Unul dintre motivele pentru care nu mai merg la serviciu
Cand am decis sa ne mutam in Scotia, eu am plecat de acasa convinsa ca in maxim cateva luni imi voi putea intregi trupa, caci am luat cu noi numai cainele, pe Bruno, si nici una dintre cele patru pisicute pe care le avem. Le-am lasat pe maini bune acasa, in Romania, insa dorul de ele este sfasietor. Intre timp am mai adoptat o catelusa, pe micuta Onix, care se zbarleste toata si maraie cand intalnim pe strada vreo pisica. Totusi, eu sunt convinsa ca s-ar acomoda rapid cu viata alaturi de pisici, daca am avea posibilitatea de a intregi familia.
Dar exista tot mai putine asemenea sperante si asta din foarte multe motive. Voi enumera imediat cateva dintre ele: nu as vrea sa fiu vreodata nevoita sa ma intorc in tara. Cand imi aduc aminte ca nu trecea o zi fara sa ma injure vreun nene ca plimb un maidanez in lesa si vreo tanti ca mai bine as fi crescut un copil (de unde dracu stiu ele ca nu cresti si copil, si caine?), ma zbarlesc mai rau decat o face Onixuta cand vede pisici.
Mai e si faptul ca scotienii sunt mari iubitori de animale, insa mai mult isi iubesc casele si rareori te accepta sa stai cu chirie daca ai un catel sau o pisica. Noi, avand o intreaga menajerie, doi caini de talie medie si mare si patru pisici, nu avem absolut nici o sansa sa gasim de inchiriat o casa.
In anii trecuti visam ca ne vom cumpara propria noastra casa aici, in Scotia, ca sa ne putem aduce pisicutele si sa traim frumos, ca acasa, fara sa avem inimile sfasiate de dorul lor si fara sa ne mai intrebam cum ar fi fost daca…
Mi-a cam pierit speranta de cand o avem pe Onix. E un caine extraordinar de bun, de iubitor, de jucaus. O iubim neconditionat, asa cum ne iubeste si ea. Dar… exista un “dar”. Onix a fost si va ramane pentru totdeauna bebelusa familiei, cea care nu poate sta o secunda singura, cea care se sperie de orice daca nu suntem langa ea, cea care s-a dovedit a fi cu mult peste Bruno in ceea ce priveste distrugerile.
Bruno a avut perioada lui de glorie, ca orice pui de caine. A distrus incaltaminte, a ros cabluri, a facut gauri inclusiv in parchetul din sufragerie. Dar s-a potolit atunci cand s-a maturizat si niciodata nu au mai fost probleme. Bruno poate fi lasat intreaga zi in casa singur si nici nu observi la intoarcere ca e caine in casa.
Nu pot spune acelasi lucru despre Onix. Micuta asta, desi atat de fragila aparent, este extraordinar de talentata cand vine vorba despre intors casa cu susul in jos. Chiar si daca cobor pana afara sa duc gunoiul, la intoarcere o gasesc cotrobaind prin lucruri, hotarata sa distruga tot ce ii iese in cale. Daca Bruno a fost relativ cuminte, fiind si mai masiv, mai greoi, pentru Onix, care e subtirica si foarte agila, nu exista bariere.
Onix se urca pe scaune, pe mese, peste tot si nu sta pe ganduri cand vine vorba sa distruga absolut tot ce ii iese in cale si orice obiect la care poate sa ajunga. Cand spun ca distruge tot, chiar nu exagerez cu nimic. Nu o pot incuia in camera, nu o pot baga in cusca. Ar insemna sa ii risc viata, caci la cat este de sperioasa si agitata, probabil i-ar sta inima in loc. In plus, s-ar agita si Bruno auzind-o, lucru pe care vrem sa il evitam.
Nu numai ca nu ma pot duce la serviciu din acest motiv, dar nici din casa nu mai pot iesi decat daca ramane cineva cu Onixuta sau daca o iau cu mine unde merg. Imi place sa o plimb cu mine, insa asta inseamna ca toti depindem de banii pe care ii castiga Mihai si de putinul pe care il fac eu cu blogul, cu youtube, cu jurnale pentru femei si cu ceea ce mai scriu pentru altii.
Este foarte greu sa mai speri la case cumparate si la vacante prin alte tari in asemenea conditii. Incerc sa ma adaptez, sa ma consolez si sa merg inainte cu stropul de curaj ramas. Dar macar ma distrez alaturi de cateii mei, chiar daca dorul pe pisici imi sfasie interiorul.
Scriam astazi pe facebook:
Cea mai rea dintre pisicile mele, Miți – intr-un moment in care nu era rea…
In curtea vecina vedem deseori o pisica neagra. De obicei Bruno o ignora, insa uneori se intampla ca Onix sa maraie si atunci devine si Bruno incordat. Ca sa il linistesc, ii spun un singur cuvant – Miți. El stie ca nu e pisicuta noastra, ca nu e Miți cea nebuna care ii lasa zilnic urme pe nas, dar se calmeaza imediat si isi vede de treburile lui.
