Bogdana a fost cea care mi-a vorbit despre aceste locuri. Puţin în glumă, mai mult în serios, am spus că vom urma şi noi acest traseu. Nu am spus că voi pleca astăzi, nici mâine, poate nici măcar anul acesta. Cu siguranţă nu plec înainte ca băiatul meu să termine şcoala. Aş fi renunţat probabil la speranţa de a pleca, dacă soţul meu nu ar fi fost de acord, daca s-ar fi opus in continuare. Sau poate l-as fi sfidat, pentru că dorinţa mea creştea tot mai mult, pe măsură ce trecea timpul. Dar a citit articolul, a citit comentariile, a discutat cu Bogdana, am renegociat şi iată-mă fericită. Probabil a avut nevoie de puţin timp pentru a se acomoda cu planul meu (pentru cei care întrebau de ce nu scurtez perioada, vreau să ştie că nu este vorba doar de bani, ci în primul rând de faptul că sotul meu nu poate lipsi mai mult de o săptămână, maxim două de la serviciu).

Ce îmi doresc eu de la această călătorie? Sinceră să fiu, nu ştiu exact. Sau nu pot exprima în cuvinte. Iniţial nici măcar ideea de a călca pe una dintre rutele de pelerinaj ale creştinătăţii nu îmi surâdea, pentru că eu nu am nimic în comun cu biserica sau cu moaştele unui sfânt. Apoi mi-am dat seama că este ceea ce caut. Peisaje superbe, oameni noi, obiceiuri noi. Şansa de a vorbi cu foarte multe persoane, de a le fura poveştile de viaţă, de a vedea lumea prin ochii lor. Nevoia de a mă regăsi, de a-mi obosi corpul până la epuizare, până la dispariţia oricărui gând, plăcut sau neplăcut. Costuri destul de reduse.

Unde vreau să merg? Pe drumul ce duce la Santiago de Compostela, Spania, urmând traseul bătătorit an de an de pelerini veniţi din toate zările. Traseul de pelerinaj porneşte din multe oraşe ale Europei, ca o pânză de păianjen (după cum citeam pe un site) şi se termină la Compostela. Cel pe care ne gândeam noi că am putea merge are în jur de 800 km, pe care cred că i-am putea parcurge în cam 4-5 săptămâni. Detalii foarte multe nu ştiu nici eu deocamdată, în afara celor găsite pe câteva site-uri, unde sunt descrise refugiile pentru pelerini, marcajele traseului, ritmul de mers, dar şi costurile aproximative.

Ştiu, Bogdana probabil se aştepta să descriu mai pe larg ce înseamnă acest Camino, dar netul este plin de informaţii. Mă interesează să subliniez altceva: după ce am stat un an închisă în casă (a fost alegerea mea), ieşind doar în rare ocazii, acum îmi doresc să imi fac planuri serioase, să ies mult, să stau în aer, să mă bată vântul, soarele şi ploaia, să vorbesc cu oamenii, să mă mir de frumuseţea naturii. Vreau să îmi dovedesc mie şi altora că pot!

Şi tot Bogdana lăsa dimineaţă pe blog un comentariu, din care am selectat doar ultima parte: “În altă ordine de idei poate ar fi interesant să povesteşti despre ce este vorba şi eventual poate ni se mai alătură şi alţi doritori.”