Blocul în care locuiam avea patru etaje, patru scări, cu câte trei apartamente pe palier, ceea ce însemna că eram mulţi copii, mai exact în jur de 60, care formau două găşti distincte. “Savanţii”, cei care nu ieşeau din casă decât o oră, două duminica şi “gaşca de la scara D”, a copiilor gălăgioşi, care îşi piteau ghiozdanele în iarbă când se întorceau de la şcoală, pentru a mai rămâne puţin la joacă. Bine-nţeles că eu nu mă număram printre “savanţi”.
Eram foarte apropiaţi, ne simţeam ca într-o mare familie, ne jucam mult, mergeam la cinematograf în grup, iar când ne-am făcut mai mari tot împreună am ieşit la ştrand, în baruri sau pe munte.
Într-o zi, am aflat că era un mare spectacol la Păuleşti, în pădurea unde găseai un restaurant, un parc de distracţii, un teatru în are liber…, cam tot ce îţi puteai dori. Şi ne hotărâm noi, gaşca de la scara D, să dăm o fugă la Păuleşti. Marea noastra plăcere era să ajungem acolo alergând pe centură, circa 9 km.
Am ajuns transpiraţi şi obosiţi. Toată ziua am petrecut-o învârtindu-ne în lanţuri, mâncând vată pe băţ, ascultând muzică şi ronţăind la seminţe, pentru că asta însemna distracţie la acea vreme. Seara, la plecare, am decis să mergem cu autobuzul, aşa ca ne-am grăbit, alături de o masă de oameni, spre ieşirea din parc. Ne-am rătăcit unii de alţii şi m-am trezit că o aveam alături de mine doar pe V., una dintre bunele mele prietene.
Pe aleea care ducea la autobuz am cunoscut doi băieţi. Doi dintre cei mai frumoşi băieţi văzuţi de mine vreodată. Amândoi foarte inalţi şi bine făcuţi, unul brunet, tuns scurt, celălalt cu părul blond-şaten, mai lung şi ondulat (ăsta fiind preferatul meu).
Am stat de vorbă până la ora 21 la un colţ de stradă din cartierul unde locuiam. Erau isteţi, sau eram noi prostuţe, nu ştiu. Dar ne cuceriseră aceşti doi bucureşteni bronzaţi. La plecare, singura modalitate de a relua legatura cu ei a fost să zgâriem cu o bucată de fier şi un ciob stâlpul de iluminat din apropiere, pentru a păstra numerele lor de telefon.
I-am sunat o dată, au venit după cateva zile, dar ghinionul lor a fost că între timp băieţii din bloc ne avertizaseră că nu e bine să vorbim cu bucureşteni mult mai mari de vârstă, aşa că ne-am pitit de ei. :))
Nu i-am mai revăzut de atunci, pentru că ne-am dat seama că în ochii lor eram doar nişte gâsculiţe mici, pe care le puteau manevra după bunul lor plac. Ne-a fost greu, pentru că erau frumoşi ca nişte zei, iar noi micuţe şi visătoare. Dar numerele lor de telefon erau şi acum câţiva ani acolo, urma trecerii lor prin Ploieşti a fost destul de adâncă.
Concluzia ar fi că dragostea nu lasă urme doar pe pereţi, ci şi pe stâlpii de iluminat.
:)) Si eu am facut odata asa ceva..Doar ca eu am notat pe copac..Si acum se vede, daca mai trec pe langa copac :P
Au venit baietii din Bucuresti degeaba :(
Uneori “dragostea de o seara” la varste prea fragede poate lasa urme care foarte adanci si nu doar pe ziduri sau stalpi.
:))))) vesnica iubire adolescentina. Off … te stiu si te inteleg perfect. Mi-ai trezit niste amintiri … mama, mama. Voi scrie si eu despre asta si nu voi uita sa te mentionez. O zi faina!
:)) Ehe…mirajul Capitalei :))
Frumoase amintiri… :)
Ma distreaza expresia ta “gâsculiţe”…… :)
Amintiri,amintiri placute …chestia cu bucuresteni si bucurestence am mai auzit-o :)
Ale tineretii valuri. Bine ca n-ati luat stalpul acasa pentru a-i putea suna mai usor :)
Vroiam sa mai fac un comentariu dar nu vreau sa fiu prea rautacios :D
Ar fi ceva sa te duci acum sa vezi daca mai sunt numerele acolo :)) si eventual sa incerci sa vezi daca mai sunt si alocate si sa’i suni:))
Chiar, oare cum arata acum cei doi zei?
Si cand ma gandesc ca am si eu o fata … brrrr …
Ca de ala mic nu-mi fac griji :D
Mai, citisem undeva ca… ‘sa-i dai unui adolescent lectii de viata e ca si cum i-ai face baie unui peste’ asa ca, am renuntat. Sa stie cam tot ce trebuie sa stie si sa-l lasi sa-si traiasca cei mai frumosi ani fara sa intinda capul, cu jind, peste gardul vecinului.
Frumoase amintiri ai Vi… chiar ma gindeam acum daca am si eu vreun stilp de iluminat!
si eu l-as fi ales tot pe cel saten cu parul mai lung :)
Era o melodie… Amintirile ma chinuiesc… Amintirile ma rascolesc… :)) Ti se potriveste :P
adorabila poveste! amintiri dulci si nevinovate :)
Oh dear :)
Dragostea lasa urme peste tot….unele nu se vad cu ochiul liber
poti sa pozezi stalpul?:)
Vrei numerele de telefon ale zeilor? :))
Mie mi-a placut concluzia ;)
Revenind, ai fost fericita ca acei copii cu care te jucai, mai mica fiind, te-ai putut distra cu ei si mai tarziu. N-am avut parte de asa ceva. La mine erau copii relativ putini, cu care ne jucam. Dar cam atat….din pacate. :(