În goana noastră prin lume, în vârtejul vieţii, avem tot mai puţin timp să ne gândim la unele lucruri, să deplângem chinurile pe care unii le îndură pentru ca noi să ne petrecem viaţa având tot  mai puţine griji, savurându-i plăcerile pe care le oferă.

Câţi dintre noi se gândesc la munca depusă de cei care aduc grâul de pe ogoare până în pâinea caldă, gustoasă, pe care o mâncăm la fiecare masă? Câţi dintre noi îşi amintesc faptul că zahărul nu creşte în pungile din supermarket sau că vinul limpede şi aromat din pahare a ajuns la noi după ce mulţi, mulţi oameni şi-au adus aportul?

Eu sunt dependentă de cafea, ador gustul ei amar, mirosul care mă trezeşte din somn şi chiar am găsit o imagine pe care, puţin modificată,  aş vrea să mi-o tatuez, pentru a-mi arăta clar dependenţa.
espressocafe.ro

Totuşi, nu mă gândesc niciodată cum a ajuns acea cafea în ceaşca mea. O pregătesc şi o savurez pe îndelete, fumând două, trei ţigări, fără să ştiu şi fără să îmi pese prea tare că sunt oameni care se chinuie, care se îmbolnăvesc sau chiar mor pentru ca eu să mă delectez în fiecare zi cu cafea.

În Indonezia de exemplu, pe plantaţii, printre arbuştii de cafea mereu verzi, se ascunde un şarpe veninos, bine camuflat şi rapid, care poate provoca hemoragii şi chiar moarte culegătorilor ghinionişti. Şi nu sunt puţini cei care nici nu au timp să îşi dea seama cu cine s-au întâlnit mâinile lor harnice, în timpul culesului. Abia când durerea îşi face simţită prezenţa, lucrătorul de pe plantaţie ştie că în frunziş stătea pitit un şarpe arboricol verde, o viperă cu buze albe, Trimeresurus Albolabris.

Băutori de cafea din toată lumea :-P, vă invit să ţineţi un mic moment de reculegere în fiecare dimineaţă, înainte de a sorbi din cafeaua fierbinte şi aromată, pentru toţi cei care şi-au pierdut viaţa ca nouă să nu ne lipsească acest drog.