Vorbind despre Moş Crăciun, alma a reuşit să îmi trezească la viaţă întrebări pe care mi le-am pus pentru prima dată înainte de serbarea din iarna clasei întâi, când copilului aş fi vrut să îi ofer tot ce trecuse pe listă. Era prima şedinţă din cariera mea de părinte. Unele cadouri erau deja cumpărate, altele urmau să ajungă în sacul moşului după ce luam salariul. Ceea ce s-a discutat la şedinţa cu părinţii m-a pus pe gânduri şi m-a făcut să îmi schimb puţin atitudinea.
Spunea alma în acel comentariu: “Copii mei ( de la teatru) au aflat de la serbare că Moșu’ e, de fapt, profu’ de sport. Care mai duhnea și a băutură. Unii au plâns, unii au râs. Dar nu fiindcă Moșu’ nu era Moșu’, ci fiindcă nu le adusese ce își doriseră ei. Primiseră toți același cadou, multiplicat. Mai nou, așa se practică. Uniformizăm. Din nou. Moș Crăciun corporatist”. De la o asemenea discuţie plecaseră şi îndoielile mele legate de cadourile pe care copiii le primesc la şcoală. Să le uniformizăm sau nu?
Controversa este veche şi probabil nu va fi lămurită prea curând. Sunt părinţi dispuşi să ofere copiilor tot ce îşi doresc şi sunt părinţi care nu vor sau nu îşi permit să o facă. Şi atunci se naşte o întrebare: cadourile pe care le vor primi copiii la serbare să fie identice sau fiecare aduce ceea ce poate pentru copilul său? Primul meu impuls a fost să spun că fiecare e liber să aducă ceea ce îşi doreşte copilul. S-au ridicat în clasă voci care cereau ca toate cadourile să fie la fel, pentru că nu toţi părinţii îşi permit luxul de a pregăti cine ştie ce jucării sau dulciuri şi este prea devreme pentru a-i face să dea nas cu realitatea.
Egoismul din mine se lupta cu mila faţă de cei care ne priveau acum supăraţi. În sinea mea, îmi spuneam că pot face tot ce vreau, că îi pot oferi copilului ce cadou vreau, că şi ei ar fi putut face la fel dacă îşi doreau cu adevărat, că dragostea pentru copil implică şi sacrificii. O mămică ne-a întrebat cum am proceda noi dacă am fi în locul ei. Avea trei copii. Dacă făcea acel sacrificiu pentru serbare, dacă îi cumpăra un cadou scump fetiţei, ar fi trebuit să procedeze la fel şi cu cei doi băieţi mai mici pe care îi avea acasă, iar asta însemna să cheltuie mult prea mult pentru posibilităţile ei. Dacă îi lua un cadou simbolic, fără mare valoare, copila ar fi întrebat de ce copiii care nu învăţau bine şi erau obraznici primiseră ceva mai frumos la serbare.
Aşa am ajuns să cred că este mai bine să uniformizăm cadourile la serbare. Sub brad, acasă, fiecare să pună ce vrea, dacă îşi permite. Diferenţele materiale sunt tot mai mari şi copiii nu au nici o vină că nimeresc în familii sărace. Le spunem că Moş Crăciun le va aduce cadouri dacă sunt cuminţi şi învaţă bine. Ce ar putea înţelege copilul sărac, văzând că moşul nu ţine cont de asta? Ce ar putea înţelege copilul bogat, văzând că orice ar face, primeşte tot ceea ce a cerut?
Ba eu sunt impotriva uniformizarilor de orice fel. Mai ales ca-s inutile. Nu le poti uniformiza viata si viitorul. S-a incercat in comunism si evident n-a mers, fiindca e impotriva naturii umane. Viata si oportunitatile nu sunt egale pentru toti si fetita doamnei respective o va afla oricum zilnic. Uniformizarea cadourilor de Craciun e la fel de eficienta in a o proteja pe ea si altii ca ea precum este si minutul de stins lumina de ziua pamantului. Un fas cosmetic. Gandeste-te asa, dupa ce tot anul vede ca colegul cutare vine la scoala adus de soferul lui tac-su si ca are si parker cu pokemoni in penar, iPhone si iPad, o mai incalzeste ca a primit si ala tot o “branza” ca si ea? Va vedea exact ce reactie de scarba va avea colegul pe care-l asteapta cadouri mai misto acasa. Si pe urma, acum pe bune, de ce anume exact o protejeaza o uniformizare? Eu zic ca, din contra, trebuie sa stie de mica ca are de muncit mai mult ca altii ca sa ajunga cineva. Trebuie sa stie de mica ca lucrurile nu-s echitabile (ca sa te citez :D ). Mie zau mi se pare o atitudine de “hai sa ne prefacem ca suntem atenti si ne pasa”. Ca eficienta e cam 0.
Eu nu cred ca ar trebui sa fie mai multi ”Mos-i” !Unul acasa,pentru fiecare familie !De fapt ”exista doar un singur MOS CRACIUN !
Da, Naica, poate ca nu ar trebui sa vina mosul la serbare si atunci nu ar mai exista complicatii. Buna idee!
Vladen, ceea ce spui tu pare ok pana la un anumit punct. Eu, visatoare cum ma stii, mi-as dori ca fiecare copil sa aiba macar cativa ani de copilarie inocenta.
Eu sunt putin de alta parere. “Mos Craciun”, si nu-l scriu fara rost in ghilimele, e supraevaluat. Ca si multe alte chestii cu care crestem copiii. Viata e atat de dura incat pana pe la cei 6-7 ani ai unui copil cred ca e suficienta inocenta, prea multa deja dauneaza. Oricum de pe la acea varsta copiii deja stiu ca Mosu’ nu exista de fapt. Nu stiu cine pe cine pacaleste…