Familia despre care voi povesti astăzi mi-a fost foarte apropiată într-o perioadă. Locuiau în satul unde am petrecut multe clipe frumoase alături de prieteni. I-am îndrăgit de la prima întâlnire, pentru că erau veseli, deschişi, încrezători, ospitalieri şi ambiţioşi. Erau tineri, puternici şi îşi doreau multe de la viaţă.

Ei bine, cei doi tineri locuiau într-o casă mare, alături de mama băiatului şi de sora lui, care şi ea avea bărbat şi copil. Au făcut multe sacrificii, au învăţat ce înseamnă să faci economii pentru a pune bani deoparte. Visul lor era să îşi construiască de la zero o casă doar a lor, să fie separaţi de rudele lui.

Fără să se documenteze prea mult, impulsionaţi şi de vecina de peste drum, care tocmai îşi ridicase o cameră peste casa bătrânească, au trecut la fapte. Au pus pe hârtie o schiţă a casei la care visau, au calculat, după mintea lor, cam ce fel de materiale le-ar fi trebuit şi au început să cumpere: ciment, fier-beton, pietriş, sârmă, folie izolantă. Până când au cumpărat tot ce credeau că le este necesar pentru fundaţie, a venit iarna. Au învelit fiecare sac de ciment în folie şi au rămas în casă visând.

Anul următor nu le-a mers prea bine, cel puţin până în toamnă, când au scăpat de probleme. Cuprinşi de febră, au chemat câţiva săteni să îi ajute la fundaţie. Era un noiembrie rece, mirosea a iarnă, dar ei îşi doreau atât de mult să pornească pe noul drum… Nu au ţinut cont de sfaturile bătrânilor, care spuneau că cimentul, fiind vechi şi ţinut în condiţii nu tocmai optime, poate ceda la primul cutremur. Nu le-a păsat că printre muncitorii aduşi pentru săpatul fundaţiei erau unii care spuneau că nu se face casă la începutul iernii.

I-au pus să pregătească terenul, care era în pantă, dar nu au cerut sfatul unui specialist. Au turnat betonul făcut la lopată, apoi s-au oprit, pentru că venise gerul. Odată cu primăvara, au venit şi problemele. Vecina de peste drum, cea care îşi ridicase camera la etaj, a primit 50 milioane lei vechi amendă pentru că nu avea aprobări. Speriaţi, au dat fuga la primărie, să se intereseze de acte. Au aflat cu stupoare că mama băiatului nici nu avea acte pentru terenul din spatele casei, deşi era al ei.

Nu au avut bani să meargă mai departe. Au mai luat o pauză. Trăiau cu impresia că statul încasează de la ei mai mult decât îi costă casa. Poate chiar aşa era. Apoi totul s-a dus de râpă. Când iarba din curte s-a uscat, iar cimentul a început să rânjească la ei din fundaţie, amintindu-le că visul aproape li s-a năruit, au început certurile. Treaba lor de ce s-au certat. Dureros este că s-au despărţit la scurt timp. El a rămas în continuare în casa mamei sale, cu resturile fundaţiei sub ochii trişti. Ea s-a întors la ai ei.

În această primăvară, la mult timp de la povestea de mai sus, odată cu alunecările de teren de la începutul lui martie, băiatul a descoperit îngrozit că fundaţia în care investise atâţia bani şi atâtea sperante era ruptă, împărţită în câteva bucăţi. Tot atunci a aflat de la nişte prieteni mai isteţi că nu poţi începe să construieşti o casă, mai ales într-o zonă în care riscul alunecărilor de teren este atât de mare, fără să apelezi la experţi, fără să consulţi un specialist. Pentru că vrea să o ia de la capăt, dar se încăpăţânează să nu apeleze la nimeni, prietenii i-au recomandat site-ul studiu-geotehnic.ro, de unde poate afla motivul pentru care trebuie să ştie unde şi cum să facă o fundaţie solidă.

Aflu acum, chiar înainte de a posta, că mama lui a rezolvat problema actelor, că el are destui bani puşi deoparte şi că urmează să discute cu un arhitect şi un specialist în studii geotehnice. Nu mă pot abţine totuşi să nu mă întreb de ce nu au procedat de la început aşa…