Vorbind despre Moş Crăciun, alma a reuşit să îmi trezească la viaţă întrebări pe care mi le-am pus pentru prima dată înainte de serbarea din iarna clasei întâi, când copilului aş fi vrut să îi ofer tot ce trecuse pe listă. Era prima şedinţă din cariera mea de părinte. Unele cadouri erau deja cumpărate, altele urmau să ajungă în sacul moşului după ce luam salariul. Ceea ce s-a discutat la şedinţa cu părinţii m-a pus pe gânduri şi m-a făcut să îmi schimb puţin atitudinea.

Spunea alma în acel comentariu: “Copii mei ( de la teatru) au aflat de la serbare că Moșu’ e, de fapt, profu’ de sport. Care mai duhnea și a băutură. Unii au plâns, unii au râs. Dar nu fiindcă Moșu’ nu era Moșu’, ci fiindcă nu le adusese ce își doriseră ei. Primiseră toți același cadou, multiplicat. Mai nou, așa se practică. Uniformizăm. Din nou. Moș Crăciun corporatist”. De la o asemenea discuţie plecaseră şi îndoielile mele legate de cadourile pe care copiii le primesc la şcoală. Să le uniformizăm sau nu?

Controversa este veche şi probabil nu va fi lămurită prea curând. Sunt părinţi dispuşi să ofere copiilor tot ce îşi doresc şi sunt părinţi care nu vor sau nu îşi permit să o facă. Şi atunci se naşte o întrebare: cadourile pe care le vor primi copiii la serbare să fie identice sau fiecare aduce ceea ce poate pentru copilul său? Primul meu impuls a fost să spun că fiecare e liber să aducă ceea ce îşi doreşte copilul. S-au ridicat în clasă voci care cereau ca toate cadourile să fie la fel, pentru că nu toţi părinţii îşi permit luxul de a pregăti cine ştie ce jucării sau dulciuri şi este prea devreme pentru a-i face să dea nas cu realitatea.

Egoismul din mine se lupta cu mila faţă de cei care ne priveau acum supăraţi. În sinea mea, îmi spuneam că pot face tot ce vreau, că îi pot oferi copilului ce cadou vreau, că şi ei ar fi putut face la fel dacă îşi doreau cu adevărat, că dragostea pentru copil implică şi sacrificii. O mămică ne-a întrebat cum am proceda noi dacă am fi în locul ei. Avea trei copii. Dacă făcea acel sacrificiu pentru serbare, dacă îi cumpăra un cadou scump fetiţei, ar fi trebuit să procedeze la fel şi cu cei doi băieţi mai mici pe care îi avea acasă, iar asta însemna să cheltuie mult prea mult pentru posibilităţile ei. Dacă îi lua un cadou simbolic, fără mare valoare, copila ar fi întrebat de ce copiii care nu învăţau bine şi erau obraznici primiseră ceva mai frumos la serbare.

Aşa am ajuns să cred că este mai bine să uniformizăm cadourile la serbare. Sub brad, acasă, fiecare să pună ce vrea, dacă îşi permite. Diferenţele materiale sunt tot mai mari şi copiii nu au nici o vină că nimeresc în familii sărace. Le spunem că Moş Crăciun le va aduce cadouri dacă sunt cuminţi şi învaţă bine. Ce ar putea înţelege copilul sărac, văzând că moşul nu ţine cont de asta? Ce ar putea înţelege copilul bogat, văzând că orice ar face, primeşte tot ceea ce a cerut?