Urme pe nisip

Merg de mult timp pe nisipul aspru ce îmi înțeapă tălpile. Frânturi dintr-o viață imaginară îmi trec rapid prin fața ochilor obosiți, făcându-mă să cred că totul ar putea fi doar un vis urât, că mă voi trezi și nisipul va fi cald, și moale, și primitor. Valurile plâng și ele alături de mine. Totul e vremelnic în lume. Privesc în spate. Nisipul păstrează urme de pași. Refuz să arăt lumii cât chin am îndurat pe acest drum.

Mă rog de vânt să sufle cu putere, să șteargă orice urmă din nisip. Vântul adie, dar nu le poate face să dispară. Mă rog de păsările cerului și ele coboară, pășind cu grijă printre scoicile sparte, dar tot ce pot face este să își lase urmele alături de ale mele. Mă rog de valurile mării și ele îmi spun că au puterea de a șterge urmele de pe nisip, dar nu a sosit încă vremea. Mă rog de întuneric să le ascundă, însă chiar și pentru el e prea devreme.

Urme pe nisip. Toate rămân ascunse când întunericul ia nisipul în stăpânire. Toate dispar când vântul e furios, la fel cum dispar când valurile înspumate se reped către plajă, în joaca lor serioasă. Între momentul cand apare urma și cel în care urma dispare, există întotdeauna o perioadă când urmele de pe nisip spun povești doar celor ce au ochi să vadă și minte să înțeleagă.

Ai vazut vreodată urme pe nisip?

Iubesc nisipul si an de an la inceputul verii mi se face dor sa merg la mare, sa imi ingrop picioarele in aceasta patura calda. In ultimii ani chiar nu am ratat o asa desfatare, ba in unii ani am mers si de mai multe ori. De cand locuiesc in Scotia, marea este la numai 30 de mile de casa mea, insa nisipul nu e intotdeauna cald si primitor din cauza umiditatii excesive si a temperaturilor destul de scazute.