionara contemporana, asstfel incat viitoarea ecranizare sa fie in beneficiul contribuabilor vorbitori de lb romana, atunci cand va fi prezentata la diverse festivaluri internationale, cf programul de efort national patriotic de imbunatatire a imaginii si prezentei culturii romane contemporane in noile conditii ale unei economii globale propus in platforma mea de candidat pt viitor dictator al Romaniei, (la care inca nu am renuntat inca).

      Propun catre discutie in plen, in mod formal administrativ democratic, cf programului de reforma administrativa al tranzitiei sistemului politic prezent catre viitoarea dictatura, ca diversi cititori ai acestui blog sa vina si ei cu sugestii pt un titlu mai adecvat pt povestea ce se prefigureaza, un titlu care in mod ideal sa contina un proverb din intelepciunea, ospitalitatea si modestia traditional cultural romaneati, sau macar un obiectiv turistic de posibil interes international.

  • dana lalici June 26, 2013 at 5:55 pm

    Dupa o noapte petrecuta pe scaun, nu stiu daca as fi fost in stare sa imi mai fac planuri de educare a ciobanului…Daca povestea asta chiar e adevarata, astept cu mare interes continuarea! Si daca nu e, tot la fel. Prima parte ma vrajit, adoua m-a dezqamagit, dar le-am trait odata cu tine pe amandoua. Ai atata forta in cuvinte!

  • Tina June 27, 2013 at 7:26 pm

    E destul de reala povestea, am auzit cazuri asemanatoare in care Ea cu multa rabdare si dupa cativa ani de educare a ajuns sa aiba langa ea barbatul pe care il iubea nespus. Nu era chiar barbatul perfect, dar cine isi doreste un barbat perfect? Nici noi nu suntem perfecte. M-ai lasat in suspans, astept continuarea.

  • Intrat în hibernare | Iubesc Viaţa July 2, 2013 at 6:03 am

    […] facă un plan pe termen lung, un plan care să culmineze cu sărbătoarea din altar. Îi plăcea ursul pe care îl descoperise, chiar dacă îl văzuse şi mormăind. Probabil şi asta cântărise mult atunci când se […]

  • elly weiss July 5, 2013 at 1:00 am

    Habar n-am despre continuare dar pare ca oamenii astia doi trebuia sa se intalneasca. Probabil ca era vrajita de respectivul inca inainte de a-l cunoaste, s-au mai vazut cazuri. Si sa treaca peste orice va fi fiind sa vina cu o seninatate ingrijorata. Daca ce spun eu aici pare aiurea…nu e :))

  • olimpia becheru February 13, 2014 at 11:01 pm

    Multi profita de naivitatea romancelor, din pacate. Acel prieten al lui Antonio, sigur era italian si-l cunoastea de o viata. Stia ce metehne avea si si-a batut joc de Cristina. Italienii au un aer de maccio, de artisti si iau viata ca o poveste in care ei sunt actorii. Joaca piesa si cand spectacolul s-a terminat, spectatorii vad doar o cortina care cade si tacerea se asterne in sufletele lor. Sincera sa fiu, nu cred ca ma mai intereseaza continuarea. Cam banuiesc care este finalul.

  • Post a comment

    Threaded commenting powered by interconnect/it code.