Nu se implinisera nici doua luni de cand aveam blog. Eram pe blogspot si bloggerii pe care ii cunosteam puteau fi numarati pe degetele unei singure maini. Asa imi amintesc inceputul, pornit de la comentariul pe care l-a postat acolo unde eu faceam un simplu exercitiu de imaginatie

“Deci ideea este cat de oportunisti suntem? Daca suntem dispusi sa trecem peste cadavre ca sa ne imbunatatim situatia personala? La mine ar depinde de 1) recompensa si 2) motivatie.

1) Nu mi-as trada colegii de celula pentru un avantaj perisabil care mi-ar face viata pe termen scurt/foarte scurt mai buna (gen o tzoala sau o bucata de paine). I-as trada daca:

(a) as considera ca planul lor s-ar solda cu represalii impotriva grupului largit (in exemplul dumneavoastra, impotriva intregului lagar). In acest caz as sacrifica fara sa clipesc 2-3-6 persoane pentru binele a 1000.
(b) pentru libertatea mea personala sau alte avantaje de lunga durata DAR (si repet DAR) NUMAI daca as avea motivatia de a fi liber/in viata. Cu alte cuvinte daca avantajele dobandite pe lunga durata ar avea un scop clar in afara binelui personal. Si aici ajungem la partea cu motivatia:

2) Nu i-as trada pentru libertatea mea personala daca asta ar fi singura mea motivatie (libertatea). Dar as face-o daca, fiind in libertate, mi-as putea ajuta familia. Daca supravietuirea familiei mele ar fi conditionata de supravietuirea mea as calca peste cadavre, da. Pentru femeia mea..absolut orice. Pe principiul foarte rusesc, ca mai bine sa planga sotia si copiii altuia decat a mea si ai mei.

Mai cred ca cine zice ca ar fi mai altruist decat atat fie minte (dupa caz se minte singur), fie face parada, fie n-are familie. Iti permitii sa ai principii etice batute in cuie cat esti singur si n-ai responsabilitati. Dupa, devii mult mai maleabil. Datoria si onoarea palesc in fata responsabilitatilor si dragostei fata de o femeie. Dar din nou, daca as fi doar eu implicat (nu prea mai pot gandi asa), n-as deschide gura decat daca as considera ca indivizii ii pun pe toti in pericol cu planul lor.”

Au trecut mai mult de doi ani de atunci, ani in care eu nu am ratat nici macar un articol din cele scrise pe blogul lui. L-am descoperit pas cu pas, i-am admirat inteligenta, educatia, umorul, principiile. Am incercat sa ii caut si defecte. Singurul lui defect pare sa fie faptul ca exista intr-un singur exemplar. :D Sa iti traiasca, draga mea! La multi ani, Vladen!

PS: Probleme de natura tehnica ma impiedica sa folosesc diacritice… :)