S-au pornit, strop cu strop, să se răsucească într-o sarabandă a ideilor paranoice, a cuvintelor ciuntite de-o gramatică suferindă, a scenariilor fanteziste ce ar trezi invidia oricărui scriitor de sf. Scoarţe de obicei netede s-au contorsionat precum nişte scovergi în tigaie, încercând să pară informate şi implicate. Drobul le-a stat alături, oferind gustul sărat coclit pe care socot că orice apă reciclată la nesfârşit îl capătă. Din stative metalice s-au împrăştiat în toate direcţiile vaporii groazei, lăsând în urmă siaj de vorbe goale.
“Ne vor admira pozele”, “ne vor urmări check in-urile”, “ne vor răpi copiii”, “îi vor vinde pedofililor din Africa de Sud”, “le vor fura organele”, “vor folosi pozele pe post de inspiraţie”… Picurii de apă coboară pe sol, se fac sul, se ascund sub un şal bleu, se afundă în adâncuri, se întorc prin ţevi pentru a răspândi, iar şi iar, învăţătura şi teroarea. Îmi pun stânga streaşină la ochi, privesc în zare şi văd că dincolo de bula cristalină trăiesc Oameni şi animale – unele domestice, altele de-a dreptul sălbatice, pregătite în orice clipă de atac.
Nu cred în conspiraţii mondiale, nici în traficanţi care urmăresc profilul părinţilor pentru a ajunge la grădiniţa prichindeilor cu gând să răpească şi să vândă “Fată caucaziană, 5 ani, păr castaniu, ochi negri. Costă 5000 $”, însă tot nu mi-aş pune pe facebook, la pagina cu 5000 de prieteni, prea multe informaţii despre casa şi familia mea sau chiar poze cu copilul meu în fundul gol.
Un nebun aruncă piatra în apă şi 1000 de înţelepţi se reped să o culeagă. Cam aşa cu scenariul imaginat de un blogger, la articolul căruia părinţii s-au grăbit nu doar să spună că sunt sau nu de acord cu postările publice de pe facebook, că se tem sau nu de presupuşii traficanţi de copii, dar au lăsat şi detalii despre copiii lor, cu vârstă, sex, regulament grădiniţă etc, deşi erau atât de speriaţi.
Jocul celor 12 cuvinte m-a ajutat să îmi spun părerea despre scenariul paranoic postat de domnul blogger. Cum au folosit colegii mei cele 12 cuvinte puteţi afla intrând la Eddie.
le-ai folosit intr-un articol cu continut… mai am de invatat cum merge jocul :)
Nu procedez mereu asa. De obicei ma uit la cuvinte si le las cateva ore la dospit, apoi le dau drumul sa umble singure pe foaie. Libertate totala! :))
Chestia aia cu poza mi s-a părut o tâmpenie. Atâta vreme cât nu dai şi adresa ta sau a şcolii, poţi pune poze cu copilul fără pericol. Nu cred c-o să umble cineva cu ele în mână ca să caute un copil prin tot oraşul – presupunând e trecut (corect) pe FB.
În plus, din fericire, răpirea copiilor nu e nicidecum “virală” – ca să folosesc un cuvânt la modă, pe care, de altminteri, nu pot să-l sufăr.
Nu stiu daca ai citit respectivul articol. Omul spunea ca mamicile pun poza copiilor, dau check in cu locatia gradinitei/scolii, ca orice traficant sa poata merge la sigur si sa momeasca copilul pentru a-l vinde. Mie nu imi vine sa cred ca cineva si-ar pierde vremea cautand pe facebook mamici inconstiente, in loc sa mearga direct la gradinita/scoala si sa pacaleasca victima potrivita. Cel putin nu (inca) la noi.
L-am citit, dar nu reţinusem că mămicile dau mură-n gură şi locul unde se află şcoala/grădiniţa. Însă sunt de părerea ta, dacă umblă cineva după copii, e mai simplu să pândească direct la şcoli/grădiniţe, nu să bântuie pe FB, cerând prietenii.
Eu am remarcat in comentarii cum mamicile spuneau ca ele nu pun nimic concret pe facebook, dar scriau pe blogul omului despre varsta copiilor si programul gradinitei. Daca mai luam in calcul si faptul ca autorul articolului ii poate vedea adresa de mail… M-a distrat ideea ca de fapt, daca ar exista rapitori care sa urmareasca in online mamici, nu le-ar fi greu deloc… :D