De foarte mult timp ma bate gandul sa imi mai iau un caine. O catea, de fapt. Un partener de joaca pentru Bruno si prieten pentru mine. Problema este ca in Scotia cainii nu umbla ca la noi, liberi, in voia soartei. In plus, am o multime de “pretentii”.
Mi-ar placea sa iau un pui, numai ca Bruno nu este cel mai bun model pentru un catelus, iar viata cu doi “Bruno” ar fi un cosmar, caci el e bun numai cu noi, in casa. Ar fi imposibil sa ies pe strada cu doi “turbati”.
Mi-as dori o catea matura, echilibrata, care sa il tempereze pe nebunul meu, sa-i fie partener de joaca in orele cand nu suntem acasa. O catelusa care sa ne completeze bucuria de a avea alaturi suflete uriase.
Urmaresc toate site-urile oficiale ale organizatiilor scotiene care ofera caini spre adoptie. Din pacate, toti sunt cu probleme – caini care au fost abandonati de stapani din diverse motive sau care au fost luati de langa stapani din varii motive. Toti au nevoie de case unde nu mai exista alte animale.
O alta varianta ar fi sa iau unul din Romania, unde atat de multi asteapta o sansa la o viata mai buna, dar nu imi permit luxul de a aduce pana aici un caine pe care Bruno sa nu il accepte.
Aseara am simtit ca m-a atins sclipirea aia geniala. Bubulina! Ea e cainele de care avem nevoie. E maidaneza cu care Bruno s-a jucat dintotdeauna, cateaua pe care nebunul meu a acceptat-o fara rezerve si careia i-a permis orice. E un caine echilibrat, cuminte, care ne-a iubit neconditionat.
Cand a auzit Mihai, si-a pus mainile in cap. “Tu esti chiar sarita de pe fix!”, mi-a spus. “Cainele ala a trait liber pe strazi, insa a mancat de la domnul batran pe care il insotea mereu la magazin. Crezi ca omul te-ar lasa sa o iei? Oare mai traieste? S-ar acomoda in apartament? Dar, mai presus de toate, iti imaginezi cum ai gasi casa cand te-ai intoarce de la serviciu? Doi caini de talie medie-mare, de aceeasi varsta, care alearga si se joaca in apartament, la etajul 1, deasupra unei familii cu copil mic? Doi caini care sa latre cand postasul baga scrisori in cutia postala? Clar, esti sarita de pe fix!”.
Probabil sunt, insa nu imi pot scoate din cap ideea si ma tot intreb cum de nu m-am gandit pana acum la Bubulina, cateaua care se plimba zilnic alaturi de noi cand eram in tara, singura pe care Bruno a acceptat-o fara rezerve din prima clipa.
Update 2024: Pentru ca sotul meu nu a vrut sub nici o forma sa luam aceasta catelusa, ne-am orientat catre un pui. Asa a ajuns in casa noastra, acum 4 ani, micuta Onix. E bebelusa noastra si surioara nebuna a lui Bruno.